x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Companiile de tehnologie din China și-au oprit funcțiile AI pentru a preveni fraudele la examene

Companiile de tehnologie din China și-au oprit funcțiile AI pentru a preveni fraudele la examene

de Redacția Jurnalul    |    09 Iun 2025   •   21:15
Companiile de tehnologie din China și-au oprit funcțiile AI pentru a preveni fraudele la examene
Sursa foto: freepik.com

Marile companii de tehnologie din China și-au oprit temporara funcțiile AI, într-o încercare a preveni încercările de fraudă, în contextul examenului național de admitere în învățământul superior, notează The Guardian.

Timp de patru zile, începând de sâmbătă, peste 13.3 milioane de elevi din sistemul de învățământ chinez susțin gaokao, examenul național pentru admitere la facultate. În acest context, companii precum ByteDance, Tencent, Alibaba și Moonshot au înghețat funcțiile de inteligență artificială pentru a împiedica încercările de fraudare a examenului.

Aplicațiile Doubao și DeepSeek au a afișat mesaje automate prin care au anunțat restricționarea temporară a serviciilor, explicând că este doar pe durata probelor de examinare.

Pe lângă măsurile luate de companiile private, autoritățile chineze au implementat și un set de metode de prevenire a tentativelor de copiere prin verificări biometrice, blocaje de semnale, filtrarea strictă a dispozitivelor digitale și supravegherea video pentru a detecta comportamente anormale în timpul examenelor.

Examenul gaokao are o importanță deosebită în societate chineză, fiind considerat un moment crucial în viața tinerilor. Astfel, unele orașe au adoptat programul instituțiilor publice, au amânat evenimente și au creat benzi speciale, măsuri care au rolul de a facilita o desfășurare cât mai bună a examenelor.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: China companii tehnologice functii ai