x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ştefan Bănică, la al 13-lea album

Ştefan Bănică, la al 13-lea album

20 Aug 2010   •   00:00
Ştefan Bănică, la al 13-lea album

Luna august va fi una plină pentru Ştefan Bănică. Artistul a intrat în studio, unde, împreună cu trupa sa, înregistrează piesele pentru noul său album, "Super-love", ce va fi lansat în toamna acestui an. Cel de-al 13-lea disc de autor semnat Ştefan Bănică va conţine în total 12 piese: 11 cântece noi, plus hitul "Super-love", care dă şi numele discului.

Noul material discografic va conţine cântece de dragoste, dar şi piese cu texte usturătoare sau cu mesaj social. O melodie cu o semnificaţie aparte este "Cântec pentru Violeta", o piesă compusă de cântăreţ special pentru fetiţa sa, Violeta. "Este un album care mă reprezintă în acest moment, cu experienţele acumulate de la ultimul album şi până în prezent. Vor fi şi câteva piese de o altă factură decât cele înregistrate până acum, pe care oamenii nu sunt poate obişnuiţi să le audă cântate de mine. Sper ca noile piese să fie o surpriză plăcută!", a declarat Ştefan Bănică.

×
Subiecte în articol: magazin