x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 6 septembrie 2019. Este o zi furtunoasă, cu multă agitaţie, cu replici tăioase, cu gesturi bruşte

Horoscop 6 septembrie 2019. Este o zi furtunoasă, cu multă agitaţie, cu replici tăioase, cu gesturi bruşte

05 Sep 2019   •   13:59
Horoscop 6 septembrie 2019. Este o zi furtunoasă, cu multă agitaţie, cu replici tăioase, cu gesturi bruşte
Sursa foto: pixabay.com

Horoscop Berbec. Intri într-o competiţie alături de rivali puternici, dar nu ţi-e deloc teamă de confruntare, pentru că eşti stăpân pe situaţie şi ai toate şansele să te impui. Faţă de contra-candidaţii tăi, tu ai un atu forte: un dram de tupeu car te ajută să treci peste orice piedică, la care se adaugă şi resurse imense de energie, care, coroborate, te vor propulsa direct în frunte. Succesul poate fi al tău, deci implică-te fără teamă în lupte de opinii, concursuri sau conflicte din care trebuie să ieşi învingător. Poţi fi primul!

Horoscop Taur. Iubirea este cel mai frumos dar pe care l-ai putea primi azi de la viaţă! De unde nici nu te aştepţi, se poate ivi şansa unei idile, dar numai de tine depinde dacă o laşi să te cucerească sau o priveşti cu mai multă detaşare. Inima ta bate mai tare cuprinsă de fiori noi, de emoţii intense, încât apar şi premisele unei iubiri la prima vedere. Gesturile de afecţiune care se schimbă între tine şi omul drag sunt la cote maxime, încât iubirea voastră se reaprinde din nou ca la început.

Horoscop Gemeni. Eşti nesigur pe unele aspecte şi se vede că mergi ca pe o gheaţă subţire, prudent, temător şi pesimist deopotrivă. Nu prea ai motive de bucurie sau de optimism, de parcă s-au adunat în jurul tău numai oameni care îţi prezintă viitorul în cele mai sumbre lumini, care te opresc din elan când ai mai multă energie sau care te influenţează şi pe tine în mod negativ. Nu ar trebui să ţii cont de factorii de stres din jur, pentru că tu ştii mai bine pe ce te poţi baza, şi în fond, fiecare intră în joc cu resursele proprii către succes. Tu ai destule, foloseşte-te de ele, nu te mai îndoi!

Horoscop Rac. Este o zi furtunoasă, cu multă agitaţie, cu replici tăioase, cu gesturi bruşte. Nici tu nu le agreezi la alţii, dar nici pe ale tale nu le poţi controla eficient. Orice interacţiune cu oamenii de aceeaşi vârstă se poate solda cu dispute pe marginea unor păreri extrem de variate. În loc să accepţi ideea că fiecare gândeşte altfel, că toţi sunteţi diferiţi, încerci să-ţi argumentezi poziţia ceva mai agresiv decât de obicei, ripostând aspru la părerile adverse. Cineva trebuie să se retragă din acest conflict, altfel totul poate denatura într-un scandal ce poate duce la o relaţie eşuată.

Horoscop Leu. Banii sunt cea mai mare preocupare a ta pentru că urmează o serie de plăţi majore şi încerci să-ţi administrezi resursele cu prudenţă şi înţelepciune. Va veni scadenţa şi nu e de neglijat, tocmai de aceea faci tot posibilul să aşezi banii pe căprării, ca să fii sigur că nu rămâne nimic neachitat. Dai dovadă de o bună organizare din punct de vedere financiar, reuşeşti să ţii sub control toate plăţile astfel încât să nu dezechilibrezi balanţa. Deciziile pe care le iei acum pot avea efecte pe termen lung asupra bugetului, deci ai grijă ce alegi să faci cu banii tăi actuali sau… viitori!

Horoscop Fecioara. E o plăcere să-l vezi pe partenerul de suflet atât de implicat în proiectele comune, compania lui te încurajează, te motivează, te face să depui eforturi şi mai mari pentru a ajunge la scopurile care vă avantajează pe amândoi. Ceea ce clădiţi acum împreună, umăr la umăr, va fi de bun augur, deci aveţi toate motivele să trageţi tare pentru a vedea acest vis împlinit. E pentru binele vostru, al familiei voastre, al relaţiei voastre, dar e nevoie de un consum de resurse din partea ambilor parteneri în mod echitabil. Nici unul nu pretinde eforturi doar de la celălalt, ci vâsliţi laolaltă!

Horoscop Balanța. Se încing dispute aprinse în mediul în care, de obicei, aveai relaţii armonioase cu toată lumea. De data aceasta eşti cam nervos şi refuzi dialogul paşnic, pentru că ai impresia că tu deţii soluţii la problemele tuturor. Dacă ceilalţi nu-ţi dau dreptate, ai tendinţa de a riposta agresiv, ceea ce tensionează atmosfera pe oriunde ai trece. Poate că această atitudine ofensivă este totuşi benefică, dar numai în acele spaţii în care trenează rutina şi plictiseala, pentru că mai vii tu cu un dram de energie.

Horoscop Scorpion. Joci un rol cheie în rezolvarea unei probleme de serviciu cu care multă lume îşi bate capul. Tu eşti bine pregătit la nivel teoretic, ai acumulat deja informaţiile necesare pentru soluţionarea situaţiei de faţă, dar aştepţi să ţi se ceară părerea. Consideri că, dacă te bagi fără să fii consultat, ar fi un semn de infatuare. Îţi cunoşti valoarea, şi alţii ţi-o cunosc foarte bine, dar de data aceasta stai cuminte în banca ta până când colaboratorii ajunşi în impas vor ajunge la concluzia că trebuie să apeleze la tine. Abia după aceea orgoliul tău se va umfle în pene!

Horoscop Săgetător. Unii ar spune că ceea ce vrei să faci conţine o mare doză de risc şi e un gest nebunesc din partea ta, de aceea ar dori să te mai oprească din elan. Nici nu vrei să auzi să te opreşti aici, pentru că eşti entuziasmat de direcţia spre care eşti atras ca de un magnet. Te laşi dus de val spre ţinta ta cea mai înaltă şi, tocmai pentru că tu crezi atât de mult în visul tău, nu te laşi oprit din drum de atâtea suspiciuni şi piedici puse de ceilalţi în calea ta. Bine faci, dai dovadă de curaj şi de un dram de inconştienţă, dar e constructivă îndrăzneala aceasta. Cei din jurul tău sunt conservatori şi fricoşi, şi nu ar face ca tine, dar de ce trebuie să fii ca ei?

Horoscop Capricorn. De dragul familiei eşti capabil de orice, fiind convins că şi ei ar face la fel pentru tine. Dar vai, ai putea avea o surpriză foarte neplăcută când vei vedea realitatea. Cândva ai făcut ceva important pentru cineva drag iar acum, când ar fi momentul potrivit să-ţi întoarcă serviciile, descoperi că ori nu e de găsit, ori caută scuze ca să scape de responsabilitate, ba chiar încearcă tot el să profite de tine, pentru că cerşeşte milă şi ajutor. Nu pici tu din nou în această plasă, dar te poţi trezi la realitate ca să cunoşti astfel cum e omul atunci când ai avea nevoie de el.

Horoscop Vărsător. Se creează o atmosferă foarte plăcută în grupul din care faci şi tu parte, ceea ce vă îndeamnă pe toţi la dialog, la o cooperare fructuoasă, la o prietenie din care se pot naşte rezultate care să mulţumească pe toţi. Alătură-te colegilor cu interese similare şi uniţi-vă forţele într-un sens comun, pentru că ceea ce iese azi din eforturile voastre adunate la un loc e demn de laudă! Unul din secretele reuşitei este optimismul, şi atât timp cât vă trataţi unii pe alţii ca de la egal la egal, ca buni prieteni, victoria comună nu e departe.

Horoscop Pești. Banii vin şi se duc într-o clipă, dar norocul tău e că ştii pe ce resurse te poţi baza şi nu intri în panică atunci când vezi că banii abia intraţi în portofel au şi plecat de la tine. Banii sunt făcuţi să circule, ca atare tu nu fugi de plăţi, de facturi, de achitarea obligaţiilor acestei perioade a lunii, pentru că eşti conştient că nu poţi scăpa de ele oricât ai încerca. Plăteşte ce ai pe lista de sarcini pentru azi, pentru că te vei simţi mult mai bine după ce le vei da la o parte. Dacă sunt mai multe plăţi mici achitate dintr-un foc, cu atât mai plăcută senzaţia de relaxare de după!

 

Horoscop oferit de acvaria.com

×
Subiecte în articol: horoscop 6 septembrie horoscop