Berbec
Aveţi de ales între două opţiuni la fel de proaste, dar dintre două rele, puteţi s-o alegeti pe cea mai puţin rea. Se recomandă prudență.
Taur
Aveţi nevoie de alt anturaj, de alţi oameni alături, pentru că cei cu care va întâlniţi va trag mult înapoi şi vă influenţează negativ .
Gemeni
Faceţi o analiză la rece a resurselor financiare de care dispuneţi şi rezultatul nu e prea vesel. În doi luarea unor hotărâri va fi mai uşoară.
Rac
Aveţi nevoie de sprijin sufletesc şi calea cea mai sigură pentru a-l găsi este să vă deschideţi spre spiritualitate. Sursele sunt pretutindeni.
Leu
E posibilă o călătorie în străinătate sau măcar s-ar putea pune problema unei astfel de expediţii. Priviţi perspectiva această cu încredere.
Fecioara
Aveţi nevoie de un stimulent care să va dea curaj să porniţi într-o direcţie care va atrage. Învingerea ezitărilor este o lecţie de autocontrol.
Balanţă
Manifestaţi o atitudine pozitivă şi tonică, pe care unii vor încerca să o descurajeze din invidie. Nu vă lăsaţi atins de manevrele lor.
Scorpion
Veţi intra în contact cu multă lume, chiar şi cu oameni complet necunoscuţi. Vei descoperi plăcere şi în cele mai banale conversaţii.
Săgetător
Calmul acestei zile este ceea ce vă doriți.Faceţi ordine nu doar în sertare ci şi în unele amintiri. O întâlnire cu un prieten vechi vă bucură.
Capricorn
Un detaliu vă ajută astăzi să limpeziţi o problema veche şi încâlcită. Astrele vă sfătuiesc să nu intrați în conflict cu persoane influente.
Vărsător
Fiţi mai cumpătat când vine vorba de cheltuieli pentru că de unde tot iei şi nu pui, se termină și nu e deloc plăcută situaţia.
Peşti
E momentul pentru o schimbare decisivă al cărei rezultat, bun, se va vedea în timp. Nu intraţi în panică, timpul le rezolvă pe toate.