x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Regina R&B

Regina R&B

de Oana-Maria Baltoc    |    14 Mar 2008   •   00:00

Cristina Spătar, sau, cum o ştim cu toţii,  regina R&B, este din primăvară doamna Alin Ionescu. A fost dragoste la prima vedere, după cum ne-a mărturisit cântăreaţa: “M-a atras carac­terul lui, felul lui de a fi”. Şase luni mai târziu se prezentau deja în faţa ofiţerului de la starea civilă. Nu s-au gră­bit oare?

Cristina Spătar, sau, cum o ştim cu toţii,  regina R&B, este din primăvară doamna Alin Ionescu. A fost dragoste la prima vedere, după cum ne-a mărturisit cântăreaţa: “M-a atras carac­terul lui, felul lui de a fi”. Şase luni mai târziu se prezentau deja în faţa ofiţerului de la starea civilă. Nu s-au gră­bit oare? “Poate pare exagerat, dar eram convinsă încă din prima zi în care l-am văzut că mă voi căsători cu el. Nouă nu ni s-a părut repede. Nu am simţit că am forţat lucrurile. Cererea în căsătorie nu a venit într-o zi, pur şi simplu, clasic, cu cina romantică, stat în genunchi şi trandafiri. A venit treptat. Alin a început să-mi spună că i-ar plăcea să avem un copil împreună, apoi, la un moment dat, mi-a spus că trebuie să ne căutăm un restaurant”, poves­teşte doamna Ionescu.

 

Actele conteaă. Cristina nu face parte dintre vedetele care strigă în gura mare că actele nu contează nici cât negru sub unghie într-o relaţie: “Cine spune că actele nu contează se înşală amarnic. Cei care nu fac lucru ăsta în­seam­nă că nu au curaj şi nu sunt pregătiţi să aibă o viaţă de familie. Psihic te li­nişteşte, te maturizează”. Cristina şi Alin abia aşteaptă să devină părinţi, lucru care se va impune ca prioritate imediat după nunta care va avea loc în august. Deocamdată au de gând să-şi construiască un cuibuşor departe de nebunia Capitalei: “Am cumpărat deja terenul pentru o casă de vacanţă, în zona Breaza, unde îmi do­resc să fac o grădină de flori foarte mare şi o li­vadă. Sunt în jur de 3.000 mp. Nu ştiu exact ce sumă o să fie investită, dar presupun că nu ar trebui să depăşească 200.000 de euro”.

 

Regina folclorului. Pe plan muzical, Cristina Spătar se pregăteşte să lanseze două albume. Unul R&B, stil care a consacrat-o, şi unul cu muzică populară, un vis mai vechi al mamei ei care se va realiza cât de cu­rând. Proiectele sunt încă pe “banda de lucru”: “Deocam­dată, până va finaliza piesa Tataee de la BUG, nu mă gră­besc să semnez cu o casă de discuri anume pentru albumul R&B. Despre cel de muzică populară… o să mai tre­bu­iască să aştept. Am făcut o pauză pentru că Nicolae Botgros (director artistic şi dirijor al Orchestrei de Muzică Populară Lăutarii din Chişinău) a avut ceva probleme de sănătate. Lansarea probabil că va avea loc undeva în luna iunie”. Ţinând cont de noua orientare muzicală, am întrebat-o pe regina R&B dacă e posibil ca pe viitor co­roa­na să fie cedată unei regine a folclorului. “Muzica populară e o pasiune foarte veche de-a mea şi nu vreau să renunţ la nici una în favoarea celeilalte.”

×
Subiecte în articol: cover story