x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop 6 planete retrograde în timpul zodiei Balanței. Apel la compasiune

6 planete retrograde în timpul zodiei Balanței. Apel la compasiune

de Moira Dună    |    21 Sep 2021   •   11:43
6 planete retrograde în timpul zodiei Balanței. Apel la compasiune
Sursa foto: Hepta

În perioada zodiei Fecioarei ne-am luat în serios obiectivele. Acum însă, reziistența ne va fi testată pe perioada semnului Balanței. Va fi o lună plină de acțiune cosmică, oprahdaily.com.

Vor fi șase planete retrograde în același timp: Mercur, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto. Acestea ne vor aduce iluzii optice. Vor fi afectate călătoriile și comunicarea. Din fericire, patru dintre aceste planete, respectiv Mercur, Jupiter, Saturn și Pluto, își vor încheia perioada de retrogradare și vor reveni la mersul direct.

Pe scurt, va fi o perioada dificilă dar o putem trece în echipă, fiind blânzi cu noi înșine și amabili cu ceilalți. Întotdeauna compasiunea, sensibilitatea și grija ne ajută să mergem mai departe. 

Mercur va fi retrograd între 27 septembrie - 18 octombrie, în zodia Balanței. În această perioadă trebuie să reflectăm asupra relațiilor din trecut pe care dorim să le continuăm în viitor.

Luna Nouă din Balanță are loc pe 6 octombrie și încurajează să facem eforturi echilibrate, fără să ne grăbim.  

Pluton își încheie călătoria retrogradă pe 6 octombrie, oferindu-vă un plus de creștere.

Venus intră în Săgetător pe 7 octombrie. Când Venus se află în Săgetător, zodie iubitoare de libertate, se aliniază cu Nodul Sud al Destinului pe 9 octombrie. Ne putem simți blocați, neacceptați și dornici de multă dragoste. Așa că nu trebuie să luăm decizii impulsive în ziua respectivă.

Saturn începe să avanseze pe 10 octombrie, după aproape cinci luni de retrogradare în Vărsător. Lecția de moment a lui Saturn? Să ne asumăm responsabilități față de oamenii pe care îi iubim.

Jupiter își termină retrogradarea pe 18 octombrie, deschizându-ne mintea spre noi perspective. Luna Plină în Berbec, din 20 octombrie, poate stârni pasiuni.

Iată cum va afecta această perioadă fiecare zodie: 

Berbec

Relațiile ne învață lecții despre noi înșine, despre valorile noastre și despre lumea în care trăim. Acum s-ar putea să trebuiască să reflectezi asupra modului în care relațiile te-au modelat. La începutul sezonului Balanță, poți atrage noi relații. Când Luna Plină se aliniază cu Soarele tău, pe 20 octombrie, vei face o schimbare sănătoasă în modul de abordare a conexiiunilor cu ceilalți. 

Taur

Taurii sunt cunoscuți pentru că le place să se răsfețe. Utilizați Lună nouă din 6 octombrie îți va aduce șansa de a reseta abordarea asupra banilor și a muncii. Când Saturn, Jupiter și Mercur merg direct,în 10 și 18 octombrie, îți vei regăsi stabilitatea. Moderația este cuvântul cheie pentru această lună.

Gemeni

Scoate-ți jurnalele, schițele și documentele word deoarece îți vei pune planurile în practică. Debutul sezonului Balanță și retrogradarea lui Mercur te vor ajuta să fii creativ și să te exprimi în scris sau prin artă. Meșteșugurile de orice fel vor avea asupra ta un efect liniștitor.

Rac

Dă-i locuinței tale un pic de dragoste luna aceasta. Aruncă o privire în jur și evalueazî unde poți face îmbunătățiri, indiferent dacă asta înseamnă curățare și dezordine, reorganizare a rafturilor de cărți sau lumânări parfumate. Poate dorești să aștepți până când Mercur retrograd se va încheia pe 18 octombrie pentru a lua orice decizie majoră de decorare.

Leu

Se spune că Leii prosperă în lumina reflectoarelor. Însă acum stai pe margine și reflectează  la comportamentul tău, de parcă viața ta ar fi un film și tu ai fi un spectator. Au existat cazuri în care ai putut fi mai amabil sau mai răbdător? S-ar putea să descoperi în această lună lucruri cu privire la propriile tale tipare. Odată ce te-ai împăcat cu ele, poți face schimbări. Dacă te angajezi pe această cale de auto-reflecție, până la Luna plină din 20 octombrie, vei simți că ai luat decizii bune.  

Fecioară

Chiar dacă tocmai ai avut ziua de naștere, vei constata că ai produs o impresie puternică asupra celorlalți. Nu te simți rău dacă îți pui nevoile pe primul loc. Îngrijirea propriei persoane te va face mai energic și așa îi vei putea ajuta și pe ceilalți. 

Balanță

Trecutul este prezent pentru tine luna aceasta. Mercur retrograd între 27 septembrie - 18 octombrie îți va aduce în prim-plan sentimentele reprimate sau va deschide răni vechi. Apelează la cei dragi pentru dragoste și sprijin însă destăinuie-te doar la oameni în care ai încredere.

Scorpion

Practică arta de a cere ceea ce ai nevoie. De la afecțiune, atenție din partea prietenilor, încurajare și până la afirmare la locul de muncă. În cele din urmă, vrei să fii văzut. Acest sentiment de recunoaștere și validarea, după care tânjești în secret, îți va fi satisfăcut până la Luna plină din 20 octombrie.

Săgetător

Spiritul tău iubitor de distracție poate fi satisfăcut de vârtejul lunii pentru că măcar tu nu te vei plictisi. În acest moment, ia în considerare evitarea unei mentalități orientate spre viitor și nu pune presiune asupra ta pentru a atinge obiective mari. În schimb, concentrează-te pe momentul prezent. Pe termen lung, practicarea atenției ar trebui să te ajute să-ți satisfaci aceste ambiții.

Capricorn

Capricornii sunt cunoscuți pentru faptul că se auto-motivează, dar chiar și ceilor mai ambițioși le este greu să meargă la viteză mare. S-ar putea să te simți epuizat în această lună, mai ales că Mercur retrograd va provoca comploturi și nenorociri. Pe 18 octombrie vei fi creativ, inspirându-te să-ți privești munca printr-un alt unghi. 

Vărsător

Tumultuosul un an și jumătate ne-au afectat pe toți în moduri diferite. Răsfață-te cu latura ta filosofică. Cu un jurnal în mână, reflectă la modalitățile în care ai fi putut face schimbări în ultimul an și la ce poți face în viitor. Așa cum lumea te-a schimbat pe tine, ești capabil să schimbi și tu lumea.

Pești

Ești empatic în relații. Când Mercur și Jupiter revin la mersul direct, pe 18 octombrie, s-ar putea să descoperi că ești mai în acord cu nevoile celorlalți. Fii conștient de limitele tale și oprește-te înainte să devii agitat. Este în regulă să faci un pas înapoi pentru a reîncărca. Nu poți rezolva problemele tuturor dar le poți accepta pentru că te vor ajuta să le rezolvi pe ale tale.

×
Subiecte în articol: balanta retrograd