x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Cele mai energice 3 zodii. Curajoase, directe, dominatoare și pasionale

Cele mai energice 3 zodii. Curajoase, directe, dominatoare și pasionale

de Moira Dună    |    07 Oct 2022   •   12:23
Cele mai energice 3 zodii. Curajoase, directe, dominatoare și pasionale
Sursa foto: Neal Kharawala - Unsplash.com

Unii oameni fac o impresie puternică încă de la prima întâlnire. Dacă ai fost vreodată curios ce se află în spatele atractivității lor, astrologia ar putea fi răspunsul. 

Energia înseamnă prima impresie inconștientă pe care o avem despre cineva chiar înainte de a începe să vorbească. Fiecare semn are un tip diferit de personalitate. Unele semne sunt mai rezervate și mai precaute decât altele, în timp ce altele sunt extrovertite, scrie glam.com. 

Iată care sunt cele mai energice semne zodiacale. 

Berbec:Curajos și șef

Berbecul se pune întotdeauna pe primul loc. Chiar dacă există obstacole care ar trebui luate în considerare, Berbecul refuză să-și lase visele deoparte pentru a mulțumi pe cineva. Marte guvernează semnul Berbecului, zodia acțiunii și conducerii brutale. Marte este zeul războiului, iar planeta reprezintă ceea ce ne motivează, pentru ce suntem dispuși să luptăm. Deși această energie este crucială pentru a ajunge departe în viață, poate fi considerată insensibilă și egoistă uneori. Un alt motiv pentru intensitatea Berbecului este atitudinea lui competitivă și uneori la limită. Nu există niciun semn mai combativ decât Berbecul. Nevoia lui de a câștiga este atât de puternică, încât adesea vine cu prețul de a călca peste oricine  le stă în cale. Oamenii de pe Marte sunt incapabili să accepte înfrângerea. Nu o vor recunoaște chiar și atunci când o privesc în față. Desigur, există câteva aspecte pozitive ale pasiunilor înflăcărate pe care Berbecul le emană. Intensitatea lor îl face partener și prieten incredibil de loial, genul de persoană care și-ar da haina de pe el pentru a-l ajuta pe celălalt.  


Vărsător: îndrăzneț și direct

Nefiind unul care să meargă cu fluxul, Vărsătorul tinde să se hotărască și să rămână cu dorințele lui până la capăt. Esența planetei Uranus este rebeliunea, așa că ne obligă să renunțăm la obiceiurile înrădăcinate și să răsturnăm vechile sisteme. De asemenea, Vărsătorul poate părea intens din cauza nerespectării status quo-ului, adică a stării de fapt a lucrurilor. El analizează mereu situații, prieteni și străini. Poate fi deranjant atunci când începe să pună întrebări fără rost, cu un minim de tact, în timp ce scormonește prin sentimentele altora. Așadar, cei care vor să-și țină gândurile pentru ei, s-ar putea să fie dezamăgiți  de Vărsător. Dorința lui de a respinge convențiile, tradițiile sau normele sociale îl poate determina să devină scepticul deschis, care știe totul, care vrea să dărâme orice lucru ineficient sau depășit. Și, pentru unele semne mai practice sau tradiționale, această energie pare foarte intensă. Cu toate acestea, în Vărsător există mai mult decât modul lor ciudat, dar încăpățânat, de a se mișca prin lume. Este umanitarul zodiacului iar intensitatea lui vine adesea din felul în care stă în fața adversiunilor și susține ceea ce crede. Un lucru este sigur. Acest semn intuitiv se angajează să dezgroape adevărul, indiferent care sunt costurile.

Scorpion: rece și viclean

Scorpionul este îndrăzneț, hotărât și pasional în tot ceea ce face. Când își pune mintea pe ceva sau pe cineva, nu va renunța ușor. Este aproape ciudat cum pare să se alinieze viața pentru acest semn intuitiv de apă odată ce stabilește o intenție. Scorpionul este unul dintre cele trei semne conduse de două planete, în acest caz, Marte și Pluto. Marte îi oferă Scorpionului pasiunea imobilă și înflăcărată, în timp ce Pluto este responsabil pentru dragostea Scorpionului pentru toate lucrurile profunde, întunecate și misterioase. Energia acestor două planete împreună este cea care dă Scorpionului energia intimidantă. Scorpionul va săpa adânc până când nu va mai avea unde. Un alt lucru care îi face pe Scorpion să pară intens este comportamentul rece și calm în fața adversității. Deși stereotipurile semnelor de apă te-ar putea face să crezi că Scorpionul este fragil sau slab, acesta este orice altceva decât emoțional, în aparență. Oricâte emoții îi sunt stârnite, rareori îl vei vedea reflectat pe chipul înghețat și imobil. Rareori vei vedea un Scorpion roșind, încruntându-se sau rânzând. În esență, energia Scorpionului pare atenuată, dar este intens emoțională și loială, sub suprafață. Deci sigur, ar putea fi intensă. Însă nu știe cum să te facă să-i simți dragostea și devotamentul lui nesfârșit, odată ce i-ai câștigat încrederea.

×
Subiecte în articol: zodii horoscop