x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Stuff by Anuşka

Stuff by Anuşka

24 Iul 2009   •   00:00
Stuff by Anuşka

Ăştia de la ştiri mondene în curând o să ajungă să emită inepţii care să depăşească în dimensiuni orice a fost emis până acum. Au trecut deja de la debitatul de nimicuri la debitatul de evidenţe - cum ar fi că Sexy Brăileanca face baie goală în mare. Aşa, şi? Dama asta merge şi pe stradă aproape goală, în vreme ce la televizor apare tot goală. Unde-i ştirea? Sau pur şi simplu n-aveau cu ce text să ilustreze nudul?



HAPPY END. Trilogie cu final fericit în lumea showbizz-ului: Andreea Tonciu dimpreună cu Sânziana Buruiană şi-au filmat operaţia de mărit de buze. La ziar sunt trei articole pe tema asta. Primul anunţă ce-au făcut ele, iar următoarele se concentrează pe fiecare-n parte. Ca să se poată referi mai lesne la dânsele, ziarul le numeşte "nonconformistele".

Dacă ele s-ar fi şi ocupat cu ceva, autorul/autoarea ştirii le-ar fi putut numi "solistele", "vânzătoarele", "profesoarele", "barmaniţele" sau orice altceva. Dat fiind însă că ele nu se ocupă decât cu plimbatul fizicului pe la tv, nu s-a putut găsi pentru ele un alt cuvânt care să le distingă din mulţime.

ŢIGĂNCUŞĂ, EŞTI MINORĂ. Un ziar de mare cancan - care însă nu se cheamă aşa - înregistrează cu ceva lux de amănunte o nuntă de la Strehaia, pare-se a băiatului unuia numit Leo. Ei bine, mirele şi cu mireasa nu sunt tocmai mire şi mireasă şi nu s-au căsătorit, doar s-au logodit, pentru că ea este minoră sub 18 ani - aşa cum ar grăi orice jurnalist împăcat cu lingvistica.

Articolul se referea la ea ca la "o ţigăncuşă de 16 ani". Adică se referea folosind un termen urât, naşpa. În arhiva ziarului se găseau articole care prezentau pe larg şi condamnau preşedintele ţării care a folosit şi el astfel de cuvinte defăimătoare la adresa etniei. Ca ei, mulţi. Vorba aia cu ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face e doar aşa, de chestie.

×
Subiecte în articol: punctul pe g