Spitalele de stat din Ţara Galilor vor opri vânzarea în incinta lor a ceaiului sau cafelei îndulcite cu zahăr. Potrivit publicaţiei Daily Mail, preluată de Mediafax, mai mulţi directori de spital au motivat decizia prin faptul că aceste băuturi îndulcite nu oferă nici un beneficiu nutriţional şi pot dăuna igienei dentare.
Documente publicate de Adunarea Ţării Galilor, cu rol de Legislativ regional, recomandă vânzarea de apă şi sucuri ca alternative. Ele încurajează şi vânzarea unor alimente mai sănătoase, cum ar fi seminţele, fructele uscate, sandvişurile şi prăjiturile cu conţinut redus de grăsimi. "Spitalele sunt vizitate de o parte foarte extinsă a societăţii noastre şi, prin urmare, întregul spital ar trebui să reflecte importanţa unei vieţi sănătoase", se arată într-un comunicat al Adunării Ţării Galilor.