Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu ştiu căţi s-au găndit vreodată la căte se ascund in spatele unui spectacol de teatru. Publicul, in orice caz, nu. Dar oare căţi actori şi regizori au apreciat şi respectat de-alungul vremii munca celor fără de care actul lor artistic ar fi cu mult mai sărac? Cei mari, cu siguranţă!
Nu ştiu căţi s-au găndit vreodată la căte se ascund in spatele unui spectacol de teatru. Publicul, in orice caz, nu. Dar oare căţi actori şi regizori au apreciat şi respectat de-alungul vremii munca celor fără de care actul lor artistic ar fi cu mult mai sărac? Cei mari, cu siguranţă!
Teatrul de măine, azi. Actorul George Ivaşcu este, fără discuţie, un vizionar. Sunt convins că atunci cănd va citi aceste rănduri o să rădă şi-o să spună că e un cuvănt mult prea mare... E treaba domniei sale. Noi ceilalţi, ştim altceva... Căci coaja ce odată s-a numit "casă de cultură" sau apoi "teatru" ce se vroia la lumii, a devenit acum aşezămăntul de cultură aşteptat de-atăta timp. Iar "după ani de tămpenie instituţionalizată", cum dădea David Esrig definiţia vremilor vechi, directorul George Ivaşcu, alături de regizoarea Alice Barb au supus probei insuşi adevărul nevoii noastre de teatru.
Căt e de mare setea de a progresa, se intreba la inceputul verii o mănă de oameni adunaţi pe scena singurului teatru de proiect din Bucureşti. Astfel, Teatrul Metropolis din Bucureşti şi Academia de Artă Dramatică Athanor din Germania a organizat, in perioada 26 august - 8 septembrie, prima Şcoală de scenotehnică la standardele europene actuale. Nevoia reală a unor astfel de cursuri de specializare, s-a făcut resimţită prin sprijinul pe care proiectul l-a avut şi din partea altor instituţii de teatru din Bucureşti, Teatrul Mic, Teatrul Bulandra şi Teatrul Nottara, care şi-au dat concursul prin punerea la dispoziţie a spaţiilor in care cursurile de tehnică de scenă, lumini şi sunet s-au desfăşurat.
Răspunsuri noi la probleme vechi. "Acum 35 de ani, cănd am plecat din ţară", spunea regizorul David Esrig, "nivelul inalt al teatrului romănesc se apropia deja de ruinarea datorată interzicerilor de tot felul, chiar dacă spectacolele noastre constituiau evenimente pe scenele din occident". Dar ruina a fost şi una materială. Dacă atunci scena romănească se putea măsura la capitolul tehnic cu orice teatru din Europa, acum lucrurile stau⦠la fel. Paradoxal? Nu. Stau la fel doar pentru noi! Tehnica de scenă, sporadic imbunătăţită, ne obligă prin forţa lucrurilor să lucrăm ca atunci. Căci modul de a lucra nu poate exista in afara mijloacelor. Este condiţionat de ele. De cele mai multe ori rodul improvizaţiei, tehnica de scenă nu a suferit schimbări majore in ultimii 30-40 de ani. Dar chiar şi acolo unde un teatru cu bani şi-a permis proiectoare noi sau o instalaţie de sunet la un minim standard, iar lururile nu se mai lovesc de cu ce, apare intrebarea "cum?". La această intrebare şi la multe altele a răspuns proiectul Teatrului Metropolis.
Profesionişti ai scenei. Cine are nevoie de teatru, e o chestiune care işi află răspunsul prin intermediul sălii de spectacol. Dar de ce anume are teatrul nevoie⦠Susţinute de profesori ai Academiei de Teatru şi Film Athanor din Germania, Gerhardt Zahn, fost director tehnic al Teatrului Naţional din Bavaria (tehnică de scenă), Gérald Karlikow (light design) şi Horea Murgu, profesor la U.N.A.T.C "I.L. Caragiale" Bucureşti (sound design), cursurile s-au bucurat de participatrea a 70 de tehnicieni de scenă de la 23 de instituţii de spectacol din Romănia (Opera şi Opereta din Bucureşti, Teatrele maghiare din Sfăntu Gheorghe şi Gheorghieni, Teatrul German din Timişoara, Teatre de păpuşi, Case de Cultura şi Teatre de dramă din Piatra Neamţ, Baia Mare, Focşani, Satu Mare, Tărgu Jiu, Bacău, Buzău, Bucureşti). Poate ar trebui remarcat aici că teatrele menţionate au achitat integrat taxele de studiu, semn că de mult exista nevoia de tehnicieni de scenă bine pregătiţi, dar mai ales contemporani cu lumea profesională din care fac parte. Că rupţi de realitate, am tot fost...
Fără eroism. Merge şi aşa e unul dintre marile noastre defecte ca naţie. Dacă n-ai curea de ventilator, pui un ciorap de damă! Dacă iţi lipseşte un şurub, e bună şi-o sărmă! Pentru moment, e bine. Rezolvă probema. E o improvizaţie, dar funcţionează. Temporar. Pe termen lung, insă, e dăunător. Chiar fatal, uneori, atunci cănd viaţa cuiva atărnă de asta. "Luministul care stă neasigurat la 5 metri de sol şi reglează un proiector e un erou. Pentru că nu are incotro", spunea David Esrig. "Dar de ce trebuie să se intămple aşa? De ce trebuie să nu aibă incotro? Trebuie să terminăm cu eroismul ăsta. Merge odată! Dar pe termen lung e donquijotism, e ridicol!", adăuga directorul onorific al Teatrului Metropolis. "Don Quijote avea totuşi pragmatism in sistemul lui de valori, independent de lumea din jur", remarca insă domnul Romeo Pop, preşedintele Comisiei pentru Cultură din cadrul Consiliului General al municipiului Bucuresti. "Aşadar, să visăm, dar să visăm pragmatic!", indemna, iar teatrul la care şi domnia sa a pus umărul, stă mărturie.
Problema siguranţei muncii in teatru a fost ridicată in timpul cursurilor, de inşişi profesioniştii prezenţi, povestind condiţiile in care de cele mai multe ori trebuie să lucreze pe scenă. Iar siguranţa muncii afectează in primul rănd eficienţa. De ce? Directorii de teatru ar trebui s-o ştie... Pentru că oamenii se tem. Şi-atunci nu mai există "să incercăm", ci doar "nu se poate!".
"Eu dacă procedam aşa, dacă toleram astfel de metode de lucru, total lipsite de respect pentru sănătatea şi viaţa tehnicienilor de scenă, ca director de teatru, de mult eram in puşcărie", remarca Gerhardt Zahn după o vizită pe-o scenă romănească. Nomina odiosa!
Perspective. Realizate in urma unui parteneriat incheiat pe o perioadă de 3 ani intre Teatrul Metropolis, Academia Athanor şi Comisia de Cultură, Culte şi Invăţămănt a Primăriei Municipiului Bucureşti, astfel de cursuri vor avea loc in fiecare vară sub titlul "Dimensiuni actuale ale scenotehnicii, light design-ului şi sound design-ului european".
Atestatele, oferite de Academia de Artă Dramatică Athanor din Germania şi de Teatrul Metropolis din Bucureşti, vor fi inmănate de către rectorul Academiei Athanor, regizorul David Esrig şi directorul Teatrului Metropolis, actorul George Ivaşcu.
Un pas. Atăt a fost făcut in aceste ultime două săptămăni. Un pas mic pentru cei prezenţi, căci practica pe scenă trebuie să-şi spună cuvăntul, dar un pas uriaş pentru teatrul din Romănia. Parafraza nu trebuie să sperie pe nimeni, căci alţi paşi, la fel de semnificativi sunt pe cale de a fi făcuţi pe acest drum. Atunci şi numai atunci teatrul romănesc va fi să se fi născut pentru a doua oară...
