Şi p’asta

Cu Marcel am fost coleg acum mulţi ani într-o redacţie. Fiind oarecum vecini, am rămas în relaţii absolut amicale, mai ieşim din când în când la bere. Acum puţin timp, a fost plecat împreună cu Mihai, un alt fost coleg de-al meu în Spania, să facă un reportaj despre românii din Barcelona.

Când s-a întors, m-a invitat la el acasă, fiindcă îmi adusese o sticlă cu vin spaniolesc. Când mă sunase să mă cheme eram la redacţie, mai aveam ceva treabă, aşa că am purces la drum spre palatul său după câteva ore bune.

L-am găsit destul de beat, fiindcă se întorsese cu un stoc consistent de diverse licori. Ceremonios, mi-a întins sticla de vin roşu cu care mă momise pe la el, împachetată în punga unui supermarket ieftin, dar cu nume iberic. Mi-a mărturisit că trebuie să sosească şi amicul Mihai cam într-o oră, fiindcă au de făcut nu ştiu ce calcule legate de deconturi, să se acopere la muncă. După ce mi-a turnat şi mie un păhărel de whisky. M-a luat de o aripă, a spus: "Hai, băh, să-ţi arăt ce chestii mişto am văzut şi am făcut!", şi m-a tras spre masa unde avea instalat calculatorul. Ştiam că avea boală să facă milioane de poze pe unde ajunge, aşa că m-am cutremurat la gândul că o să mă aştepte o oră trenantă până vine Mihai. Fusesem şi eu la Barcelona, aşa că nu mă aşteptam să văd ceva nou. Mă gândeam că o să-mi arate Sagdrada Familia şi grădinile amenajate de Gaudi, eventual nişte imagini cu ţigani de la noi cerşind şi jucând alba-neagra pe Rambla. M-am aşezat totuşi lângă el, care a deschis folderul cu fotografii proaspăt descărcate.

Spre surprinderea mea, prima era cu el atârnat de gâtul unei dame vopsite roşcat, în ceva ce semăna a cameră de pensiune modestă. Mi-a explicat: "Asta-i Jeanne, franţuzoaica! I-am tras-o în prima seară, i-am făcut zob curul ciobăneşte, ca la noi!". În următoarea imagine era o blondă masivă care stătea pe o bordură: "Asta e Inga, suehdeză, bunăciuneee, tatăh! Gemeah de se spărhgeau geamurile".

Avea un aer foarte satisfăcut atunci când îşi exhiba presupusele performanţe sexuale, îi tresăltau fălcile de mulţumire. Mă mai întreba din când în când, ca să mă oftice: "Nu-i aşa că n-ai avut nici o indiancă?!", "ai avut parte de asemenea bulane, până-n creştet?!"

CAMERISTA
În fotografiile care se succedau, luate de pe stradă sau în faţă la Sagrada Familia, apăreau invariabil şi femei de toate naţiile. Dacă un timp Marcelică s-a chinuit să mai dea ceva explicaţii ("Astai-i Liu, chinezoaica, una dintre ăle mai strâmte femei care le-am avut în viaţă!"), după aia s-a îmbătat cărămidă şi spunea numai: "şi p'asta am f....-o". Ca şi cum şi-ar fi programat asta, a căzut cu nasul în tastatură şi a început să sforăie fix când ajunsese la loc la prima poză, cea în care era prins de doamna roşie-n cap. Am încercat să-l trezesc, să încuie uşa după mine, dar a fost imposibil. I-am dat ghionţi, l-am scuturat, i-am zbierat în ureche, fără nici un rezultat. Era complet inert şi singurul semn de viaţă pe care-l dădea era un fel de grohăit-sforăit de-a dreptul sinistru. Mă gândeam să-l las aşa şi să plec pur şi simplu, când s-a auzit soneria. M-am uitat pe vizor, era Mihai, i-am descuiat. După ce ne-am salutat şi i-am explicat în ce hal se află stimabilul Marcel, am pornit spre locul unde se odihnea gazda. Ajunşi în camera cu calculatorul, s-a apucat să-şi înjure colegul, care numai de adunat sume de pe varii chitanţe nu mai era în stare. Apoi, uitându-se pe monitor, a comunicat sec: "Asta e când i-a dat doi euro cameristei, ca să îi fotografiez eu!".