x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Istorie politica Dezmembrarea Romaniei mari - Gasca din jurul suveranului

Dezmembrarea Romaniei mari - Gasca din jurul suveranului

de Prof. Dr. Stelian Neagoe    |    04 Noi 2006   •   00:00
Dezmembrarea Romaniei mari - Gasca din jurul suveranului

Constantin Argetoianu - Anul 1940 vazut de un mare om politic

Constantin Argetoianu

Horia Sima arestat

14 IULIE. Cu tot parastasul de ieri-dimineata, Sima a fost arestat seara si dus si el la domiciliul fortat. Cauza: insistentele puse pe langa colegii sai sa demisioneze din Guvern, intransigenta sa legionara (nici o impacare cu asasinii) si un nou memoriu de protestare impotriva guvernarii actuale, trimis Regelui. Oricum, Majestatea Sa prea se joaca cu oamenii, aruncandu-i din puscarie in Guvern si din Guvern in puscarie... Nu vrea sa-si dea seama ca s-a schimbat ceva si se agata de ce a fost... Va fi greu sa-l aducem pe iubitul nostru Suveran pe calea dreapta a datoriei sale monarhice...
Intalnit ieri la Pescarus pe Hans Otto Roth: "Esti ori nu esti ministru, domnule?" - l-am intrebat. "Nu sunt" - a fost raspunsul sau, si mi-a povestit ca l-a chemat Gigurtu sa-i spuna din partea Regelui mirarea Suveranului ca intr-un Stat totalitar un ostas nu se supune la ordinul sefului. Roth a protestat, observand ca n-a primit nici un ordin, daca seful vrea, sa-i dea ordin si va vedea atunci ce va face. Sunt si ostasi dezertori...
****************

Tot la Pescaru, am intalnit si pe Fabricius, care m-a luat la o parte sa-mi spuna ca situatia interna ii pare grava si ca vrea sa-mi vorbeasca. Am convenit sa ne intalnim zilele astea...
****************

Simptomatic: licheaua de Nichifor Crainic a vorbit alaltaieri la Radio si n-a spus un cuvant despre Rege...
****************

O masura tampita: toti medicii evrei din serviciul Statului si al asigurarilor sociale au fost scosi. Cati oameni de treaba isi pierd painea si cati bolnavi raman fara ingrijiri. Dar "Popescu" crede ca prin asemenea masuri isi recastiga popularitatea in tara si isi castiga bunavointa Berlinului! Nenorocitul!
****************

Directia Politiilor si Sigurantei, Jandarmeria si Prefectura Politiei Capitalei, pana acum independente intre ele, au fost contopite. Masura buna.

Demisiile

15 IULIE. Noveanu la mine "sa ma informeze si sa ma consulte". Cei trei gardisti ramasi in Guvern (Noveanu, Budisteanu si Bidianu), sfatuindu-se si cu prietenii lor din afara de Minister, au hotarat sa demisioneze. Motivele ar fi urmatoarele: persecutii, brutalizari, arestari chiar printre legionarii din Moldova de nord si Bucovina sub pretext de inabusire a antisemitismului; netinerea in curent a Guvernului cu nici un act de guvernamant, nici un decret-lege nediscutandu-se in Consiliul de Ministri; lipsa oricarei coeziuni sau intelegeri macar reciproce intre membrii Guvernului; lipsa acestuia de autoritate fata de strainatate, astfel incat nici un avantaj pentru tara nu e de asteptat nici din punctul de vedere al unui eventual sprijin german. Cei trei muschetari vor sa ceara azi audienta Regelui impreuna si sa-i expuna motivele pentru care sunt hotarati sa demisioneze, demisia insasi urmand sa fie inaintata lui Gigurtu maine. Dandu-mi aceste informatii, Noveanu mi-a cerut si sfatul meu. I-am raspuns ca o schimbare de Minister in ritmul existent nu ma intereseaza. Daca prin demisia lor se va ajunge la un Guvern Manoilescu sau Strachinescu, in locul lui Gigurtu, putin imi pasa. Ceea ce ma intereseaza pe mine e o schimbare de regim. Sa inceteze sa fie doua Guverne. Guvernul nr. 1 (Regele, Urdareanu si Malaxa) sa hotarasca tot si Guvernul nr. 2 sa duca numai raspunderea legala a actelor savarsite - e o metoda poate placuta si folositoare pentru gangsterii de sus, dar pe care tara n-o mai vrea. Am adaugat ca probabil demisia lor va crea o criza si ca mi-era frica ca vor fi inlocuiti prin cuzisti si ca Guvernul Gigurtu va merge mai departe. Eu unul n-as putea intra in joc decat dupa ce as lua contact cu ministrul Germaniei sa vad la ce ne putem astepta de acolo.
****************

Maresalul Petain o ia ca Hitler... Printr-un decret nou a instituit pe Laval succesorul sau, in cazul in care dintr-o cauza sau alta ar fi impiedicat sa-si exercite mandatul de sef al Statului. P...tain a hotarat in acelasi timp sa mute resedinta Guvernului la Versailles daca Germania va consimti sa libereze teritoriul acestui oras, precum si cartierul ministerelor, din Paris.

Lumea noua

Berliner Boersen Zeitung, ale carei legaturi cu Ministerul de Externe german sunt cunoscute, publica un foarte interesant articol din care reiese ca sferele de influenta intre Germania si URSS au fost delimitate (Probabil o aluzie la delimitarea din august 1939, cand s-a incheiat intelegerea intre ambele puteri...) si ca viitoarea pace va fi astfel intocmita, incat tarile mici sa fie multumite, asa incat armamentul lor costisitor si iluzoriu sa nu mai fie necesar... Articolul incheie prin parerea ca inlocuirea etalonului aur prin etalonul munca va suprima orice rivalitate intre State, fiecare popor sarac sau bogat, putand infatisa acelasi potential de munca... Lume noua!
****************

Churchill a lansat prin Radio un manifest indreptat catre populatiile imperiului si catre poporul Statelor Unite. Dupa cateva vorbe de prietenie la adresa Frantei prabusite in lupta, premierul britanic explica ca Anglia trebuie sa se asigure de armele tovarasului cazut, ca nu cumva sa le foloseasca inamicul... Anglia nu pastreaza decat prietenie pentru Franta pe care o va restabili in toate drepturile si in toata puterea ei, ca sa mai indrumeze omenirea, ca si in trecut, pe caile libertatii omenesti... Aceasta ofensiva victorioasa a Angliei, Churchill o prevede pentru... 1942! Pana atunci, lupta va fi grea, incheie sir Winston.
Cred si eu!
****************

16 IULIE. Fabricius a venit ieri sa stea de vorba cu mine... Am fost repede de acord ca Regele a ajuns, prin abilitatile sale ca sa-si salveze gasca, la o situatie imposibila. Asemenea de acord ca frontul intern este acum punctul nevralgic la noi. In ce priveste fronturile externe, Fabricius m-a asigurat ca rusii s-au oprit, ca nu este nici un pericol sa treaca peste Prut, ca angajamentele lor sunt formale fata de Germania. Ca la urma urmelor, Germania va trebui sa se rafuiasca si cu Rusia, Fabricius o crede, dar pentru un moment si pana nu va lua o initiativa Führerul in aceasta directie, Sovietele nu vor provoca un dezastru pentru ele. Puterile Axei au domolit pe de alta parte atat Ungaria, cat si Bulgaria. Ramane frontul intern; Romania are ragaz ca sa-si rezolve problemele sale constitutionale. Am fost iarasi de acord cu Fabricius ca nenorocirea Regelui Carol, nenorocirea care se rasfrange asupra tarii, e gasca din jurul Suveranului, in special trinitatea Urdareanu, Malaxa si d-na Lupescu.
M-am deschis fata de neamt si i-am marturisit ca nu vad decat un singur mijloc de a ne scapa de camarila: Germania sa impuna un presedinte de Consiliu, unul, si nu altul, iar acesta sa puna conditia indepartarii definitive a lui Urdareanu si a lui Malaxa si provizorie a d-nei Lupescu (pana la incheierea pacii). Numai asa s-ar putea obtine un rezultat. Eu as primi, ca sa-mi scap tara sa joc rolul de calau... Dar operatia nu s-ar putea face decat cu injunctiunea Germaniei de a ma numi pe mine. Fabricius mi-a spus ca nu crede ca Guvernul german sa vrea sa se amestece atat de direct in hotararile Regelui Carol; Berlinul socoteste ca Regele Carol nu se va mai putea mentine pe Tron si, nemaiavand nici o incredere in el, vrea sa lase lucrurile sa fermenteze si sa ajunga unde trebuie...
Am recunoscut si eu ca cea mai buna solutie ar fi o abdicare a Regelui Carol, dar cum sa-l aduca la o asemenea solutie? Eu cred ca va renunta la tot, si la Urdareanu, si la Malaxa, si la Duduia - mai repede decat la Coroana... Fara sa-mi raspunda direct, Fabricius m-a intrebat ce as vedea in locul lui Carol... I-am raspuns ca tot mai cred ca putem scapa pe Carol, dar daca nu, tot regim monarhic si am aruncat in discutie numele principelui de Hessa (ginerele Regelui Italiei). Am constatat ca numele aruncat de mine a facut o deosebita placere ministrului Germaniei, ca si cum l-ar fi asteptat... In concluzie, Fabricius mi-a spus ca va comunica la Berlin ideea mea. A adaugat insa ca ar fi bine ca gardistii sa-i dea un pro-memoria in care sa faca propunerea unui Guvern de oameni cumsecade (cu mine in cap), in care sa figureze si ei, dar fara sa fie ei indrumatori, ci elevi meniti sa invete pentru maine arta de a guverna.

Führerul nu vrea sa-l vada pe Carol

Ministrul Germaniei nu preciza pentru ce a format Regele un Guvern atat de ridicol si neviabil ca Guvernul actual. "Guvernul Tatarescu - zice el - cu dumneata la Externe era de o mie de ori mai bun. Aceste continue schimbari de Guvern fac efectul cel mai prost si eu nu stiu ce explicatii sa mai dau la Berlin..." A revenit apoi asupra chestiunii Camarilei si m-a intrebat daca nu puteam pune eu conditia, fara injunctiunea de numire a Berlinului. "Pricepi, d-ta, daca-i cerem ceva, trebuie sa-i dam in schimb ceva - si noi nu vrem sa-i mai dam lui nimic..." Si a inceput sa-mi povesteasca pentru a nu stiu cata oara ca de la asasinatul lui Codreanu, dupa vizita la Berghoff, Hitler a pierdut orice simpatie si consideratie pentru Rege... Regele face acum prostii dupa prostii si vrea sa recastige simpatiile Führerului prin mijloace cu totul neapropiate situatiei. "Astfel - continua Fabricius - a cerut acum in urma sa vada pe Führer!" Am trimis cererea, dar nu cred ca raspunsul sa fie favorabil... Führerul e ocupat pentru moment numai cu ofensiva contra Angliei...

15 IULIE. Si arestarea lui Antonescu a suparat mult pe nemti. Nu era omul, o stiau - dar ei vad in aceasta arestare dovada ca Regele n-a schimbat nimic in metodele sale. A fost de ajuns ca un om sa se ridice impotriva "clicei" ca sa fie bagat in puscarie... "Apoi, vezi, domnule - i-am raspuns eu - , pentru ce-ti cer eu constrangerea germana: altfel m-ar baga si pe mine in puscarie, daca i-as pune ca conditie pentru formarea unui Guvern, indepartarea gangsterilor ce-i sunt scumpi..." Fabricius a ras, m-a parasit foarte ingrijorat si a ramas sa ne mai vedem.
E si el de parere (ma mir) ca ar trebui sa incepem imediat negocierile cu Ungaria... si cu Bulgaria. Ce mai asteapta... De n-as mai fi bagat si eu in aceasta tarata... Poate s-o incapatana Regele - dar in cazul asta il curata nemtii. Nu mai am nici o indoiala asupra acestei eventualitati, dupa conversatia mea de azi cu Fabricius...

Iorga si Basarabia

Noveanu a fost aseara la mine sa-mi spuna ca au cerut audienta la Rege si ca azi isi dau demisiile catesitrei ministrii gardisti... I-am spus sa faca un pro-memoria cu propunerea unui Guvern format sub presedintia mea de cativa oameni cu vaza (G. Bratianu, Garoflid, Mehedinti si altii) cu doi-trei dintre dansii - si sa-i dea lui Fabricius.
Se va face chiar azi...
****************
Dl Stelian Popeste publica azi un al treilea articol dintr-o serie, in Universul sau, cerand sa se stabileasca raspunderile... Dl Stelian uita sau se face ca nu stie, ca raspunderile sunt pe Tron... Cenzura n-a spus nimic. Ce e mai simptomatic e ca in ultimul Consiliu de Ministri s-a hotarat sa nu se mai publice portretul Regelui prin gazete ca sa nu se irite opinia publica...
****************
Paranoicul a deschis ieri cursurile lui de la Valenii de Munte. In discursul sau de inaugurare a declarat ca el si Regele au fost contra cedarii Basarabiei - dar ca altii au cedat-o. Ce porc! Trei perechi de palme si un picior in fund, iata ce ar merita...
****************
Lui Antonescu nu i s-a dat drumul pana azi. E tot la Bistrita, unde mananca din cazanul trupei de frica sa nu fie otravit.

  • Va urma
  • ×