x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Spirit de sărbătoare

Spirit de sărbătoare

de Alina Iancu    |    23 Dec 2011   •   21:00
Spirit de sărbătoare

Incepe sa miroasa a sarbatoare si nimeni nu se mai gandeste la altceva decat la ziua de Craciun, cand totul trebuie sa fie perfect, pana la cel mai mic detaliu. De la mic la mare, de la tanar la batran, tot romanul stie ca, de Craciun, trei sunt lucrurile de care trebuie sa ne preocupam in mod deosebit: bucatele traditionale pentru care gospodinele muncesc zile in sir, nelipsitele daruri care ne bucura sufletul si decoratiunile fara de care atmosfera de sarbatoare nu ar prinde viata.

Craciunul este, poate, singura perioada din an in care ne amintim cum sa ne bucuram de lucrurile marunte, asa cum o fac cei mici, iar impodobirea bradului si decorarea locuintei sunt astfel de momente. Nu exista un procedeu anume care sa ne garanteze ca la sfarsit, atat bradul cat si casa vor arata asa cum ne-am dorit, dar cateva idei simple ne pot ajuta sa ne apropiem cat mai mult de ceea ce ne dorim.

Majoritatea brazilor sunt impodobiti cu de­coratiuni de aceeasi culoare, sau in maxim doua culori. Unii opteaza pentru rosu si auriu, altii pentru albastru si argintiu sau mov, care este din ce in ce mai cautat. Culorile Craciunului raman insa rosul, simbol al sangelui lui Iisus si verdele, reprezentant al vietii vesnice. Oricat de frumoasa ori la moda ar fi, nici o culoare nu va reusi sa aduca spiritul Craciunului in casa ta, asa cum o fac rosul si verdele. Folosite in brad sau in restul locuintei vor crea atmosfera de sarbatoare pe care o doresti, mai ales ca sunt culori vesele si contrastante.

Partea cea mai grea ramane decorarea locuintei. Afara cele mai folosite sunt beculetele si figurinele specifice sarbatorilor de iarna, insa problemele apar la interior. Pentru rezultate optime trebuie sa aveti in minte un singur lucru inainte de a incepe: simplu insemna frumos si elegant. Daca aveti deja decoratiunile incercati pe cat posibil sa le folositi numai pe cele care respecta o anumita linie cromatica. Mai bine mai putine, dar cu un efect vizual frumos, decat multe, fara nici o legatura intre ele, care vor da senzatia de dezordine. Nu uitati ca si masa trebuie decorata. O coroana din crengute de brad cu globulete, conuri, fructe de padure artificiale si clopotei, sau cateva lumanari asezate in suporturi cu Mos Craciun sau oameni de zapada vor avea efectul dorit. Pentru restul casei puteti folosi crengute de brad, globulete, beteala, clopotei, lumanari, ingeri, ciorapi decorati si chiar boluri cu bomboane si portocale. La ferestre cel mai bine vor arata coronitele sau clopoteii si cateva luminite. Multi dintre crestini cred ca luminile sau lumanarile asezate la geam sunt simbol al credintei in Iisus Hristos ca lumina a lumii.

O decoratiune inedita sunt casutele si chiar orasele din ceramica. Miniaturile redau scene din nasterea Domnului, sunt luminate si pot fi asezate sub brad, pe masa sau oriunde vi se pare ca este nevoie de putina magie de sarbatoare.

O alta varianta care va asi­gura succesul este sa va decorati locuinta cu plan­te. Cea mai iubita floare in se­zo­nul sarbatorilor este Poinsenttia, pe care noi, romanii, am bo­tezat-o Craciunita. Origi­nara din Mexic, planta in­flo­reste in zi­le­le de iarna si si-a ca­patat de­ja statutul de simbol al Cra­ciu­nului. Manunchiul de frunze rosii din varful fiecarei ra­muri ofe­ra o priveliste su­perba. Cactusul Craciunului este o alta plan­ta care infloreste in preajma sarbatorii care bate la usa. Schlumbergera este de­nu­mirea stiintifica a plantei cu flori rosii care va poate im­po­dobi ca­mi­nul. Tot in culorile Craciunului este si ilexul, o planta mai rara la noi, dar de o frumusete apar­te.

Cel mai des am avut ocazia sa vad ramuri de ilex in aranjamentele de Cra­ciun, artificiale. Arbustul Ilex face parte din familia plantelor vesnic verzi. Toamna, pe ramuri apar fructele mici si rosii care persista multe luni. Chiar daca este de un verde pal, fara vreo floare sau vreo frunza de culoare rosie, vascul este unul dintre cele mai vechi simboluri ale Craciunului, cunoscute in toata lumea. Inainte de Nas­terea Domnului vascul era fo­losit pentru a celebra venirea iernii si inca de atunci este considerat un simbol al iubirii si al pacii. In final, amintiti-va sa mai adaugati cateva colinde si miros de cozonac proaspat facut pentru ca apoi sa va puteti bucura de un Craciun fericit!

×
Subiecte în articol: fun