Ministerul italian de Interne a anunţat că se va constitui parte civilă în procesul împotriva unui jurnalist de la Radio Padania, Leo Siegel, acuzat de incitare la ură rasială împotriva comunităţii rome, relatează TGCOM, citat de Agerpres.
"Ne vom constitui parte civilă împotriva acestei persoane", a spus ministrul de interne, Roberto Maroni, după ce a a primit de la un jurnalist, Gad Lerner, un dosar cu transcriptul emisiunii. În cursul emisiunii au existat "defăimări şi incitare la ură rasială faţă de comunităţilor rom şi evreiască", a spus jurnalistul care i-a prezentat ministrul raportul. "Îi încredinţez acest document ministrului pentru a face curat în propria sa curte", a spus Lerner, citat de site-ul cominciaitalia.net. Potrivit APCOM, jurnalistul ar fi adăugat că Siegel este apărat de responsabilul cu problemele pe justiţie din cadrul Ligii Nordului, Matteo Brigandi.
Leo Siegel este apropiat formaţiunii xenofobe Liga Nordului, din care face parte şi Roberto Maroni, iar în anul 2006 chiar a candidat la alegerile locale din partea acestui partid, potrivit site-ului său. În ultima vreme romii şi românii se află din nou în centrul atenţiei autorităţilor şi presei din Italia, după o serie de acte violente ai căror protagonişti au fost, iar resentimentele italienilor se reflectă şi în apariţia unor incidente cu caracter xenofob ale căror victime sunt cetăţeni români nevinovaţi. Un fapt de natură penală - violarea unei italience de către un român de etnie romă - a declanşat în toamna anului 2007 o adevărată criză diplomatică între Roma şi Bucureşti, exacerbată de relatările din presă şi de contextul preelectoral din Italia. Criza a avut ecouri până la Bruxelles, Parlamentul European, dar şi Comisia Europeană criticând autorităţile de la Roma, dar a generat totodată şi o dezbatere mai amplă despre problemele comunităţii rome şi ale imigraţiei în general.
Citește pe Antena3.ro