x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 8 iulie 2019. Deschide-ţi inima şi spune lumii de ce eşti tu în stare

Horoscop 8 iulie 2019. Deschide-ţi inima şi spune lumii de ce eşti tu în stare

07 Iul 2019   •   14:49
Horoscop 8 iulie 2019. Deschide-ţi inima şi spune lumii de ce eşti tu în stare
Sursa foto: pixabay.com

Horoscop Berbec. Refrenul acestei zile e: n-am timp, de parcă ai intrat în panică împins de la spate de nişte termene limită cărora nu mai ştii cum să le faci faţă. Dacă ai mai scoate de pe agenda ta de lucru unele lucruri de care nu e obligatoriu să te ocupi chiar azi, ai descoperi că faci rost dintr-o dată de câteva ore numai bune pentru a fi folosite în direcţia care te apasă. Începe să mai laşi şi pe altădată şi să mai spui şi nu la unele cerinţe, pentru că nu le poţi duce pe toate pe umeri. Om eşti şi tu, ai şi tu limitele tale, dar mai ales ai viaţa ta personală care nu trebuie sacrificată doar pentru că altul îţi dă ordine de genul: am nevoie acum!

 

Horoscop Taur. Tatăl sau figura care reprezintă autoritatea din familia ta are un rol major în evenimentele comune, deci ascultă-l cu luare aminte pentru că oferă tuturor o cale ce merită urmată. Ai ocazia să primeşti acum o lecţie utilă de viaţă de la înţeleptul familiei, pentru că e pregătit să-ţi împărtăşească un sfat, o îndrumare, o idee care poate genera un întreg proces de maturizare şi asupra ta. Te simţi bine în compania celor mai bătrâni din familie, pentru că ei te învăluie cu un soi de iubire protectoare şi, indiferent de vârsta pe care o ai, te simţi bine să te răsfeţi un pic, aşa, ca în copilărie!

 

Citeste si Horoscop săptămânal, 8 - 14 iulie. Racii se gândesc serios la problemele financiare

Horoscop Gemeni. Din dorinţa ta de a locui în casa perfectă, azi eşti gata să întorci totul pe dos pentru o curăţenie generală. Se ştie cât de mult iubeşti tu ordinea şi igiena, dar parcă exagerezi deja. Unii ar spune că ceea ce faci tu e o renovare totală, pentru că faci ordine chiar şi prin cele mai ascunse unghere. Nu contează cât de obosit vei fi la finalul acestor eforturi, ci doar bucuria care ţi se va citi pe chip că ai casa imaculată, exact aşa cum îţi place ţie. Totuşi, dacă tu eşti un atât de mare iubitor de ordine, nu pretinde şi de la ceilalţi membri ai familiei aceeaşi obsesie, pentru că ei pot fi mai neglijenţi, mai comozi, şi nu vei reuşi să-i atragi în curăţenia ta generală. Îi cicăleşti, dar tot degeaba!

 

Horoscop Rac. Azi poţi avea o reală revelaţie care să-ţi răspundă la o întrebare existenţială: ce am de făcut pe această lume? Poate te întâlneşti cu o persoană cu imensă experienţă de viaţă, cu o deschidere specială spre alte dimensiuni ale existenţei, cu o viziune spirituală asupra lumii, şi poţi primi astfel o scânteie de înţelepciune. Că e sub forma unui sfat oferit direct ţie, că e un cuvânt pe care îl prinzi de zbor pe stradă sau că e o carte pe care o citeşti pe nerăsuflate, simţi că închei această zi cu ceva mai bogat sufleteşte decât ieri. Ai un puternic sentiment de fericire de parcă tocmai ai găsit cheia la cea mai îmbârligată problemă de matematică! Foloseşte-te de ceea ce tocmai ai primit: e pură inspiraţie divină!

 

Horoscop Leu. Fii foarte atent la informaţiile, sfaturile, ponturile pe care ţi le transmite astăzi un amic, pentru că efectele celor tocmai aflate vor fi foarte profitabile pentru tine. Ori e o mână concretă de ajutor întinsă spre tine de cineva drag pentru a duce la îndeplinire un proiect care te preocupă, ori e o idee rentabilă care merită pusă în aplicare imediat, pentru că nici nu ştii câte vor veni după aceea. Ba ai putea primi şi bani de undeva, poate complet dezinteresat şi necondiţionat, bani pe care îi poţi folosi în avantajul tău pentru o vreme. Nu te gândi ce se ascunde în spatele acestui gest: e chiar prietenie pură!

 

Horoscop Fecioara.  Azi se confirmă cel mai bine proverbul: prietenul la nevoie se cunoaşte! Cineva îţi arată o cale care merită valorificată  din plin, cu încredere, dar cum nu ai încă toate informaţiile, te laşi un pic dus de val, ca să vezi totuşi încotro duce acest nou sens. Lasă-te ghidat de el, pentru că are o idee bună ce va duce într-o direcţie benefică ţie. E un sfat avizat, un ajutor binevenit, o soluţie salvatoare pentru tine, ca atare trebuie s-o accepţi cu inima şi cu mintea deschise, fiind exact răspunsul pe care-l aşteptai pentru clarificarea anumitor aspecte din viaţa ta. Fii recunoscător pentru portiţa deschisă!

 

Horoscop Balanța. Te gândeşti mult la un job nou, dar, totodată, îţi dai seama că mai sunt unele lucruri de rezolvat până când ai putea realiza acest vis. Mai ai de învăţat ceva, mai ai de acumulat experienţă, dar, parcă cel mai mult, mai ai de lucrat la capitolul încredere în destin, deoarece de multe ori te îndoieşti că lucrurile cele mai bune vin către tine. Orice lucru fericit poate fi al tău dacă îl vrei cu adevărat şi îl chemi cu inima deschisă, deci foloseşte timpul rămas până la deciziile pentru a cere, pentru a te ruga, pentru a crea mental ţinta finală a viselor tale. Ele sunt posibile, ca atare deschide-te mai mult către divinitate, pentru a lăsa cerul să-ţi verse în cale tot ceea ce doreşti.

 

Horoscop Scorpion. Prietenul tău cel mai bun îţi ridică unele semne de întrebare, pentru că nu-l simţi cu adevărat alături de tine, aşa cum te-ai fi aşteptat. Ba chiar s-ar putea să auzi unele vorbe prin anturaj care te fac să te îndoieşti de bunele sale intenţii, de ceea ce simte el pentru tine. Dacă intuiţia îţi atrage atenţia asupra unei feţe ascunse a prieteniei sale, fă tot posibilul să afli mai mult. E posibil să ascundă ceva în spatele amabilităţii sale, şi ar fi bine să afli ce înainte de a te păcăli. Nu înseamnă că îl vei da afară din viaţa ta, renunţând la o prietenie, ci doar că e bine să ştii realitatea, să nu mai crezi chiar tot ce spune, altfel te poate manipula cum doreşte.

 

Horoscop Săgetător. Deşi tu nu te comporţi deloc altfel decât eşti de obicei, de data aceasta enervezi la culme un prieten care aştepta alt comportament din partea ta. Tu rămâi rece, raţional, distant la tot ce-ţi spune, or el spera să te motiveze cumva, să te convingă şi pe tine să participi la un eveniment care lui îi place. Ţie nu-ţi inspiră încredere şi ai nevoie de timp de gândire înainte de a-ţi da cu părerea iar el îţi cere un răspuns rapid. Nu te grăbi să zici ceva, în ciuda insistenţelor sale, pentru că nu poţi decide nimic fără o analiză atentă.

 

Horoscop Capricorn. Le strici cheful celor din jur cu atâtea comentarii acide, deci ai grijă ce spui! Unii se simt bine, sunt inspiraţi de planuri măreţe de la care au mari aşteptări, dar apari tu cu ton autoritar şi critici tot ce visează aceştia. Fii mai atent la ton, la felul în care îi aduci cu picioarele pe pământ, pentru că ceilalţi chiar cred în visele lor şi nu acceptă să vină cineva să le ţină lecţii. Mai bine ai începe să-ţi revizuieşti propriile vise, pentru că nu toate sunt posibile. Există un proverb care zice: vezi bârna din ochii tăi înainte de a vedea paiul din ochii altora!

 

 

Horoscop Vărsător. Mult aşteptata veste bună apare când nu mai credeai că este posibil să se întâmple. Ai tot stat ca pe ghimpi cu ochii la orizont, sperând să se ivească ceva bun, şi iată că răbdarea ta este răsplătită din plin de ceea ce afli chiar azi. Ţi s-a promis mai demult acest moment, dar a durat atât de mult încât aproape că îi luaseşi complet gândul, dar niciodată nu trebuie să-ţi pierzi speranţa. Finalmente totul capătă o altă lumină şi îţi recapeţi optimismul, văzând cu ochii tăi că succesul respectiv este din ce în ce mai aproape de tine.

 

Horoscop Pești. Deschide-ţi inima şi spune lumii de ce eşti tu în stare. Eşti abia la începutul unui proiect important şi debordezi de imaginaţie, de creativitate, de idei pe care abia aştepţi să le pui în aplicare mai repede. Nimeni nu-ţi contestă creativitatea, vii cu idei noi şi bune, cu soluţii curajoase şi pozitive, dar primul lucru pentru a începe să le pui în practică e să le exprimi liber. Nu te gândi la cei care nu le vor aplauda din prima, nici la criticile sau hopurile absolut fireşti de pe parcurs, ci vorbeşte deschis şi sincer despre ceea ce vrei să faci. Într-o zi, toate aceste idei îşi vor arăta valoarea şi urmările excelente. Nu acum, nu imediat, dar primul pas e să le emiţi în Univers cu încredere!

 

Horoscop oferit de acvaria.com

×
Subiecte în articol: Horoscop 8 iulie horoscop