x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

de Eliza Dumitrescu    |    11 Mar 2009   •   00:00

11 martie 2009



EFFIE, DIN NOU
De astăzi, 10 martie, încep înscrierile pentru cea de-a şasea ediţie a Festivalului Effie. Sunt mai multe date-limită pentru înscrieri, în funcţie de cele trei etape, cu taxe diferite. Deadline-ul comun va fi la 11 mai 2009. Festivalul premiază campaniile publicitare care au înregistrat rezultate concrete reflectate în vânzări. Lucrările pot intra în competeţie pentru 18 categorii de produse şi de servicii, la care se adaugă patru categorii speciale: "David vs Goliath", "New Product", "Renaissance" şi "Sustained Success", categorie care premiază campaniile ce s-au dovedit eficiente pe o perioadă de cel puţin trei ani. La ediţia din 2008 a Effie au fost înscrise 90 de campanii de către 29 de agenţii şi companii din România.

MAI MULTE VIEŢI SALVATE
Campania "O şansă pentru viaţă", lansată în decembrie anul trecut şi care a fost realizată de agenţia Graffiti BBDO, a înregistrat un nou record. Campania s-a bucurat de sprijinul a 16 posturi de televiziune şi cinci de radio care au difuzat gratuit spoturile. În decurs de o lună, spotul tv a avut peste 2.700 de difuzări, iar spotul radio peste 230 de difuzări. Rezulatele au fost: cu peste 40% de unităţi sangvine recoltate, în total, în Bucureşti în decembrie 2008 faţă de decembrie 2007 şi cu peste 30% mai multe unităţi sangvine recoltate la nivelul întregii ţări în decembrie 2008 faţă de decembrie 2007.  Campania va continua până la 1 aprilie 2009.

O ORĂ FĂRĂ BECURI PENTRU PĂMÂNT
WWF Programul Dunăre-Carpaţi România a lansat la începutul acestei săptămâni, pentru prima dată oficial în România, Campania globală "Earth Hour, Ora Pământului". Sâmbătă, 28 martie 2009, la ora 20:30, oameni din întreaga lume vor stinge lumina timp de o oră, Ora Pământului, pentru a dovedi că împreună se poate lupta împotriva schimbărilor climatice. "Stingerea becurilor reprezintă un moment de reflecţie, un gest atât de mic ne poate micşora foarte mult impactul asupra naturii", a declarat Luminiţa Tănasie, Manager de Program WWF Dunăre-Carpaţi România. "Earth Hour este şi o platformă prin care dorim să invităm personalităţi publice din toată lumea care să vorbească despre acţiunile lor în domeniul schimbăilor climatice."

CREŞTERE SEMNIFICATIVĂ A CIFREI DE AFACERI
Cifra de afaceri a agenţiei de comunicare Babel Communications a crescut cu 29% în 2008 faţă de 2007, ajungând la o valoare de 6,3 milioane de euro. Alin Gherman, General Manager la Babel Communications, ne-a explicat aceste rezultate: "Creşterea de anul trecut a fost influenţată de doi factori. În primul rând, consolidarea relaţiei cu clienţii strategici ai companiei şi apoi, ca urmare a eforturilor de diversificare, a portofoliului de clienţi. Am folosit expertiza companiei, câştigată în cei 10 ani de activitate, pentru oferirea unor soluţii eficiente clienţilor din segmente de piaţă în care nu eram prezenţi".

×
Subiecte în articol: sufletul comertului