x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă A avut loc prima teleportare cuantică în spaţiu

A avut loc prima teleportare cuantică în spaţiu

12 Iul 2017   •   16:34
A avut loc prima teleportare cuantică în spaţiu

O echipă de cercetători chinezi au reuşit să teleportareze un foton în spaţiu. Genul acesta de teleportare foloseşte efectele bizare ale interconectării cuantice, în locul unei "aruncări" a obiectului pe anumite distanţe. În loc de asta, teleportarea cuantică transferă informaţii despre un foton într-un alt punct al universului, creând o replică a obiectului, în loc să transfere fizic obiectul. Astfel, teleportarea nu este una tipică, aşa cum vedem în filme, ci despre transferul instantaneu al unei stări cuantice de la o particulă la alta.

Asta marchează primul moment când acest efect este testat pe distanţe lungi. Succesul poate aduce cu el un întreg val de utilizare – inclusiv un internet cuantic care conectează diferitele părţi ale lumii cu o viteză nemaiîntâlnită.

Până acum, experimentele au fost restricţionate pe distanţe scurte, din cauza problemelor cu firele şi semnalul care ar fi purtat informaţia, însă noul test a reuşit teleportarea pe un satelit. E puţin probabil ca lucrurile să funcţioneze aşa în practică, trimiţând obiecte în spaţiu şi înapoi pe Pământ, din moment ce există unele căi relative între cele două puncte.

Sursă: The Independent

×