x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 26 martie 2019. Iubirea e ca un joc adolescentin care te face să te simţi bine

Horoscop 26 martie 2019. Iubirea e ca un joc adolescentin care te face să te simţi bine

25 Mar 2019   •   14:49
Horoscop 26 martie 2019. Iubirea e ca un joc adolescentin care te face să te simţi bine
Sursa foto: pixabay.com

Horoscop Berbec. Ceea ce porneşti azi are mari şanse să se transforme într-o reuşită de proporţii, cu atât mai mult că reuşeşti să îi atragi şi pe alţii în proiectul tău. Nu irosi această zi pe lucruri mărunte. Dă startul unei acţiuni de anvergură în care să investeşti tot ce ai mai bun în tine, deoarece rezultatele finale vor veni repede şi vor fi mai promiţătoare decât ai putea crede. Primeşti suficiente cuvinte de încurajare şi poate chiar şi un sprijin binevenit de la alţii ca să ai încredere că te îndrepţi în direcţia cea bună deci ce mai aştepţi? Acum e momentul să-i dai drumul!

Horoscop  Taur. Iubirea e ca un joc adolescentin care te face să te simţi bine, eliberat de orice griji şi inhibiţii. Un vis dulce se naşte în cuplul vostru şi vă apropie şi mai mult. Surprizele de ordin sentimental pot apărea de oriunde, dar, pentru a avea parte de ele, trebuie să profiţi de orice ocazie de a cunoaşte oameni şi de a socializa. Nici nu ştii de unde descoperi privirea unei persoane atrăgătoare îndreptată către tine în cel mai neaşteptat loc, totul e să fii deschis să încerci. Atmosfera idilică de azi este prielnică unei noi iubiri.

Horoscop Gemeni. Se resimte o bună cooperare între generaţii. Cel tânăr ascultă cu respect de cel mai în vârstă iar acesta, la rândul său, ţine cont în permanenţă de părerile celui aflat la mare distanţă de ani. Se naşte un schimb reciproc avantajos de păreri, de idei, de sfaturi, pentru că fiecare are acces la informaţii din cu totul alt plan al domeniului în care îşi unesc acum forţele. Fă echipă, aşadar, cu o persoană din altă generaţie decât tine, pentru că fiecare are de câştigat din această excelentă cooperare. Nimeni nu trebuie s-o facă pe atotcunoscătorul sau pe şeful, pentru că la orice vârstă e ceva de învăţat.

Horoscop Rac. Proiectele tale de viitor au toate şansele să se concretizeze dacă reuşeşti să-i implici şi pe alţii. Fie că apelezi la cei din familie sau la colegii tăi, încearcă să le susciţi şi lor interesul pentru ceea ce ai dori să atingi, pentru că şansele de succes sunt majore numai prin unirea mai multor forţe în aceeaşi direcţie. Optimismul lor îţi este de folos, pentru că tu nu stai tocmai bine la acest capitol, dar dacă ei te împing de la spate, acest lucru te va stimula să colaboraţi eficient pentru un rezultat comun ce va mulţumi pe toată lumea, dar al cărui iniţiator ai fost chiar tu.

Horoscop Leu. Atmosfera este veselă în jurul tău, pentru că există un motiv de sărbătorit, dar tu nu te poţi integra acestei bune dispoziţii. Eşti cu gândul la cu totul alte probleme, deşi nu ar merita să le acorzi atâta atenţie. Ceilalţi te invită să te alături veseliei colective, dar faci opinie separată, pentru că tu consideri că nu e momentul să te distrezi când ai atâtea pe cap. Fă un efort să termini repede aceste chestiuni ca să-ţi mai rămână totuşi puţină vreme şi pentru divertisment alături de prieteni.

Horoscop Fecioara. Totul e în perfectă armonie, ca un joc în care vă răsfăţaţi unul pe celălalt cu gesturi tandre. Abordezi o atitudine copilărească, ceea ce-l face pe partener să se simtă mai important în ochii tăi. Ai în mâinile tale fericirea celuilalt şi faci tot posibilul să i-o oferi pe tavă! Preocuparea pentru cel de lângă tine e la cote maxime, dorind să-i dăruieşti celui drag tot ce are nevoie, ba chiar mai mult, cu o generozitate ieşită din comun.

Horoscop Balanta. Felul în care ţi se adresează unii este nedrept, pentru că te critică, te judecă, te atacă agresivi cu vorbe dure, pe care e şi normal să le pui la inimă şi să suferi. Gândeşte-te că relaţia cu aceşti oameni sunt sacrificiul pe care trebuie să-l faci pentru a-ţi atinge marile scopuri, deoarece drumul către succes nu e întotdeauna presărat de petale de trandafiri ci şi de dispute, controverse, duşmănii şi hopuri. Ei sunt proba ta majoră de încercare, dar de care poţi trece cu brio!

Horoscop Scorpion. Aştepţi o aprobare sau un document oficial care să îţi asigure evoluţia în planurile viitoare. Fără acea semnătură, nu poţi trece mai departe, căci depinzi de ea, altfel rişti să mergi pe o cale ilegală sau incorectă care, mai devreme sau mai târziu, se va împotmoli într-un refuz. Fă tot posibilul să obţii acel act de care depinde succesul unei afaceri, ca să nu investeşti inutil bani, energie şi timp într-o direcţie care nu este susţinută de legi clare. Nici nu ştii cum te trezeşti cu vreo sancţiune dacă ignori aspectul legal al planurilor începute!

Horoscop Sagetator. Ai ocazia să treci printr-un loc de care te leagă amintiri foarte plăcute şi de care îţi era dor. Poate e o călătorie peste hotare spre care te îndrepţi şi care repetă practic un itinerariu deja cunoscut, dar pe care ai visat meeu să-l refaci cândva. Nu te atrag locurile noi, necunoscute, ci acele localităţi în care se află oameni dragi ţie sau care ţi-au generat cu mult timp în urmă emoţii şi trăiri unice pe care doreşti să le reînvii cu această ocazie. Trecutul revine din nou în atenţie.

Horoscop Capricorn. Apare în preajma ta o persoană ce va deveni eroul acestei zile, ori pentru că animă atmosfera cu felul lui de a fi (mai energic, mai plin de viaţă şi mai optimist), ori pentru că îţi oferă un ajutor binevenit într-un moment culminant. Eşti mândru de tovărăşia cu această persoană, pentru că ai ceva de câştigat de la el. Ori intervine salvator într-o problemă care te preocupă, ori te bucuri de protecţia sa şi, alături de el, ajungi mai uşor la un scop propus.

Horoscop Varsator. Nu te aştepta ca toată lumea să fie de acord cu tine, deoarece ideile pe care le exprimi azi nu sunt uşor de acceptat, nici la îndemâna oricui. Poate eşti ceva mai original în exprimare, poate prea modern pentru cei care te ascultă şi nu pot înţelege clar ce spui, dar se pare că eşti un vizionar care spune azi lucruri care vor fi obişnuite peste un an. Nu te lăsa doborât de refuzul sau dezintersul celor prea învechiţi ca să accepte noutatea, pentru că va veni o zi când toţi vor considera ideile tale de acum absolut fireşti.

Horoscop Pesti. Nici raţiunea şi nici logica nu va decide azi ce trebuie făcut, ci e o situaţie în care inima îşi va lăsa amprenta asupra acţiunilor tale. Va fi o decizie luată din colaborarea dintre sentimente şi instinct, cele care simt exact încotro va merge o problemă pe care mintea ta parcă nu o poate gestiona cum se cuvine. Degeaba ai învăţat o mulţime de lucruri de-a lungul vieţii, pentru că vei vedea că tot ceea ce îţi transmite vocea ta interioară este ceea ce contează mai mult. Lasă emoţia să aleagă ce e mai bine pentru tine!

 

Horoscop oferit de acvaria.com

×
Subiecte în articol: Horoscop 26 martie horoscop