x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop 4 zodii care amână să-și întemeieze o familie

4 zodii care amână să-și întemeieze o familie

de Redacția Jurnalul    |    24 Iul 2025   •   15:00
4 zodii care amână să-și întemeieze o familie

Patru semne zodiacale preferă să amâne căsătoria și întemeierea unei familii, hoărându-se greu să-și asume o astfel de responsabilitate.

Fecioară

Fecioarele sunt perfecționiste și critice, astfel că decizia de a fi cu un partener pentru tot restul vieții nu este ușoară. Au nevoie de siguranță și confort, astfel că analizează problema din toate unghiurile. Planeta lor conducătoare, Mercur, îi face să acorde atenție detaliilor.

Angajamentele sunt importante, așa că iau greu decizia să se căsătorească. Caută cel mai potrivit partener, astfel că durează mult timp să se decidă. 

Săgetător

Săgetătorii sunt aventurierii zodiacului, astfel că nu vor să renunțe la indepeendența lor. Căsătoria nu este astfel o prioritate. Libertatea contează cel mai mult iar o familie necesită sacrificii.

Jupiter, Marele Benefic, le aduce abundență și noroc, astfel că nu duc lipsă de pareneri, însă vor să îl aleagă pe cel care este de acord cu spiritul lor liber. 

Capricorn

Capricornii sunt ambițioșii zodiacului, concentrați mereu pe atingerea obiectivelor. Vor relații de lungă durată care să îi ajute să urce cât mai sus atât pe plan social, cât și material. Astfel că drumul spre căsătorie poate fi lung. 

Conduși de Saturn, planeta responsabilităților și a restricților, Capricornii muncesc din greu să ajungă unde  și-au propus. Vor securitate și siguranță, o carieră importantă și un partener care să le fie alături. 

Vărsător

Vărsătorii intelecualizează totul, chiar și relațiile sentimentale. Sunt nonconformiști și vor să facă totul în felul lor. Așa că au nevoie de un partener care să le accepte încăpățânarea și să nu fie deranjați de detașarea lor chiar și în relații.

Guvernați de Uranus, Vărsătorii sunt rebeli, adepți ai schimbărilor radicale, nu îi deranjează singurătatea și greu se hotărăsc să se lege de un partener, potrivit catine.ro. 

×
Subiecte în articol: zodii familie casatorie