Vineri, 6 iunie împreună cu Jurnalul Naţional şi Jurnalul tv
Vineri, 6 iunie împreună cu Jurnalul Naţional şi Jurnalul tv
Săptămîna viitoare tricolorii vor intra în furcile caudine ale Campionatului European de fotbal. În aceste zile nu există vreun suporter care să nu anticipeze cu plăcere viitoarele partide împotriva Franţei, Italiei sau Olandei.
Iar Jurnalul Naţional le-a pregătit o surpriză microbiştilor din România: vineri, 6 iunie ziarul va conţine alături de suplimentul tv obiş-nuit şi un supliment de 48 de pagini dedicat Turneului Final din Austria şi Elveţia. Acesta va cuprinde informaţii detaliate despre fiecare grupă în parte şi despre fiecare echipă prezentă.
CUPRINS. În acelaşi timp, suplimentul va conţine programul tuturor meciurilor de la Euro 2008. În plus, iubitorii fotbalului vor putea afla care sunt cavalerii fluierului prezenţi în Austria şi Elveţia şi care sunt stadioanele pe care se vor disputa partidele. De asemenea, suplimentul va dezvălui măsurile de securitate luate de organizatori, pentru ca întîlnirile dintre suporteri să nu degenereze.
Microbiştii români se vor delecta şi cu un interviu cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. Şi nu în ultimul rînd, de aici nu putea lipsi un interviu cu selecţionerul Victor Piţurcă.
OUTSIDER. Chiar dacă mulţi sunt convinşi că tricolorii au şanse mari să nu depăşească grupele, există şi destui entuziaşti care pariază că Mutu&Co vor merge mai departe. Şi totuşi, nici în 1994 nu am fost între favoriţi şi cu toate acestea nu doar că am depăşit grupele, însă Generaţia de Aur a ajuns în sferturi fiind la un pas de a merge în semifinale. Este adevărat totuşi că atunci nu întîlneam campioana şi nici vicecampioana mondială în primele meciuri. Însă, cum există un singur meci cu fiecare, orice se poate întîmpla. Inclusiv ca România să trimită acasă două dintre fostele cîştigătoare ale titlului european.