x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Show aviatic

Show aviatic

de Raluca Grintescu    |    28 Mar 2008   •   00:00

Salonul internaţional de aeronautică de la Paris găzduieşte cele mai noi realizări ale industriei de profil, de la avioane de linie la tehnologie militară. Află secretele acestui eveniment în documentarul “Din culise: Cel mai mare spectacol aviatic”, difuzat de National Geographic Channel, sâmbătă, de la ora 22:00.

Cele mai noi realizări ale industriei de profil

 

Salonul internaţional de aeronautică de la Paris găzduieşte cele mai noi realizări ale industriei de profil, de la avioane de linie la tehnologie militară. Află secretele acestui eveniment în documentarul “Din culise: Cel mai mare spectacol aviatic”, difuzat de National Geographic Channel, sâmbătă, de la ora 22:00.

 

EXPONATE. La ultima ediţie a Salonului Le Bourget de anul trecut au fost  prezentate cele mai recente aeronave din lume: toată gama de aeronave Airbus, având cap de afiş A 380, Boeing 777. Bell BG a prezentat în zbor pentru prima dată la un salon, avionul BA 609, avioanele regionale Embraer şi Bombardier. N-au lipsit nici marii constructori mondiali de elicoptere: Eurocopter şi Augusta Westland. Aviaţia de afaceri a fost reprezentată de Dassault şi Falon 7X, precum şi de Rayton, Piaggio, iar aviaţia militară a ocupat un loc semnificativ prin prezenţa avioanelor Rafale, A330 MRTT de aprovizionare în zbor, F18 şi F16. La eveniment au participat un numar de 2.000 de firme din 42 de ţări, în total fiind înscrise la salon peste 220 de aeronave cu peste 60 de prezentări în zbor. Salonul a fost inaugurat de Francois Fillon, primul-ministru al Franţei, asistat de Herve Morin, ministrul francez al Apărării.

 

Info

 

Regele Crocodil. Facem o incursiune în timp studiind biologia şi viaţa crocodilienilor pentru a descoperi indicii care să contribuie la rezolvarea unui mister al evoluţiei: de ce acest grup de animale s-a dovedit a fi practic indestructibil? În cei 200 milioane de ani de când trăiesc pe Pământ, crocodilienii au rezistat unor condiţii cumplite: meteoriţi prăbuşiţi din cosmos, îngheţul planetei, modificări masive ale reliefului planetar şi schimbări climatice profunde. Când toate celelalte specii au fost distruse, cum au supravieţuit crocodilienii?

 

Obiecte scoase din corp. Emisiunea conţine filmări de la locul faptei şi reconstituiri, ca şi grafică 3D, radiografii şi alte imagini medicale pentru a ilustra dilema cadrelor medicale puse în situaţia de a trata aceşti pacienţi, majoritatea în pericol de moarte. Interviurile cu pacienţii care au trecut prin adevărate miracole în momentul în care le-au fost îndepărtate obiecte periculoase, dar şi cu doctorii care i-au salvat – reprezintă o serie de poveşti irezistibile despre reacţia rapidă în situaţii de criză şi tehnici chirurgicale inovative. Dintre cazuri, cei doi motociclişti care au fost străpunşi de aceeşi tijă de metal, o femeie înţepată de un peşte, un cercetaş cu un cuţit în frunte şi un ofiţer de poliţie străpuns în piept cu o scândură 2’ x 6’. În mod miraculos, toţi aceşti oameni au supravieţuit şi se simt bine în prezent!

×
Subiecte în articol: documentar