În mandatul 2004-2008, cei şapte primari care conduc Bucureştiul au adunat peste 30 de dosare în justiţie, dar nici unul dintre aleşi nu a primit vreo condamnare definitivă pînă acum. O radiografie făcută de Newsin ne dă şi un top al acetora, campioni la apariţii în instanţă şi în cazurile procurorilor fiind Adriean Videanu şi Marian Vanghelie.
În mandatul 2004-2008, cei şapte primari care conduc Bucureştiul au adunat peste 30 de dosare în justiţie, dar nici unul dintre aleşi nu a primit vreo condamnare definitivă pînă acum. O radiografie făcută de Newsin ne dă şi un top al acetora, campioni la apariţii în instanţă şi în cazurile procurorilor fiind Adriean Videanu şi Marian Vanghelie.
VIDEANU LE-A PIERDUT ŞIRUL. Cele mai multe procese pe care le are primarul general sunt cele cu edilul de la Sectorul 5, Marian Vanghelie, pentru diferite declaraţii denigratoare. Într-unul dintre aceste cazuri, Videanu a fost achitat, în 2006, pentru acuzaţiile de calomnie, insultă şi ameninţare pe care i le-a adus primarul de sector. Scandalul între cei doi primari a izbucnit în 2005, în timpul campaniei electorale. Vaghelie l-a acţionat în instanţă pe Adriean Videanu, pe motiv că acesta l-a calomniat susţinînd despre el că este un "looser". Ca urmare a deciziei magistraţilor, Marian Vanghelie a fost obligat să îi plătească lui Videanu suma de 35 milioane lei vechi, reprezentînd cheltuieli de judecată. “Nici eu nu-mi mai amintesc cîte procese am cu Vanghelie. Cred că sunt vreo 6-7 în derulare, din care am cîştigat unul. Urmează două grele cu Guşă şi Marius Marinescu pentru calomnie, insultă, defăimare, pentru tot ce au spus ei în ultima vreme, cu bordurile cu tot. Nu ştiu dacă s-au înregistrat încă în instanţa, oricum urmează să le înregistrăm şi să primim în curînd un termen”, a declarat Adriean Videanu. Liderul Iniţiativa Naţională, Cozmin Guşă, îl acuză pe Adriean Videanu că ar fi obţinut 4 milioane de euro din importul de borduri din China, o dată cu schimbarea acestora în Capitală. Raportul Curţii de Conturi cu privire la acest caz, care a fost invocat de Guşă în urmă cu două săptămîni, a ajuns recent la procurorii anticorupţie. Adriean Videanu a mai fost cercetat de procurorii DNA, în 2007, în dosarul în care a fost acuzat că a primit mită de la deputatul Nati Meir. Procurorii au decis, însă, să nu înceapă urmărirea penală împotriva edilului din lipsă de probe. Primarul Capitalei se mai află în proces şi cu prefectul Cătălin Deaconescu. Acesta l-a acţionat pe Videanu în judecată pentru dispoziţia dată la sfîrşitul lunii martie, pe baza căreia tarifele pentru ridicarea gunoiului menajer au fost majorate, dispoziţie ce nu ar intra în atribuţiile primarului, ci ale Consiliului Local. În alt dosar, prefectul Cătălin Deaconescu a atacat în instanţă Planul Urbanistic Zonal aprobat de consilierii municipali pentru Parcul Bordei, deoarece i-ar lipsi mai multe avize şi semnături, semnalînd, în acelaşi timp, şi că pe aproximativ 5.000 de metri pătraţi din parc se poate construi. În plus, prefectul îl acuză pe primarul general că ar fi facut plăţi prin bancă în valoare de 500 de milioane de euro, bani obţinuţi prin emisiunea de obligaţiuni în alte bănci, deşi, fără aprobarea consiliului, nu are voie să facă tranzacţii decît prin trezorerii, potrivit lui Cătălin Deaconescu. Într-un alt proces aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Adrian Videanu este acuzat, împreună cu Ludovic Orban, de abuz şi neglijenţă în serviciu, fals intelecutal şi uz de fals, pentru că ar fi retrocedat un apartament care nu era în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti. Cea mai recentă plîngere pe numele lui Videanu este cea făcută de Partidul Conservator, în data de 27 mai, filiala Bucureşti a partidului acuzîndu-l pe edil că ar fi reacţionat în “stil stalinist”, trimiţînd aproximativ 100 de poliţişti şi jandarmi să confişte cortul şi banner-ul candidatului formaţiunii politice la primăria Capitalei, Codrin Ştefănescu. “Democraţia mai are şi accidente, pe care eu le tratez cu mare disponibilitate”, a precizat Adrian Videanu, pentru NewsIn, în legătură cu plîngerea depusă de PC la Parchet.
CHILIMAN, CLIENT DNA. Pe 7 mai 2008, Andrei Chiliman a fost audiat de procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie într-un dosar, care are legătură cu o plîngere formulată de Rodipet legată de amplasarea chioşcurilor de distribuţie a presei. Tot pe numele lui Andrei Chiliman, societatea REBU a făcut, în 2007, o plîngere penală la parchet, acuzîndu-l pe edil de abuz în serviciu pentur că ar fi reziliat ilegal contractele deţinute de REBU în sectorul 1.Începînd din luna octombrie 2007, primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, este cercetat penal pentru abuz în serviciu, deoarece, în iunie 2006, ar fi dispus evacuarea unor comercianţi din Piaţa Amzei fără a avea o decizie judecătorească. Alături de primarul Sectorului 1 este cercetat şi Tudorică Marius Nell, fostul şef al Poliţiei comunitare a Sectorului 1, împreună cu alţi subordonaţi ai săi. Intervenţia din iunie 2006 a reprezentanţilor Primăriei Sectorului 1 şi a poliţiştilor comunitari a fost una dură, cei care s-au opus fiind băgaţi în dube. O avocată s-a ales cu piciorul fracturat şi mai mulţi comercianţi cu hainele rupte. Evacuarea a fost motivată de autorităţi de urgenţa unor lucrări de reabilitare la imobilul respectiv.Chiliman a declarat, însă, în 23 noiembrie 2007, că a aflat de la jurnalişti că este cercetat penal. Cîteva luni mai tîrziu, la începutul lui ianuarie 2008, Chiliman a depus o plîngere împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale în cazul său. Andrei Chimiman nu îşi aminteşte decît de două probleme pe care le are cu justiţia şi pe care le pune în legătură cu interese de grup: “Am deranjat multe grupuri de interese în mandatul meu şi aş putea menţiona unul de notorietate, Parcul Bordei şi grupul de interese care a gravitat în jurul acestui spaţiu verde. Despre plîngerile în justiţie, de care eu să ştiu, sunt două, mă refer la cazul Rodipet pentru ridicarea unor chioşcuri amplasate ilegal - fără autorizaţie - pe domeniul public, şi cazul Amzei, unde diverse societăţi ocupau abuziv un spaţiu într-un imobil. Nu este vorba de vreo faptă din zona corupţiei, ci despre plîngeri împotriva dispoziţiilor de primar. Nu-mi fac probleme pentru aceste sesizări, pentru că ele se înscriu în categoria firescului, întotdeauna există cineva care este nemulţumit că se aplică legea”.
ONŢANU SE ÎMPIEDICĂ ÎN PROBLEMA PIEŢELOR. Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, are un proces pe rolul Tribunalului Bucureşti, ca urmare a deciziei de a dărîma Piaţa Obor. Mai mulţi comercianţi, constituiţi în „Asociaţia Frontului Negustoresc Obor”, se judecă de doi ani pentru a anula hotărîrea edilului Sectorului 2 de a dărîma Piaţa, pentru ca aici că fie construit un mall. Procesul, amînat pînă acum pentru lipsă de procedură, are fixat un nou termen de judecată pe 17 iunie. Decizia de demolare a Pieţei Obor a fost contestată în instanţă şi de prefectul Cătălin Deaconescu în luna martie: "Acele procese cu Piaţa Obor nu sunt împotriva mea şi a hotărîrii Consiliului Local de a dărîma Piaţa Obor. Nu am fost implicat în niciun proces penal, din fericire". Şi opoziţia a făcut plîngere penală pe numele social-democratului. Pe 8 mai, Partidul Democrat Liberal Sector 2 a depus o astfel de plîngere împotriva lui Neculai Onţanu şi a reprezentanţilor administraţiei locale, acuzîndu-i că au instigat şi dispus distrugerea mai multor bannere ce conţineau mesaje electorale ale PD-L. Acestea ar fi fost distruse, în zilele de 6 şi 7 mai, de pe stîlpii de susţinere a reţelelor electrice unde erau amplasate. "Campanie electorală. Ce să zică şi ei? Nu vedeţi cîte probleme au apărut şi cu secţiile de votare. E doar campanie electorală", a afirmat, în replică, Neculai Onţanu.
NEGOIŢĂ E CURAT. Edilul Sectorului 3 nu s-a făcut remarcat, pînă acum, pentru probleme cu justiţia. "Nu am niciun proces. Aproape toate acuzaţiile vin din PSD şi fără nicio dovadă. Nu au făcut decît să-şi acuze adversarii politici. I-am zis lui Guşă că, dacă aduce o singură dovadă împotriva mea, imediat îmi dau demisia. L-am întrebat dacă va face şi el la fel dacă se dovedeşte că sunt nevionvat şi a zis că se mai gîndeşte", a declarat Liviu Negoiţă.
MOŞTENIRI VECHI ÎN JUSTIŢIE PENTRU INIMĂROIU. "Eu, în calitate de primar al sectorului 4, nu am niciun proces penal. Singura sesizare pe numele meu este de la demolarea celor 4500 de garaje, chioşcuri, dughene. Am vreo 3-4 plîngeri la poliţie de la aceste demolări", a declarat Adrian Inimăroiu. În plus, săptămîna trecută, candidatul PC la Primăria Sectorului 4, Cristian Popescu "Piedone" a anunţat că îl va acţiona în judecată pe Adrian Inimăroiu pentru calomnie, deoarece edilul sectorului 4 l-a acuzat pe Piedone de fraudă imobiliară, sesizînd Parchetul. "În calitate de primar, am anunţat în conferinţă de presă că am făcut plîngere la Parchetul General împotriva lui Piedone şi a lui Marius Mihalache. Mihalache a luat casa şi în condiţii ilegale i-a vîndut-o lui Piedone la preţ dublu. Asta se numeşte suveică imobiliară, iar în buzunarul lui Piedone au intrat aproximativ 100.000 de dolari. Sun convins că cei doi vor primi pedepse penale", a precizat Inimăroiu.Adrian Inimăroiu mai are un proces penal mutat la Braşov în care este acuzat de abuz în serviciu. Procesul a fost intentat pentru faptele lui din perioada de consilier al Consiliului Local al Sectorului 4. "Acel proces (procesul penal de la Braşov) este un abuz, iar procurorul care a instrumentat cazul (n.r. procurorul Marius Vasile) este singurul magistrat din ţară cercetat penal. Acel proces s-a bazat numai pe nişte sesizări anonime", a susţinut primarul Sectorului 4.
CAMPIONUL VANGHELIE. Primarul Sectorului 5 are şapte procese de calomnie cu Adriean Videanu, într-unul dintre acestea social-democratul fiind obligat să-i plătească lui Videanu 3500 lei. Marian Vanghelie a fost acuzat de calomnie şi de societatea Luxten, concesionarul iluminatului public din Bucureşti. Compania l-a acţionat pe edilul sectorului 5 în judecată în 2007, cerînd daune morale şi materiale pentru mai multe afirmaţii făcute de Vanghelie, potrivit cărora, începînd cu anul 2000, firma Luxten Lighting Co SA ar fi vîndut primarului general de atunci, Traian Băsescu, energie electrică la o valoare foarte mare, de 1,2 miliarde de euro. Ulterior, în aprilie 2008, compania Luxten a renunţat la judecată. Pe 26 mai, Tribunalul Bucureşti a decis să menţină rezoluţia Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sectorului 5 de neîncepere a urmăririi penale împotriva primarului Marian Vanghelie pentru abuz în serviciu, după ce a fost acuzat de un comerciant, Nicolae Serenu, că i-ar fi dărîmat ilegal două magazine. Curtea de Conturi Bucureşti a sesizat de mai multe ori procurorii anticorupţie despre modul în care Vanghelie a cheltuit banii publici la sectorul 5. DNA a decis, însă, să nu înceapă urmărirea penală impotriva lui Vanghelie, motivînd că probele din dosar nu erau suficiente. În 2004, Marian Vanghelie a fost cercetat de procurorii anticorupţie în legătură cu înfiinţarea magazinelor Economat, organizarea petrecerilor de Revelion 2003 şi cu privatizarea magazinului Bucureşti. Marian Vanghelie a mai fost vizat şi într-un dosar DNA referitor la împrejurările în care au fost repartizate şi executate lucrările de modernizare şi renovare pentru unităţile şcolare din Sectorul 5, însă şi în acest caz procurorii au decis să nu înceapă urmărirea penală împotriva edilului.
POTERAŞ NU ŞTIE DACĂ E CURAT. Edilul Sectorului 6 este implicat într-un proces privind evacuarea abuzivă a societăţii Piaţa Crîngaşi din două spaţii comerciale, dosarul aflîndu-se în recurs pe rolul Tribunalului Bucureşti. În plus, într-un raport al Curţii de Conturi, s-au constatat mai multe nereguli privind banii cheltuiţi de Cristian Poteraş pentru repararea şcolilor şi a grădiniţelor din Sectorul 6. Pe numele lui Cristian Poteraş nu a fost începută, însă, urmărirea penală pentru nicio acuzaţie. "Procesele în care am fost implicat în calitate de primar sunt legate de demolarea Peieţei Crîngaşi şi am cîştigat toate procesele", a declarat Poteraş. Referitor la acuzaţiile că a folosit banii publici pentru campania electorală, el a afirmat că nu există dovezi: "Trebuie să facă şi ei dovada. Sunt tot felul de oameni care fac aceste acuzaţii, asta nu înseamnă că au dreptate. Am primit o scrisoare de la Direcţia Naţională Anticorupţie că nu sunt implicat în niciun dosar penal".