Scandalul Nokia merge mai departe

Nu am crezut că emoţia născută de transferarea unei părţi din producţia firmei Nokia din Germania în ţări din Estul Europei va genera atâtea luări de poziţie extreme şi condamnări ale României. În schimb, cu largul concurs al unora dintre jurnalele şi televiziunile româneşti, presa din Germania a supralicitat o imagine negativă despre românii veniţi din sărăcia lor să le fure locurile de muncă bieţilor germani.

Nu am crezut că emoţia născută de transferarea unei părţi din producţia firmei Nokia din Germania în ţări din Estul Europei va genera atâtea luări de poziţie extreme şi condamnări ale României. Asta cu atât mai mult cu cât liniile de producţie din unitatea desfiinţată de la Bochum nu au fost montate în România, ci în Ungaria şi într-o altă locaţie. În schimb, cu largul concurs al unora dintre jurnalele şi televiziunile româneşti, presa din Germania a supralicitat o imagine negativă despre românii veniţi din sărăcia lor să le fure locurile de muncă bieţilor germani.

Înţeleg că acum a fost declanşată la Bruxelles o procedură împotriva României pentru că ar fi acordat ajutoare de stat ne-cuantificabile, sub forma unor scutiri de taxe şi impozite locale. Aş pune pariu că, şi în cazul în care se va dovedi că totul a fost în regulă, se va găsi un alt pretext pentru a se continua scandalul.

Nu ştiu de ce am început să cred că, lovind în firma Nokia şi în România, se doreşte să se dea un exemplu firmelor care îşi delocalizează producţia. Anul trecut şi în urmă cu doi ani din Germania au plecat Siemens, firma germană producătoare de telefoane mobile, iar modul în care a făcut-o chiar a fost scandalos, cum spun multe jurnale germane, şi Motorola. Cu toate astea doar Nokia a născut atâtea patimi. Mai mult, Germania a fost în 2007 cel mai mare exportator mondial, cu 969 de miliarde de euro, mult în faţa Chinei, cu 841 de miliarde de euro.

Delocalizarea producţiei germane de bunuri şi servicii nu a început de ieri, de azi. La începutul anilor 90, imediat după unificare, când şomajul trecea de 25% în landurile din Est, mulţi arătau cu degetul spre industriaşii din Vest, care în loc să producă în fosta Germanie de Est, plecau în Polonia, Cehia şi Ungaria. Asta a născut multe resentimente, care nu s-u stins nici acum.

Problema este nu atât ocuparea forţei de muncă în Germania, deşi nivelul şomajului nu este dintre cele mai scăzute din Europa, ci faptul că tot acest proces de delocalizare distruge mai ales locuri de muncă relativ bine plătite, care cer înaltă sau medie calificare. Scăderea cererii de astfel de posturi în economia germană se repercutează asupra ansamblului societăţii, într-un soi de reacţie în lanţ.

Pentru că pe piaţa muncii nu s-au cerut o vreme o serie de specializări tehnice, nici sistemul de educaţie nu le-a mai dat atenţie. Acum germanii trebuie să importe specialişti în IT, spre exemplu. Sau britanicii, care au inventat transportul pe calea ferată, caută cu disperare ingineri feroviari. Pe care îi ia în parte din România, care , la rândul ei, va fi nevoită peste ceva timp să-i importe din India, pentru că mai bine de 15 ani meseria de inginer a fost considerată aproape o ruşine în ţara noastră.

Mai mult, şi aici poate stă explicaţia îndârjirii germanilor împotriva desfiinţării acestui tip de locuri de muncă, în Germania ia amploare fenomenul sărăciei din muncă, pentru că se creează tot mai multe locuri de muncă precare, prost plătite, iar oamenii se văd obligaţi să-şi suplimenteze veniturile din ajutoare sociale.

Aşa a ajuns maşina de 5000 de euro a celor de la Renault(chit că nu mai costă de mult atât!) un hit în Vestul Europei, dar şi un fenomen social, un indicator al scăderii puterii de cumpărare în ţările dezvoltate din Europa Occidentală.

Scandalul Nokia este un soi de şantaj, un fel de-a spune celor care au de gând să delocalizeze producţia în ţările nou aderate din Estul Europei: o faceţi, dar cu riscul de a vă face praf imaginea. Să vedem care vor fi cifrele privitoare la vânzările de telefoane Nokia în Germania după acest scandal şi dacă apelurile la boicotarea produselor sale a fost urmat de cumpărători.

S-ar putea ca, în fond, cumpărătorii să aprecieze mai mult calitatea şi funcţionalitatea unui obiect decât locul în care este produs. Sau s-ar putea să constatăm că patriotismul economic nu este doar temă de editoriale şi de discursuri politicianiste. În cazul din urmă, avem o problemă în construcţia europeană, care presupune crearea unui spaţiu economic comun şi libera circulaţia a bunurilor şi serviciilor, dar şi a forţei de muncă. Nu cred că vrem să construim ceva pe nisipurile mişcătoare ale neîncrederii şi resentimentelor.

România are nevoie de investiţii străine, dar nu trebuie să stea să se justifice ori de câte ori o multinaţională îşi mută producţia dintr-o ţară în alta. În logica asta următorul scandal ar trebui să fie legat de venirea firmei Ford la Craiova.

De aceea am pledat şi pledez pentru stabilirea unui minim social la nivel european şi pentru un salariu minim care să nu mai permită dumpingul social. Astfel firmele şi-ar baza deciziile şi pe alte criterii în afară de stimulente fiscale, ajutoare de stat şi costul mâinii de lucru. Asta ne-ar obliga şi pe noi să facem ce trebuie făcut: modernizarea infrastructurilor, restructurarea sistemului educaţiei naţionale şi buna guvernare.