x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Votul pro-Obama încurajează oamenii de pretutindeni

Votul pro-Obama încurajează oamenii de pretutindeni

de Veronica Micu    |    29 Dec 2008   •   00:00
Votul pro-Obama încurajează oamenii de pretutindeni

Secretarul de stat american Condoleezza Rice a declarat duminică, în cadrul unui interviu televizat, că Statele Unite ale Americii (SUA) nu sunt "indiferente în chestiunea rasei" dar că alegerea primului preşedinte de culoare în persoana lui Barack Obama reprezintă un moment-cheie în istorie, relatează AP, citat de Agerpres.



"Cred că toţi americanii au fost mulţumiţi de faptul că am fost capabili, după îndelungata istorie prin care am trecut şi care iniţial a avut defectul sclaviei, să alegem un african-american", a declarat Condoleezza Rice pentru emisiunea "Sunday Morning" de pe postul CBS. "Iar acest lucru este extrem de încurajator pentru oamenii din ţară, dar şi de oriunde, care au încă probleme cu diferenţele", a adăugat prima femeie de culoare din istoria SUA care a devenit secretar de stat.

Condoleezza Rice, care a devenit secretar de stat în cel de-al doilea mandat al lui George W. Bush, este de părere că oportunităţile care există în SUA atrag încă oameni din lumea întreagă. "Oamenii, chiar şi în aceste momente economice dificile, admiră încă, poate chiar invidiază puţin, spiritul întreprinzător al acestei ţări şi capacitatea ei de a fi productivă. Dar ceea ce atrage cu adevărat oamenii în această ţară este faptul că oricine poate veni aici şi trece de la condiţii modeste la o împlinire extraordinară", a spus Rice.

Americanii nu sunt "uniţi prin naţionalitate", a adăugat ea. "Nu suntem uniţi prin religie. Poţi fi african-american, mexican, coreean, dar eşti în primul rând american. Poţi să fii evreu, sau prezbiterian, sau musulman sau să n-ai religie şi tot poţi fi american", a menţionat secretarul de stat la final de mandat. Ea a spus că va scrie cel puţin două cărţi când va reveni la Universitatea Stanford, din Palo Alto, California - una despre politică externă şi una despre părinţii ei. Condoleezza Rice a fost profesor de ştiinţe politice la Universitatea Stanford înainte de a se alătura lui Bush la Casa Albă. "Sunt unde sunt astăzi pentru că am avut părinţi care au crezut că orice este posibil şi care mi-au dat toate oportunităţile de a dovedi acest lucru", a spus ea. "Cred că este o poveste care trebuie spusă, pentru că au făcut parte din ultimul grup de părinţi înainte ca segregaţia rasială să ia sfârşit în Alabama", a adăugat Rice.

×
Subiecte în articol: lumea