x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop. Cum reacționăm în fața autorității în funcție de semnul zodiacal

Horoscop. Cum reacționăm în fața autorității în funcție de semnul zodiacal

14 Mai 2019   •   16:36
Horoscop. Cum reacționăm în fața autorității în funcție de semnul zodiacal

Fiecare dintre noi are de-a face cu autoritatea într-un anumit punct al vieții – părinți, profesori, șefi – și fiecare dintre noi reacționează diferit. Modul în care avem tendința de a reacționa în fața autorității are legătură cu semnul zodiacal sub care ne aflăm, potrivit Your Tango.

Berbec

Berbecii sunt lideri naturali. Dacă sunt într-o situație cu o figură autoritară, aceștia au tendința să o provoace. Berbecii muncesc din greu, însă au tendința să-și chestioneze șeful.

Taur

Taurii pot fi atât lideri, cât și urmăritori. Dacă cineva dintr-o poziție superioară le spune să facă ceva, Taurii respectă ordinele, atâta timp cât simt că ce fac este correct.

Gemeni

Gemenii sunt persoane care se pot adapta diferitelor situații. Dacă o autoritate le spune că facă ceva, iar Gemenii știu că este spre binele lor, o vor face.

Rac

Racii nu vor să intre în belele, astfel vor evita pe cât posibil conflictele. Preferă să facă ce li se spune decât să confrunte o autoritate.

Leu

Leilor le place să fie lideri și nu acceptă o altă autoritate în preajma lor. În schimb, au tendința de a-i atrage de partea lor pe cei aflați în poziții de conducere.

Fecioară

Fecioarele ascultă ordinele venite din partea autorităților, în special dacă au respect față de respectivele persoane.

Balanță

În mare parte, Balanțele ascultă directivele autorităților, însă până în punctul în care simt că ceva nu este corect. Balanțelor nu le plac conflictele, însă nu vor sta pasive atunci când văd o nedreptate.

Scorpion

Scorpionii sunt puternici și vor să se impună în fața celorlalți, de aceea este greu pentru ei să răspundă în fața unei autorități. În mod normal, aceștia ocupă poziții de conducere

Săgetător

Săgetătorii încearcă să evite autoritatea pe cât se poate de mult. Au încredere în propria persoană și nu suportă când li se spune ce au de făcut.

Capricorn

Capricornii înțeleg importanța autorității și a regulilor, de aceea optează deseori pentru cariere în zona militară. Capricornii respectă puterea autorității.

Vărsător

Vărsătorii au tendința să fugă atunci când o autoritate este implicată. Nu le place să li se spună ce au de făcut sau ce trebuie să gândească. Au propriile idei la care nu sunt dispuși să renunțe.

Pești

Peștii nu se descurcă bine atunci când vine vorba de persoane aflate în posturi de conducere. Nu le place să li se spună ce să facă, în special atunci când acest lucru le afectează creativitatea.

×
Subiecte în articol: autoritate horoscop