x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Rusia va lansa în spațiu un satelit biologic cu șoareci, muște și microorganisme la bord

Rusia va lansa în spațiu un satelit biologic cu șoareci, muște și microorganisme la bord

de Redacția Jurnalul    |    09 Aug 2025   •   20:20
Rusia va lansa în spațiu un satelit biologic cu șoareci, muște și microorganisme la bord
Sursa foto: Hepta

Satelitul biologic Bion-M nr. 2 va fi lansat pe 20 august de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, a anunțat marți un reprezentant al Institutului pentru Probleme Biomedicale al Academiei Ruse de Științe, citat de agenția rusă de presă TASS.

Aparatul va transporta 75 de șoareci, 1.500 de muște drosofila, precum și plante, dar și microorganisme.

Satelitul face parte din programul Bion, destinat cercetărilor biologice în spațiu. Oamenii de știință vor să studieze efectele radiațiilor cosmice și ale imponderabilității asupra organismelor vii, șoarecii fiind principalii subiecți ai experimentelor.

Primul satelit din această serie, Cosmos-605, a fost lansat în 1973. În 2013, Bion-M nr. 1 a fost plasat pe orbită, transportând șoareci, gerbili mongoli, șopârle gecko și colonii de microorganisme.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: satelit şoareci muste microorganisme