Horoscop Berbec. Apare o piedică greu de trecut din cauza cărora multe planuri de astăzi vor sta pe loc sau vor fi amânate. E o lecţie a răbdării, pentru că stai pe loc cu scopul de a mai învăţa ceva sau de a repara o veche eroare ce iese abia acum la iveală. E nevoie de acest răgaz, chiar dacă, pe moment, ai tendinţa de a-l considera finalul tuturor eforturilor tale, dar după ce va trece valul cel mai dificil, vei începe să-i înţelegi rostul. Stând un pic pe loc, vezi altfel lucrurile, şi la fel se va întâmpla şi azi, descoperind, chiar din miezul acestui hop, cea mai utilă idee de a ieşi din impas.
Horoscop Taur. Apare şansa unui parteneriat nou în viaţa ta, deci trebuie să-ţi prezinţi foarte clar intenţiile, ce ai tu de oferit în această asociere, dar şi ce pretinzi de la tabăra cealaltă. O colaborare de acest gen nu se poate baza doar pe investiţia uneia din părţi, ci fiecare trebuie să pună laolaltă resurse asemănătoare. Dacă cel din faţa ta nu are mai nimic de oferit, ci doar profită de bunăvoinţa ta, aceasta nu se numeşte asociere, deci deschide bine ochii! Nu te lăsa atras într-o combinaţie din care doar tu depui toate eforturile, iar celălalt, la final, doar culege roadele. Şi el şi tu trebuie să contribuiţi echitabil!
Horoscop Gemeni. Ai alături un om a cărui valoare o recunoşti în felul tău, dar nu poţi să îţi controlezi invidia care te cam macină atunci când te compari cu el. Ţi-e superior din anumite puncte de vedere şi ai uneori tendinţa de a-l critica decât să-l apreciezi sincer pentru ceea ce reprezintă. E un exemplu demn de urmat, dar gelozia îţi pune beţe în roate şi nu îţi permite să faci precum îţi arată celălalt că ar fi bine. Preferi să i te opui cu orice preţ, decât să faci cum spune el că ar fi mai bine, dar într-o zi vei ajunge tot la vorba lui.
Horoscop Rac. Începi şi tu să te îndoieşti că planul la care munceşti cu sârg are sorţi de izbândă când atâta lume se opune ideilor tale. Nu te lua după orice dispută care se naşte, ci ascultă mai întâi argumentele contra. Unii nu ştiu decât să contrazică, să critice, să pună beţe în roate, fără a oferi soluţii viabile în schimb. Cel care ţi se opune azi cu atâta încăpăţânare nu are o idee mai bună, ci aşa îi place lui să comenteze tot ce aude de la alţii. Dacă ar avea un sfat, ar merita ascultat, dar dacă e doar un refuz şi atât, fără nimic care să-i susţină punctul de vedere, mai bine nu-i dai nicio atenţie.
Horoscop Leu. Tot ce ai nevoie vine către tine la momentul cel mai potrivit. Chiar dacă tu ai vrea rezultate mai rapide, vei vedea că toată această aşteptare are totuşi un rol, ca atare nu pretinde roade imediate! Ai răbdare, clădeşte ce ţi-ai propus convins că e nevoie de această construcţie lentă, şi când e programat undeva acolo sus să se întâmple, vei fi recompensat cu ceea ce meriţi. Nu te opri din investiţia continuă de resurse care ţi se cere pentru ceea ce speri să primeşti la final, şi oferă tot ce ştii sau ce ai din abundenţă, pentru că nimic nu se clădeşte din nimic. Cu cât depui mai multă energie şi pasiune, cu atât roadele vor fi mai bogate!
Horoscop Fecioara. Se resimte o bună cooperare între generaţii. Cel tânăr ascultă cu respect de cel mai în vârstă iar acesta, la rândul său, ţine cont în permanenţă de părerile celui aflat la mare distanţă de ani. Se naşte un schimb reciproc avantajos de păreri, de idei, de sfaturi, pentru că fiecare are acces la informaţii din cu totul alt plan al domeniului în care îşi unesc forţele. Fă echipă, aşadar, cu o persoană din altă generaţie decât tine, pentru că fiecare are de câştigat din această excelentă cooperare. Nimeni nu trebuie s-o facă pe atotcunoscătorul sau pe şeful, pentru că la orice vârstă mai e ceva de învăţat.
Horoscop Balanța. De ce ţi-e frică nu scapi, spune o zicală, şi cam acelaşi lucru se întâmplă şi cu tine. Ai vorbit întruna numai de lucrurile care nu-ţi plac, de lucrurile care îţi provoacă nesiguranţă, şi cu cât ai vorbit mai mult de ele, cu atât le-ai atras mai repede în viaţa ta. Nu te mai gândi la aspectele negative care oricum există în jurul tău, ci ignoră-le cu bună ştiinţă, spunându-ţi că, orice ar fi, pentru tine va ieşi totul foarte bine. Evită să aduci aminte de lucrurile care nu te încântă, prefă-te că nu le vezi, că nici nu există, pentru că atunci când le ignori, le scoţi practic în afara lumii tale şi, încetul cu încetul, dispar de tot!
Horoscop Scorpion. Efortul depus de tine mai demult începe să-şi arate efectele, semn că a fost nevoie de o perioadă de aşteptare, de sedimentare a lucrurilor înainte de a se vedea urmările. E o lecţie bună să nu pretinzi rezultate imediate, pentru că orice succes cere timp! Munca ta de acum e ca în agricultură, deci imaginează-ţi că investiţia ta de resurse seamănă cu pregătirea unei viitoare recolte. Mai întâi ari terenul, îl sădeşti, îl uzi, îl îngrijeşti şi, cândva, în anotimpul potrivit, vine şi vremea culegerii recoltei. Ai răbdare şi concentrează-te asupra ţelurilor propuse, fără a pretinde efecte rapide, altfel nu ai mai fi mulţumit de ceea ce obţii.
Horoscop Săgetător. Cel mai bine e să stai în banca ta şi să-ţi pregăteşti succesul din umbră. Nu face prea mult tam-tam pe seama proiectului pe care îl construieşti cu ambiţie şi răbdare. Aşteaptă să se clarifice situaţia, să ajungi la primele rezultate palpabile, şi abia după aceea să te lauzi cu ce ai realizat. Cele mai de răsunet reuşite sunt cele asupra cărora păstrezi o oarecare undă de mister, făcându-le publice abia după ce se vor materializa. Cât timp eşti convins că te îndrepţi spre rezultatele cele mai bune, e doar o chestiune de timp până se vor arăta concret!
Horoscop Capricorn. Nimereşti într-un mediu ostil în care nu ai nicio plăcere a dialogului, a cooperării. La tot ce propui, ai parte ori de critici acerbe, ori de refuzuri categorice, ca atare adună-ţi forţele înainte de orice încercare de a colabora cu lumea. Nu ai norocul de a atrage alături oameni care cred în aceleaşi lucruri, oameni uşor de condus sau de îndrumat, oameni dornici de ceva constructiv, ci, dintr-o dată, descoperi în jur rivali gata să-ţi strice ţie toate planurile. Mai bine te-ai descurca singur, dar oricum nu poţi evita contactul cu lumea ce se va dovedi a fi un dezastru.
Horoscop Vărsător. Nu ai parte de tovarăşi cooperanţi prin preajmă. Propunerile tale rămân fără ecou, parcă ai vorbi la pereţi, dar totuşi insistă să-ţi exprimi punctul de vedere în faţa tuturor, în ciuda ostilităţilor la care eşti supus. Până la urmă tot vei convinge pe cineva să te asculte şi să nu mai respingă orice idee care vine de la tine. Prin exemplu personal, poţi atrage atenţia asupra ideilor tale, ca atare trebuie să ai mai multă răbdare cu ceilalţi, pentru că unii aşteaptă mai întâi dovezi palpabile înainte de a crede. Nu te supăra aşa de tare pe cei care resping dialogul.
Horoscop Pești. Nu te grăbi, mergi lent către scopurile tale, pentru că mai ai încă de mers până acolo unde ţi-ai propus. Primeşti suficiente garanţii că eşti pe drumul cel bun şi merită să continui, oricât va mai dura până ajungi acolo unde visezi. Dacă mai atragi de partea ta şi alte persoane cu interese similare şi v-aţi uni forţele în acelaşi sens, roadele ar fi excelente. Ai răbdare, pentru că vei fi mai mult decât mulţumit de ceea ce te aşteaptă la capăt, doar că mai ai încă de muncit până acolo!