x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Suedia:Prinţesa Victoria, acuzată de corupţie

Suedia:Prinţesa Victoria, acuzată de corupţie

10 Aug 2010   •   00:00

Cel puţin trei plângeri au fost depuse împotriva prinţesei moştenitoare a Suediei, Victoria, pentru corupţie, afacerea fiind legată de cadouri pe care ea şi soţul său, prinţul Daniel, le-au primit la căsătoria din 19 iunie, a relatat mass-media suedeză.



"Au fost depuse plângeri şi voi lua la cunoştinţă despre afacere săptămâna viitoare", a anunţat în cotidianul Expressen procurorul însărcinat cu lupta anticorupţie, Gunnar Stetler, adăugând că el trebuie să decidă asupra eventualei deschideri a unei anchete preliminare.

Plângerile au legătură cu unele cadouri pe care cei doi soţi le-au acceptat din partea unui om de afaceri, Bertil Hult, mai ales folosirea avionului său privat şi a iahtului său în timpul călătoriei de nuntă, potrivit mai multor ziare.

Cadourile, notează Agerpres, ar fi evaluate la mai multe milioane de coroane (sute de mii de euro sau de dolari).

Aceste informaţii au apărut la o zi după ce Peter Wolodarski, principalul editorialist al ziarului suedez Dagens Nyheter, a lansat un atac împotriva prinţesei, care ar fi acceptat aceste favoruri.

"Este uimitor că moştenitoarea coroanei Suediei acceptă ca un miliardar suedez să îi ofere un mijloc de transport şi un acoperiş în timpul lunii sale de miere, deoarece chiar această persoană ar putea fi interesată (pentru afacerile sale) să obţină plata favorurilor sale", a comentat Wolodarski.

Palatul regal a afirmat că prinţesa nu a făcut nimic condamnabil. "Este vorba despre o călătorie privată şi despre un cadou de nuntă de la un vechi prieten al familiei regale", a declarat agenţiei de presă TT o purtătoare de cuvânt a curţii, Ulrika Naesholm.

×
Subiecte în articol: lumea