De multe ori, internetul devine unică sursă de informare. Chestiunea poate crea stări confuzionale.
Manual online despre cum să-ţi schilodeşti căminul
De multe ori, internetul devine unică sursă de informare. Chestiunea poate crea stări confuzionale. Personal, am experimentat situaţia când un funcţionar public mi-a explicat grobian că numai un tâmpit se prezintă în faţa instituţiilor statului cu documentele exemplificate pe pagina de internet a respectivei instituţii. Dar, în fine, nu ăsta e subiectul de azi, ci numai o parte din preambul. A doua parte a introducerii vizează tot o experienţă proprie, nefondată, ce-i drept, în registru obiectiv, ci numai la nivel emoţional. Anume că înainte de-a mă căsători îmi imaginam precum orice fătucă aiurită că pe orice suflete pereche le mănâncă-n fund să se organizeze cât mai curând în instituţia mariajului.
NEROZII. Se pare însă că pe teren ostilităţile sunt de altă natură. Adică de natură ostilă. Culmea e că taman de pe când mă guduram eu ca fata mare la măritat şi continuând cu perioada în care încă exult de bucuria comuniunii omului cu omul, alţii din jur se dedau la nimicirea altarului meu de exuberanţă sufletească. Aud deci numai de divorţuri, de belele, de nerozi care-şi fac bagajul şi pe-aci ţi-e drumul, fără vreo explicaţie, şi de neveste părăsite după 15-20 de ani de căsnicie. Unele se sinucid, altele se-ndrăgostesc de psihiatru, altele o iau pe calea celor sfinte menite să umple golul bărbătesc din viaţa lor, altele se mută cu părinţii septuagenari, altele se zbat în sărăcie cu plozi atârnaţi de fuste. De ţi se face pielea de găină. După cum ziceam, asta e ce se vede pe teren.
RåZBOI MARITAL. Şi-acum ne întoarcem la internet ca să înţelegem mai bine de ce l-am adus anterior în discuţie. Dat fiind deci că prea multe au fost cazurile de căsnicii schilodite de care mi-a fost dat s-aud recent, m-am întors conştiincioasă la sacul meu fără fund, plin cu informaţii. Să m-ajute să pricep cam ce motive moderne stau la baza atâtor războaie maritale. Nu prea multe noutăţi: lipsa banilor, lipsa de comunicare, infidelitatea, neglijenţa – adică femeia se ocupă prea mult cu ştersul la fund al copilului şi uită să aloce timp alintatului de penis –, violenţa, nesupunerea femeii şi altele vechi de când s-a-ndrăgostit mamaie. Ce m-a uimit totuşi e că am găsit o droaie de ghiduri şi manuale despre cum să divorţezi mai bine. De pildă, “Ghidul pas cu pas spre divorţ”. Şi intru pe adresa cu pricina, ca să dibui mai bine esenţa cazului. Foarte prietenos, sunt întâmpinată cu “Bine ai venit la ghidul online spre divorţ”. Adică, se pare, e bine că vii. Sau e bine că divorţezi. Dumnezeu cu mila...
ANUŞKA
Heterofelicitări
De sărbători, George Clooney (sau altcineva, în numele lui) a trimis o felicitare virtuală, în care ura de bine femeilor frumoase din lume. Acelea dintre voi, doamnelor, care l-aţi primit, sigur nu v-aţi imaginat că George vrea să vă ceară de soaţă ori că doreşte să aplice pentru o partidă de sex. Ci vrea doar să fie amabil şi să se promoveze. Eu una aş fi zis la fel şi dacă primeam o felicitare de la Madonna. Iar dacă primeam de la Bush ori de la Ben Laden felicitarea mă terminam de râs, în nici un caz nu credeam că urmează să explodeze o bombă în birou. Dar iată că unele doamne, de orientare homosexuală, au interpretat felicitarea ca pe un afront. Din partea expeditorului, care nu s-a gândit că poate lesbienele ar prefera o felicitare cu Shakira. Şi din partea lui Clooney însuşi, care se adresează femeilor frumoase. Aici dama despre care vorbesc şi-a însuşit pasămite suferinţa urâtelor din toată lumea. Ceea ce mă face să mă întreb: de ce presupune ea, fie şi de pe poziţii homo, că o felicitare din partea unui bărbat conţine musai o tentă sexuală? Şi noi între noi, damele heterosexuale, obişnuim să ne felicităm şi să ne pupăm, fără intenţii absconse. Ce mă irită e că dama revoltată îşi arogă un discurs în numele tuturor lesbienelor discriminate. Dragelor, e în regulă, George nu vrea de fapt să facă sex cu nici una dintre noi! Şi doi la mână, care e problema cu femeile frumoase? Dacă pe cineva deranjează chestiunea, înseamnă că se simte urât. Şi atunci nu e vina lui George, care habar n-are cum arată destinatarele. Ideea era bucuria sărbătorilor şi faptul că orice femeie trebuie să se simtă frumoasă. Ce aş face dacă aş putea, dar nu pot, din varii motive, ar fi să le întreb pe damele de orientare homosexuală – cu care ţin să menţionez că nu am absolut nici o problemă şi de asemenea nici o legătură – de ce folosesc în timpul copulaţiei falusuri din cauciuc, silicon şi alte materiale asemănătoare? Asta ca să-mi limpezesc raţiunea din spatele aversiunii lor sexuale faţă de bărbaţi, precum şi nevoia lor de a se folosi totodată de mijloacele de copulaţie natural bărbăteşti.