x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Dezvoltator român de jocuri video, deschide un nou studio în Kiev

Dezvoltator român de jocuri video, deschide un nou studio în Kiev

03 Feb 2022   •   11:40
Dezvoltator român de jocuri video, deschide un nou studio în Kiev

Amber, cel mai mare dezvoltator independent de jocuri video din România, continuă extinderea pe plan internațional cu deschiderea unui nou studio în Kiev, Ucraina.

Amber este prezent în București, Botoșani, Guadalajara, Montreal, San Francisco și Los Angeles.

Noul studio ucrainean dorește să devină actorul și partenerul principal în dezvoltarea de jocuri AAA (jocuri cu bugete mari) și PC din țară. Studioul va fi condus de Matthew Manolovits din funcția de director general al Amber Ucraina. Un veteran al industriei jocurilor video cu o experiență de 17 ani, Manolovits a ocupat cel mai recent funcția de Studio Production Manager în cadrul Ubisoft Odesa. De-a lungul carierei, el a condus și a construit echipe de producție AAA interdisciplinare cu rezultate remarcabile, în cadrul cărora focusul a fost pus pe colaborarea eficientă.

„Amber vrea să devină partenerul de dezvoltare preferat pentru industria jocurilor, oferind servicii creative premium prin intermediul birourilor sale internaționale”, a declarat Jaime Gine, CEO-ul Amber. „O plajă extinsă de talente într-o comunitate de gaming înfloritoare și o legătură culturală puternică cu celelalte birouri din Europa de Est au făcut ca Amber să-și extindă operațiunile în Ucraina, creând noi oportunități de creștere. Prezența noastră pe piața ucraineană nu numai că întărește puterea noastră creativă, ci transmite și un mesaj clar de sprijin al companiei pentru echipa din Kiev și pentru ecosistemul mai larg de dezvoltare a jocurilor din țară.”

Amber dorește să-și extindă rapid operațiunile în Ucraina, urmărind să angajeze peste 60 de specialiști până la sfârșitul anului 2022. Studioul caută să atragă profesioniști care doresc să lucreze într-o companie internațională cu care să pună bazele unei echipe pasionate de dezvoltarea jocurilor AAA și de PC în general. În 2022, pozițiile vor fi disponibile mai ales pentru specialiștii care activează în Kiev, Odesa si Lviv. Relocarea la Kiev nu este o cerință. Mai multe informații despre pozițiile deschise se găsesc aici.

„Deschiderea studioului Amber din Ucraina este o oportunitate pentru cei mai talentați specialiști din Ucraina să contribuie la dezvoltarea de jocuri de mare amploare”, a declarat Matthew Manolovits. „Dorim ca Amber Ucraina să devină partenerul principal pentru dezvoltarea de titluri AAA și de PC, oferind expertiza noastră în programare, artă și animație, design și producție, care să contribuie la realizarea celor mai inovatoare și captivante jocuri din industrie. Datorită talentului actualilor și viitorilor noștri colegi din Ucraina, combinat cu planurile ambițioase ale lui Amber la nivel internațional, sunt încrezător că avem mijloacele și expertiza necesare pentru a dezvolta Amber Ucraina într-un studio complex de talie mondială.”

În primele șase luni ale anului 2021, Amber a înregistrat o cifră de afaceri record de 50 de milioane de lei (11,5 milioane de dolari), în creștere cu 45% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pentru întregul an 2021, Amber estimează o cifră de afaceri de 130 de milioane de lei (30 de milioane de dolari), o creștere de 51% față de 2020. Echipa Amber Studio numără peste 900 de angajați care lucrează pe două continente, în birourile din București, Botoșani, San Francisco, Los Angeles, Montreal, Guadalajara și Kiev.

Înființată în 2013 în București, Amber este o agenție creativă structurată ca o rețea de studiouri cu specializări diferite, oferind o paletă largă de soluții de dezvoltare de jocuri video, ce include livrarea de produse complete, co-dezvoltare, conversie de platforme, live operations și servicii de suport. Printre cele mai cunoscute companii de gaming cu care Amber a lucrat sau încă lucrează se numără Disney, Paradox Interactive, Rovio, NBC Universal, Kixeye, Raw Fury și That Game Company. Amber a dezvoltat jocuri precum Tetris Beat, PositronX, Rumble Heroes, Link Twin și Cinderella Free Fall și a contribuit la dezvoltarea unor titluri de success precum Sky: Children of Light, Gorogoa și altele.

În 2018 a fost clasificată ca fiind compania de software cu cea mai rapidă creștere din România conform clasamentului Inc. 5000 Europe și #463 dintre toate companiile europene.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: jocuri video