x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Şarja numărul 3 a YPS

Şarja numărul 3 a YPS

de Veronica Micu    |    24 Apr 2008   •   00:00
Şarja numărul 3 a YPS

Luni, 21 aprilie, s-a lansat ciclul 3 al Proiectului Tinerilor Profesionişti (Young Professional Scheme). Proiectul urmăreşte "pregătirea unui corp de manageri publici profesionişti, neutri din punct de vedere politic, cu o vastă pregătire profesională în spiritul principiilor moderne şi valorilor Uniunii Europene".





Luni, 21 aprilie, s-a lansat ciclul 3 al Proiectului Tinerilor Profesionişti (Young Professional Scheme). Proiectul urmăreşte "pregătirea unui corp de manageri publici profesionişti, neutri din punct de vedere politic, cu o vastă pregătire profesională în spiritul principiilor moderne şi valorilor Uniunii Europene".


Luna trecută,  mai precis pe 17 martie, Jurnalul Naţional a scos la iveală faptul că tinerii care au terminat ciclul 2 al Proiectului Tinerilor Profesionişti au aşteptat luni în şir să fie repartizaţi pe posturile de manageri publici. Fără bani, asigurări medicale şi sociale şi fără dreptul de a se angaja legal pe un alt post, cei 48 de tineri au dat în judecată statul român, cerându-şi posturile şi daune materiale pentru lunile de inactivitate.


Bursierii au terminat studiile în octombrie 2007. Ar fi trebuit ca, în noiembrie, tinerii să-şi primească posturile de manageri publici. Lucru care nu s-a întâmplat, nici la termenul legal, nici mai târziu. Responsabili: Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Motivele invocate: îngheţarea posturilor din administraţie, necuprinderea Managerului Public în bugetul instituţiilor, lipsa de dorinţă a unor instituţii de a angaja manageri publici sau imposibilitatea de a o face. Ar mai fi replica "ar fi posturi, dar nu pentru toţi absolvenţii, aşa că mai dureaza până le găsim pe toate".
Până în prezent, s-au încheiat două cicluri de pregătire a tinerilor bursieri şi stagiari, pentru care Uniunea Europeană, prin programul PHARE RO 2003/005-551.03.01.02, a alocat peste 7 milioane de euro. Statul român a contribuit şi el cu aproximativ 1,2 milioane de euro. În total, peste 8 milioane de euro, bani de care au beneficiat 237 de tineri, pentru a studia, atât în România, cât şi în străinătate. Scopul: să devină manageri în instituţiile publice româneşti.
Mai multe puteţi citi la http://www.jurnalul.ro/articole/119751/bataie-de-joc-pe-bani-europeni

Cel de-al treilea ciclu al YPS înseamnă finalizarea selecţiei unui număr de maxim 112 participanţi (62 tineri funcţionari publici şi 50 tineri absolvenţi de studii universitare din afara administraţiei publice) în vederea participării la un program de formare intensivă la INA în perioada aprilie – noiembrie. Ulterior, aceştia vor continua perioada de instruire în instituţii publice şi şcoli de administraţie publică din alte state membre ale Uniunii Europene.

×
Subiecte în articol: magazin