x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Unei eleve i s-a spus că va surzi. A avut însă o mare-mare dorință

Unei eleve i s-a spus că va surzi. A avut însă o mare-mare dorință

30 Noi 2015   •   19:41
Unei eleve i s-a spus că va surzi. A avut însă o mare-mare dorință

Unei școlărițe obsedate de Taylor Swift care e pe cale să surzească i s-a îndeplinit cel mai nebun vis din lume după ce a avut ocazia să o întâlnească chiar pe celebra cântăreață, scrie The Mirror.

Atunci când JorJa Hope a aflat că auzul ei va involua progresiv a spus doar atât: Nu o voi mai putea auzi cântând pe Taylro Swift!.

Una din surorile sale gemene a reacționat imediat și a lansat o campanie socială pentru a facilita o întâlnire cu popstarul la un concert.

Un post de radio s-a implicat imediat, iar visul tinerei fete s-a îndeplinit: duminică, fetița a fost luată în brațe de chiar Taylor Swift.

×
Subiecte în articol: taylor swift