Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (48)

Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România, şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova, şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955, în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei.

 „1942,
Joi, 5 martie
Doliu mare în Italia, pentru moartea Ducelui de Aosta. Fratele său, Ducele de Spoleto (Regele Croaţiei!) a luat titlul de Duce de Aosta. Regele Victor Emmanuel şi Principele de Piemote s-au dus la Napoli să prezinte condoleanţele lor Ducesei Mame. Curtea noastră a luat doliu pentru 6 zile. Defunctul va fi înmormântat în Abisinia. E al doilea Principe al Casei Savoia care va odihni în ţărâna africană; cel dintâi a fost Ducele Abruziilor...

N-am scăpat de Ciano, cum s-a sperat un moment. „Adio del passato” ne va sosi pe la sfârşitul lui martie - începutul lui aprilie. Se lucrează deja la programul primirii pederastului. Recepţie la Preşedinţie, recepţie la Externe, recepţie la Legaţia Italiei - toate cu mese, bineînţeles, şi cu discursuri. S-ar fi dorit şi o recepţie într-o casă românească, şi cineva s-a gândit la Mogoşoaia. Mareşalul, căruia s-a propus ideea, a sărit ca ars: „Niciodată! La Roma m-au întrebat despre Marta Bibescu şi am răspuns că n-am pus-o la zid, fiindcă n-am avut timpul să mă ocup de ea!”. Dacă ar şti Marta!!

La Riom, continuă interogatoriile. Guy la Chambre a făcut o descriere impresionantă despre starea de anarhie a industriei franceze în anii care au precedat războiului. «Dacă ar fi trebuit să construim cele 4.800 de avioane cerute de planul aprobat de comandamentul Aviaţiei, ne-ar fi trebuit zece ani!». Preţioasă mărturisire!

Slovacii continuă să fie plimbaţi cu alai şi în afară de Bucureşti. Au fost duşi la Târgovişte, la Sinaia, la Predeal, la Braşov. Generalul Turanek, şeful misiunii, conferenţiază cu Statul nostru Major. Croaţii n-au sosit încă...
Simbol al anarhiei vremurilor: Cel mai înfocat wagnerian e un chelner francez, cu serviciul într-un vagon-restaurant: Roger Commault. În locuinţa sa din Paris, Boulevard des Batignolles a constituit un remarcabil muzeu, ce conţine amintiri şi autografe wagneriene, o colecţie unică de cărţi publicate asupra operei marelui compozitor, discuri, partituri, fotografii etc. Commault e în corespondenţă neîntreruptă cu familia Wagner - şi pe când serveşte sardele şi ridichii călătorilor, gândul îi zboară spre Walhala şi amintirea morţii Isoldei îl întristează...
Vom trăi să vedem şi pe Richard Strauss, chelner... sau şofer!

Vineri, 6 martie
De la Breasta mi se telefonează că i-a mai tras o ninsoare bună, în noaptea de miercuri spre joi... Nu se mai sfârşeşte iarna asta! Pe aici, la Bucureşti şi în împrejurimi, a fulguit, dar temperatura s-a menţinut peste zero şi nămeţii se topesc...
De pe fronturi, aceleaşi ştiri. Ruşii atacă mereu, nemţii resping atacurile şi pretind că pricinuiesc mari pagube inamicului... Japonezii dau următoarele cifre cu privire la pierderile suferite de englezi, la Singapore: 90.000 prizonieri (din care 48.000 englezi), 45 tunuri de fortificaţie, 108 tunuri de campanie, 63 tunuri antitanc, 2.530 mitraliere, 56.000 puşti şi 15.000 automobile... Ocuparea Insulei Jawa progresează repede. La Rangoon luptele continuă.

Ziarele franceze şi germane fac şi azi, după telegramele publicate de ale noastre, larmă mare în jurul bombardamentului Parisului – recte Boulogne-Billancourt. Dacă englezii au urmărit sco­pul să devină şi mai odioşi francezilor, au reuşit pe deplin. Amuzant este că foile nemţeşti descriu cu complezenţă „oroarea bombardamentului, marilor stricăciuni suferite şi enumeră sutele de morţi şi de răniţi, victime nevinovate ale perfidiei britanice”. Din două una: sau mint acuma, sau mint când spun că bombardamentele engleze efectuate asupra oraşelor germane nu pricinuiesc decât pagube neînsemnate şi câţiva morţi... Englezii, la rândul lor, opun jalei de la Billancourt şi Boulogne – la urma urmelor două suburbii fără importanţă artistică şi politică ale Parisului - bombardarea palatului Bu­ckingham (care a silit familia Regală să se mute într-un simplu imobil betonat al Londrei) şi a Guild-Halului, care numai obiective militare nu pot fi considerate. Au dreptate englezii: războiul e război – dar bombardarea Parisului rămâne un act nepolitic şi bilanţul atacului – net defavorabil Angliei...

Alaiul slovacilor s-a sfârşit ieri. Misiunea slovacă a fost succesiv primită de generalul Pantazi şi de Mareşalul Antonescu flancat de dl. Ică. Discursuri schimbate – banale, amicale şi patriotice. Dacă s-a încheiat sau nu cu slovacii o convenţie militară sau aşa ceva, împotriva ungurilor, nu se ştie – dar în discursurile schimbate ieri, nu apare nimic. Faptul că misiunea croată va veni după cea slovacă, face să se creadă că pactul în trei despre care s-a vorbit nu s-a încheiat şi că vizitele misiunilor militare slovacă şi croată sunt mai mult „o manifestaţie” provocată, pe calea reacţiunii, de vizitele maghiaro-bulgare, decât pecetluirea unei alianţe împotriva „tigrilor” de la Budapesta... Ungurii şi bulgarii au încheiat „ceva” împotriva noastră, iar noi, ca de obicei, ne mulţumim cu vorbele frumoase şi cu gesturi simbolice dar fără urmare...
Aşa par că stau lucrurile. Poate să fie şi altfel... S-a revenit asupra interzicerii morăritului cu «oiumul». O lună de tevatură, de pagube, de necaz... Ce regim păcătos! Ziarele publică o lungă listă de funcţionari necinstiţi de la Cooperaţie, trimişi în lagăre... Cei mulţi înainte!

Prefectura Poliţiei dă un comunicat prin care cere colaborarea cetăţenilor pentru stârpirea pungaşilor, hoţilor de buzunare şi spărgătorilor care s-au înmulţit în mod periculos, date fiind împrejurările anormale în care trăim şi care au dus la anarhizarea generală. Clientela obişnuită a Poliţiei, în materie de pungăşie, va fi trimisă în lagăre... N-o să mai încapă lumea în lagăre! Iar cei dovediţi vinovaţi, înainte de a fi eliberaţi din închisoare, după terminarea pedepsei lor, vor fi marcaţi (?!) ca să se păzească lumea de ei! Frumos, dar aşa însemnaţi, cum îşi vor mai putea câştiga viaţa fără să fure? Am impresia că şi generalul Pălăngeanu e un diletant în materie de poliţie şi că posedă mai multă imaginaţie decât experienţă...”
(Va urma)