EPISTOLE
Scenariul era cam aşa. După trei-patru sute de tărie omul începea să fixeze cu privirea damele de pe la alte mese sau chelnăriţele. Nu conta prea tare dacă doamnele consumatoare erau însoţite sau nu, el se uita insistent şi zâmbea. După alte raţii de băutură, scotea din buzunarul de la piept un pix şi se apuca să scrie bileţele de amor pe te miri ce: serveţele, note de plată, pachete goale de ţigări. Îmi explica, destul de îngălat, halind de cele mai multe ori prima consoană din cuvânt: "'o am alent de hsiolog, ‘ă rind imediat ce ghen e urva şi-i riu". Textele erau variate şi destul de haioase, de la directul "vreau să te f.." la romanticul "ai ochii ca peruzeaua", până la absurdul "îmi place nara ta dreaptă".
Câteodată, când era în formă, comitea chiar poezioare, cu rimă şchioapă. Dacă propunerile şi constatările lui erau adresate chiar fetelor care ne serveau, scandalul ieşea aproape instantaneu. Când scria unor alte consumatoare, efectul era de bombă cu efect întârziat, se lasă cu apostrofări sau palme după ce mesajul ajungea la destinaţie prin intermediul ospătarilor. Câteodată, când potenţialele victime erau însoţite, trebuia să intervin, să nu o ia pe coajă prietenul meu, cu texte de genul: "Nu vezi că-i făcut cleşte?! Îl ţin eu să nu se mai dea în stambă... A greşit şi el ca omu'."
Mă distra, în schimb, atunci când doamnele şi domnişoarele vizate îi spuneau "porc bătrân şi beţiv!", "libidinosu' naibii!" sau îi mai ardeau o palmă şi se auzea un "plici" destul de sec.
EFECT BUN
Într-o seară de primăvară, scenariul se repeta. Pornisem de la făcut politică şi prietenul Ionică se făcuse mangă, poate ceva mai repede decât în mod normal, fiindcă amestecase bere cu palincă, la un birt cu specific naţional, plin cu animale moarte pe pereţi. Luase în colimator o blondă la vreo treizeci de ani, aflată la vreo trei mese de noi împreună cu alte două femei. Stătea într-un unghi prost, din care aleasa inimii pe seara respectivă nu îl putea observa, în ciuda scălămbăielilor pe care le făcea. M-am distrat o perioadă uitându-mă la el, apoi a apărut la noi la masă un coleg de-al meu de redacţie şi nu am mai fost foarte atent la ce făcea. Am tras cu coada ochiul că îşi extrage pixul şi se chinuie să comită ceva pe o batistă de hârtie mozolită, scoasă din buzunarul de la pantaloni. A pasat-o unui piccolo, cu mişcări nesigure.
Colegul meu s-a ridicat şi a plecat, iar eu am mers la budă. Când m-am întors, lui Ionică îi căzuse cortina şi adormise cu capul în masă. Sforăia uşurel şi din când în când tuşea. Am stat să-mi termin berea şi mă gândeam cum o să-l cârcuiesc până la un taxi. În timp ce cugetam a apărut, zâmbind, blonda. A zis: "Domnule, sunteţi un original. Nimeni nu mi-a mai trimis versuri de dragoste pe un serveţel plin cu muci."
Mi-am dat seama că nereuşind să observe masa noastră, nu şi-a dat seama cine era autorul declaraţiei, chestie pe care nu i-o precizase nici mesagerul. Nu am aflat niciodată ce scornise de data asta comeseanul meu, dar cred că a fost ceva absolut remarcabil. Am făcut cunoştinţă. O chema Dana şi lucra în publicitate, la o firmă destul de importantă. A fost atât de amabilă încât m-a ajutat să-l îndes pe inertul Ionică într-un taxi, apoi a acceptat să meregem împreună la altă cârciumă, unde am mai băut ceva, timp în care m-am dat la ea şi i-am făcut capul mare cu diverse tâmpenii.
Seara s-a sfârşit la mine-n pat, unde doamna a dovedit reale aptitudini la capitolul făcut amor. Nu era proastă, avea umor şi din câte am înţeles, era uşor măritată. Se simţea neglijată de domnul soţ, care era plecat destul de des (aşa se întâmpla şi în seara cu pricina) în călătorii de afaceri de unde venea fără chef de rezolvat nevasta. A plecat pe la nouă de dimineaţă, după ce şi-a dat seama că întârziase la firmă. Mi-a lăsat numărul de telefon şi chiar ne-am revăzut de vreo câteva ori. Rămas singur, am mai zăcut în vârful patului şi mi-am dat seama că Ionică e de fapt un fel de Ogică. Se chinuise practic să joace la un fel de 6 din 49 vreme îndelungată, pentru ca, în final, cineva să umfle potul cu biletul lui.
Citește pe Antena3.ro