PROST GUST - Kitschul dâmboviţean, între Ferentari şi Pipera

Există o soluţie împotriva avalanşei de prost gust revărsate prin ecranul televizorului: telecomanda! Beizadelele şi cadânele lor vulgare au, din fericire, circuite separate de cele ale plebei. Accidentele rutiere sunt cam singurele ocazii în care drumurile lor se întâlnesc.

Există o soluţie împotriva avalanşei de prost gust revărsate prin ecranul televizorului: telecomanda! Beizadelele şi cadânele lor vulgare au, din fericire, circuite separate de cele ale plebei. Accidentele rutiere sunt cam singurele ocazii în care drumurile lor se întâlnesc. Dacă nu frecventaţi cluburile de "fiţe" şi nu sunteţi consumatori de tabloide, aveţi şanse să nu aflaţi niciodată cine este Poponeţ. Ceea ce vă şi doresc. Nimeni nu poate scăpa însă de atacul insidios al kitschului.

Stridenţa cacofonică a high-life-ului dâmboviţean are un echivalent urbanistic: cartierul Pipera. O aglomerare de vile supradimensionate ca egourile proprietarilor. O apoteoză a kitschului în cele mai fanteziste declinaţii. În afară de canalizare, aici găsiţi orice: faţade ciclam şi lei de ipsos, cariatide dalbe şi pitici de grădină policromi, balustrade de marmură de inspiraţie funerară şi garduri acoperite cu faianţă, turnuleţe orientale şi reşedinţe cu aspect de policlinică.

Pipera, rezervaţia parveniţilor

Multe dintre aceste construcţii bizare amintesc izbitor de hotelurile ieftine din staţiunile greceşti şi turceşti. Nu doar prin numărul impresionant de băi şi WC-uri. E limpede că proprietarii au rămas cu amintiri de neşters din primele lor concedii în afara graniţelor. La Platamonas sau Kuşadasi şi-au descoperit idealurile estetice. Experienţele ulterioare nu le-au alterat prea mult. De aici abuzul de palmieri şi amfore, gresie şi inox, ghips-carton şi spoturi. Desigur, mai există şi conservatori, pentru care apogeul luxului va rămâne întotdeauna Casa Sindicatelor. Sunt şi ei bine reprezentaţi în Pipera. Şi nu doar aici. Tendinţe similare pot fi descoperite la Snagov, Corbeanca, Mogoşoaia sau pe Valea Prahovei. În ciuda diversităţii ameţitoare, aceste construcţii au, de obicei, câteva caracteristici comune: sunt disproporţionate, inconfortabile şi teribil de greu de întreţinut. Şi, desigur, foarte scumpe!

Termopane albe la palat

Fanteziile arhitectonice ale noilor îmbogăţiţi nu se manifestă, din păcate, doar în cartierele scumpe de la periferia Bucureştiului. Orori similare desfigu­rează şi cele mai frumoase zone ale Capitalei. Desfigurate sunt şi multe dintre vechile palate sau reşedinţe boiereşti, "modernizate" fără milă de noii proprietari. Pe faţada unei clădiri Belle Epoque, termopanele din plastic alb (modelul clasic de aprozar) zgârie retina. Tot "din alt film" par şi aparatele de aer condiţionat, picurând discret în capul trecătorilor. În interior, nelipsitele spoturi concurează sau înlocuiesc candelabrele de cristal. Mobilierul tip "office" se asortează grotesc cu stucaturile aurite. De ce să-ţi cumperi un palat, dacă visezi să trăieşti într-un birou?

Există, desigur, şi reversul medaliei. O supradoză de rococo poate fi la fel de toxică. Mai ales când piesele sunt copii grosolane, importate la preţ de chilipir din vreun atelier arăbesc. O dată cu dormitorul alb, "stil" Ludovic al XV-lea, un alt "must have" al genului.

În aceste case, tablourile sunt alese de regulă în funcţie de cromatica perdelelor. Uneori şi după ramă. Lângă un fals scrin florentin abundent sculptat merge şi o tapiserie "medievală" nou-nouţă. Dar poate şi un fototapet, doar aşa, să mai spargă monotonia! Dacă există, biblioteca are un rol strict decorativ. De altfel, arareori conţine şi câteva cărţi. Pe rafturile ei se îngrămădesc bibelouri, statuete, fotografii de familie. O stranie oroare de vid impune decorarea fiecărui centimetru pătrat disponibil. Trădând reflexele kitschului proletar, atât de popular în magherniţele Ferentariului sau în blocurile muncitoreşti ale car­tierelor-dormitor. Milioanele de euro din conturi pot arareori să şteargă determinările estetice din copilărie.

Moda la bloc

Între Rahova şi Pipera, decalajele economice sunt uriaşe. Diferenţele de gust nu par însă chiar aşa de mari. Nici "clasa de mijloc" nu scapă însă de stereotipuri dubioase.

Spoturi, termopane, bucătărie "americană". Uşă metalică. Şi, neapărat, cadă ovală! Chiar dacă abia intră în baia meschină de la bloc. Balcon închis. Chiar dacă sufrageria devine întunecată ca o hrubă... Fotolii de piele, măsuţă de sticlă şi jaluzele verticale. Pat din fier forjat. Iată reţeta eleganţei ambientale pentru cei care nu îşi pot permite vile la Snagov sau palate în Bucureşti, dar vor totuşi să ţină pasul cu "lumea bună".

În plus, muuultă gresie şi faianţă. Gresie care imită parchetul. Sau linoleum care imită gresia. Faianţă care imită mo­zai­cul. Sau tapetul. Tapet care imită cărămida aparentă. Pereţi falşi – cu scafe, nişe şi etajere. Suntem în plină butaforie. În casele şi în vieţile românilor, autenti­cul nu prea mai are căutare.

Kitschul proletar

Kitschul proletar are emblemele sale clasice: carpeta cu "Ră­pi­rea din Serai" sau "Căprioara la apă", macrameurile aşezate pe televizor, ciucuraşii croşetaţi atârnaţi la cheile dulapurilor. Vi­trinele burduşite cu "bibelouri" de ghips, jucării de pluş, ilustra­te exotice şi suveniruri bizare. Peisajele în ulei, amintind de cromatica bomboanelor fondante, achiziţionate în timpul va­can­ţelor "la băi". Nudurile voluptuoase, dar anatomic imposibile. Ţi­ganca senzuală cu pipa în mână şi sâni obraznici iţindu-se prin bluza transparentă. Tişlaifărele brodate din bucătărie: "Mâncare bună am gătit pentru soţul meu iubit". Democraţia postdecembristă a produs însă şi aici câteva schim­bări notabile. Florile de plastic au fost înlocuite de va­ri­an­ta, mai modernă, din material textil. S-au împuţinat sim­ţi­tor "co­lecţiile" de ambalaje goale de săpun, deodorant sau şam­pon. Chinezoaica zâmbitoare care face cu ochiul dintr-o carte poş­tală a devenit o raritate. A apărut, în schimb, icoana cu be­cu­le­ţe şi ter­mometru. Candela electrică muzicală. Îngeraşul cu bri­che­tă şi tirbuşon ascuns. Progresul tehnologic a adus kitschul mul­tifuncţional. Mai colorat şi mai zgomotos ca niciodată. Rez­o­nând perfect cu manelele ce au înlocuit vechea muzică lăută­reas­că.