x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ţarul Simeon a II-lea al Bulgariei, spion KGB!

Ţarul Simeon a II-lea al Bulgariei, spion KGB!

de Corina Andriuta    |    26 Sep 2007   •   00:00
Ţarul Simeon a II-lea al Bulgariei, spion KGB!
Simeon al II-lea, fost ţar al Bulgariei, este acuzat de spionaj in favoarea KGB, informează segodnya.ua. Conform sursei citate, KGB-ul i-ar fi achitat lui Simeon al II-lea datoriile acumulate practicănd jocurile de noroc.

ACUZE. Fostul ţar bulgar Simeon al II - lea Saxe- Coburgotski, care s-a intors in ţară după 50 de ani de exil, a fost invinuit că ar fi fost agent secret a KGB-ului in timpul in care s-a aflat in exil. Invinuirile i-au fost aduse ţarului după ce autorităţile au inceput să studieze materialele legate de trecutul sovietic al republicii de lăngă Dunăre. Rezultatul acestor studii relevă că şi actualul preşedinte al Bugariei, Gheorghii Părvanov, a colaborat cu KGB-ul. Probele arată că fostul ţar al Bulgariei a devenit colaborator a serviciilor secrete ruseşti după ce conducerea sovietică i-a promis achitarea datoriilor pe care le avea in urma jocurilor de noroc. Simeon al II-lea neagă aceste invinuiri şi susţine cu inverşunare că oponenţii vor să-i strice reputaţia.

×
Subiecte în articol: magazin