Troc intelectual

Când Saddam Hussein era încă la putere, americanii făcuseră un program care se numea "Petrol contra hrană". Era un fel de troc menit să nu-i lase pe irakieni să facă rost de armament.

Când eram în anul doi la Facultatea de Istorie, ajunsesem şi eu să fac un târg în natură. Printre colegii mei erau mulţi oameni talentaţi, cărora le plăcea istoria, dar şi o droaie de nechemaţi, nebuni şi incoerenţi. Exista un personaj de vreo 40 de ani, care venea tot timpul beat la seminarii şi halucina, un fost pârnăiaş, spărgător de maşini, care vorbea cu "este multe" şi care a plecat la popreală şi după terminarea studiilor. Renunţase la deschiderea portierelor cu pontoarca şi se făcuse intelectual, se ocupa cu fraude pe internet. Mai erau nişte băieţi interesanţi care plasau curve prin Grozăveşti.

COLEGE LIPSĂ
În toată pasta asta se distingea şi Mariana, fostă fotomodel de anvergură la Brăila, o fată arătoasă şi plină de sex-appeal până când deschidea gura. Atunci când se apuca să cuvânteze scotea din ea numai tâmpenii, de murea toată pasiunea. Râdeam până la sufocare atunci când era pusă să spună ceva pe la seminarii. Într-o seară de vineri trebuia să fac un referat la un curs opţional de istorie contemporană românească, ceva despre clasa politică interbelică. Mă pregătisem, cred eu, destul de bine, îmi plăcea subiectul, aşa că am avut un oarecare succes, profesorul m-a felicitat.

Vesel, după reuşita asta, mi-am invitat colegii de grupă la o bere, într-o cârciumă ieftină, între timp decedată, aflată la ruinele din Cişmigiu. Printre invitaţi se insinuase şi Mariana. Îşi plasase coama blondă şi ţâţele mari chiar lângă scaunul meu şi se holba la mine cu ochii ei inexpresivi şi albaştri. După mai multe sticle, restul de amici a început să se care pe rând. Rămăsesem doar cu "fotomodela" care mă asculta privindu-mă fix în timp ce peroram diverse chestii despre Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. La un moment dat şi-a pus o mână pe braţul meu şi mi-a zis, în dulcele ei grai moldovenesc, că putem continua discuţia liniştiţi la ea la cămin, fiindcă celelalte trei fete din cameră plecaseră acasă, în provincie. Am crezut că reuşisem să o vrăjesc cu câtă istorie ştiam şi că i se pusese pata pe mine.

Am ajuns undeva într-un cămin si-tuat lângă staţia de metrou Costin Georgian. Pe drum trecusem la politică înaltă, îl înjuram pe Iliescu, iar juna aproba dând din cap puseele mele de anticomunism. Am dat o şpăguţă portăresei şi am intrat fără probleme. Cum a deschis uşa am sărit pe ea. Eram destul de excitat, nu a prea contat că dumneaei nu a participat prea tare la ce s-a întâmplat. După, mi-am aprins o ţigară fără filtru şi zăceam într-o dulce reverie. Am fost întrerupt între două fumuri: "Acuşica mî ajuţi şî pi mine să fac un rieferat? Îţi fac şî oral!".




Am fost uşor dezamăgit că toată treaba lua o turnură interesată, m-am urnit şi i-am dictat o frumuseţe de lucrare pentru "istorie medie universală" despre agricultura din secolele al XI-lea şi al XII-lea. A scris conştiincios după dictare. Peste vreo trei zile a citit cu poticneli în faţa grupei opera mea şi i s-au dat trei puncte în plus la examen, scăpând cu ocazia asta de o restanţă sigură. Am continuat conlucrarea vreme de încă vreo patru referate, la cele mai diverse obiecte de studiu. Mariana mă executa oarecum mecanic, după care treceam la câte o şedinţă de dictare. Se părea că o să rămână fără nici o boabă pe toamnă, fiindcă referatele se punctau în nota examenului final.

NEA GOE
Începusem să devin imprudent în relaţia cu ea. Mai mulţi colegi au observat că o pipăiam pe picioare în timpul seminarului de paleografie chirilică. Câţiva asistenţi care stăteau să fumeze pe culoar au observat într-o pauză că am scăpat, vreme de vreo 30 de secunde, o mână pe ţâţa dreaptă a brăilencei. Fata mai avea un singur hop de trecut. Trebuia să scape de "Istoria Medie Românească". I-am dictat un material frumos despre Neagoe Basarab şi fiul său Teodosie.

Trebuia să-l citească în faţa unui asistent din grupul celor care ne observase pe culoar. Stăteam chiar în faţă, ca să o susţin moral. A citit ceva mai bine decât în mod normal. Lucrurile păreau să meargă strună. A terminat, numai că tânărul universitar a cerut la sfârşit manuscrisul. Nu a spus nimic. În pauză ne-a chemat pe amândoi. Avea un zâmbet satisfăcut. Mi-a spus rapid: "Mă, dacă tot îi dictezi, măcar corectează-i textul la sfârşit! Uite... Neagoe Basarab e peste tot Nea Goe Basarab, în plus, amica ta scrie virgulă şi punct şi virgulă cu litere, mecanic. Acum o să o pic!".

Până la urmă a trecut examenul după două încercări, atunci când inchizitorul plecase deja la o bursă de doctorat la o universitate de pe alt continent.