Arheologii au descoperit, în sudul Norvegiei, un Pompei în miniatură. Este vorba despre un sit vechi de aproximativ 5.500 de ani, acoperit cu un strat de nisip, întocmai celebrului sit de la Pompei. Experţii de la Universitatea din Oslo au fost surprinşi când au găsit în acest loc o colecţie impresionantă de obiecte din ceramică întregi sau fragmentate, vârfuri de săgeţi şi rămăşiţe de unelte şi artefacte din lemn, datând din Epoca de Piatră. „De regulă, vasele din lut din această perioadă se păstrează, în timp, sub formă de cioburi. Dar aici le-am găsit aproape intacte, între care un vas înalt de 30 de centimetri şi cu un diametru de 35 de centimetri", a declarat profesorul asistent Hakon Glorstad ziarului Aftenposten.