Taclale conjugale

Regulile din sânul instituţiilor unde ne desfăşurăm zilnic, de obicei ne scot din sărite. Adică de ce nu te-ar lăsa direcţiunea să-ţi suni nevasta de pe telefonul de serviciu? De ce să nu-i dai tu e-mail-uri drăguţe soţului în timpul programului?

Fireşte, nici dracu' nu se simte dator să respecte fanfaronadele cu pricina. Dar totuşi ele sâcâie pe toată lumea. Chiar şi p-ăia care n-au nici o obligaţie de familie, dar au un câine de hrănit şi educat. Ei se revoltă că cineva le-ar putea restricţiona, la o adică, accesul la site-uri dedicate bunei îngrijiri a animalelor de companie sau li se va părea inacceptabilă constrângerea de a nu frecventa reţele de împerecheri virtuale.

TÂLC
Eu, dimpotrivă, cred că interdicţiile astea se adresează de fapt binelui nostru casnic, doar că nu ne dăm seama. Am înţeles cam târziu, dar am impresia că soţul meu ginise deja tâlcul - sub nici o formă nu concepe să-mi răspundă la interpelările de peste zi. Dacă-l sun, nu-mi răspunde. Dacă insist, mă rejectează. Dacă-l înjur pe e-mail, mă ignoră. Dacă sun la colegii de birou, în speranţa că aceştia vor pune o vorbă bună pe lângă tembel, tembelul îmi transmite, prin mesager, că-i ocupat.

Mesagerul, jenat, se scuză. Dacă totuşi intru-n panică (deşi gândul meu iniţial era să discut ceva bălării, doar aşa, să pierd niţel vremea, dar în acelaşi timp să mă arăt importantă în faţa colectivului, că, uite, am urgenţe de rezolvat, deci, uau, am o viaţă plină de evenimente - pe dracu', evenimentele în general ţin de complicata decizie legată de cine va fi prostu' care ia pâine în ziua cutare, în vreme ce nenorocirile şi disputele majore se iscă în jurul citirii şi predării indexului la-ntreţinere, pe care, apropos, de trei ani îl operez numai eu!), şi se întâmplă să intru-n panică atunci când nu dau de el timp de trei ore, atunci o sun pe maică-sa ori pe taică-su.

Maică-sa nu răspunde niciodată la telefon - zici că-s rude -, iar taică-su habar n-are şi, de obicei, el e cel care mă-ntreabă pe mine ce mai face fiu-su. Eu ştiu asta, dar totuşi îl sun ca să nu zic că n-am făcut tot posibilul să aflu mai curând de tragediile pe care mintea mea bolnavă le zugrăveşte când ăsta îmi evită interpelările.

SĂ DORMIM
În fine, acum am înţeles şi eu rostul neglijării partenerului de viaţă în timpul serviciului. S-a petrecut, ca de altfel mai toate luminările mele interioare, la o ţigară. Colegul e sunat de nevastă. Nu poate vorbi, e ocupat cu ţigara. Aia insistă. El, deranjat, se-ntreabă ce-o vrea. O sună. E vineri. Ea îi comunică ceva ce el trebuie să facă luni. Siderat, el insistă să afle dacă doar asta a avut ea de zis. Ea confirmă. El închide.

Apoi, cu adâncă-nţelepciune, grăieşte: "Uite de-aia nu vorbesc io cu nevastă-mea în timpu' zilei. Altfel, ce rahat am mai avea de vorbit acasă? Ne-am uita lung unu' la altu' şi-am zice: «Hai, dragă, să ne culcăm»". Cam aşa...