Informația a fost făcută publică de The Verge, care a citat un memo intern, potrivit Reuters.
Pichai a spus în memo că disponibilizările din acest an s-au concentrat pe eliminarea nivelurilor pentru a simplifica execuția și a impulsiona viteza în anumite domenii, potrivit raportului.
"Aceste eliminări de roluri nu sunt de amploarea reducerilor de anul trecut și nu vor atinge fiecare echipă", a informat Pichai angajații: "Avem obiective ambițioase și vom investi în marile noastre priorități în acest an".
Un reprezentant al Google a confirmat pentru Reuters că un e-mail a fost trimis tuturor angajaților, dar a refuzat să dezvăluie conținutul acestuia.
Săptămâna trecută, Google a anunțat că va concedia mai mulți angajați din unitățile sale de asistență vocală, din echipele de hardware responsabile pentru Pixel, Nest și Fitbit, din echipa de vânzări de publicitate, precum și din echipa de realitate augmentată.
În ianuarie 2023, Alphabet a anunțat că intenționează să elimine 12.000 de locuri de muncă, adică 6% din forța sa de muncă globală.
În septembrie 2023, compania avea 182.381 de angajați la nivel global.
(sursa: Mediafax)