x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump nu va fi prezent la primul meci disputat de SUA la Cupa Mondială

Trump nu va fi prezent la primul meci disputat de SUA la Cupa Mondială

de Redacția Jurnalul    |    11 Iun 2026   •   23:30
Trump nu va fi prezent la primul meci disputat de SUA la Cupa Mondială
Hepta/Donald Trump face tot mai multe controale medicale

Președintele american, Donald Trump, nu intenționează să fie prezent la primul meci din Cupa Mondială care se va desfășura pe teritoriul SUA, între echipa americană și cea din Paraguay.

Informația a fost dezvăluită, sub protecția anonimatului, de două persoane familiarizate cu planurile pentru publicația POLITICO.

Absența lui Trump de la această partidă ar fi una notabilă, în contextul în care în acest an, Statele Unite au rolul de co-gazdă a celui mai mare eveniment sportiv din lume.

Cu toate acestea, secretarul de stat Marco Rubio va conduce delegația oficială a SUA la meci, potrivit unui anunț al Departamentului de Stat.

Pe de altă parte, președintele Paraguayului, Santiago Peña, a anunțat că va călători în California pentru a asista la meci.

Potrivit The New York Times, odată cu revenirea sa la Casa Albă, președintele american a participat la o serie de evenimente sportive de mare anvergură, printre care și meciul 3 din finala NBA de săptămâna aceasta, de la Madison Square Garden din New York, unde a fost huiduit de public.

Partida dintre SUA și Paraguay se va disputa pe 13 iunie, ora 04:00 (ora României), la Los Angeles.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: donald trump meci SUA cupa mondiala 2026