x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun VIDEO - Cum poţi scăpa de câinii comunitari. Îi oboseşti

VIDEO - Cum poţi scăpa de câinii comunitari. Îi oboseşti

21 Oct 2015   •   16:29
VIDEO - Cum poţi scăpa de câinii comunitari. Îi oboseşti

Câinilor le place să alerge după o minge sau un băţ atunci când sunt aruncate, însă până acum nu se ştia clar dacă sunt atraşi şi de ceva mai high tech.

Despre pisici se ştie că le place să fugă după spotul de laser, iar acum, un nou video, ne arată dovada că şi câinilor le place să alerge după lumina unui laser.

Acest scurt şi amuzant clip, care a fost filmat în Rusia, arată cum o haită ce câini sunt în stare să alerge ca disperaţii după lumina unui laser pe care un bărbat îl mânuieşte de la un etaj superior al unui bloc de apartamente.

Pentru noi, românii, imaginea unei haite de câini care bânutie noaptea pe aleile dintre blocuri este un lucru obişnuit, însă pentru publicul din restul lumii civilizate aceste imagini sunt de neînţeles aşa încât, comentariile de pe Youtube sunt pe măsură. Unii se amuză şi invocă numele uneia dintre organizaţiile pentru protecţia animalelor.

Filmuleţul este deja viral pe internet iar discuţiile legate de numărul mare al câinilor de pe străzile oraşelor ruseşti a devenit motiv de ironii.

Caini alearga dupa un laser

×
Subiecte în articol: caini comunitari