Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă s-ar face un clasament al celor mai spectaculoase zece muzee din America, “Audubon Aquarium of the Americas” s-ar regăsi cu siguranţă pe unul dintre primele locuri.• VIDEO
Giuvaierul Sudului
Dacă s-ar face un clasament al celor mai spectaculoase zece muzee din America, “Audubon Aquarium of the Americas” s-ar regăsi cu siguranţă pe unul dintre primele locuri.
La izvoare, nimic nu prevesteşte râul năvalnic pe care îl vom regăsi câteva sute de mile mai în aval. “Mama Natură” i-a oferit râului Mississippi un debut deloc spectaculos. Cu puţin peste patru metri lăţime, adică asemănător oricărui curs de apă de la noi sau de aiurea, ai spune că-l poţi mângâia pe creştet, întrebându-l ce vrea să se facă atunci când o să fie mare. Urzitoarele au avut însă grijă să hărăzească “pârâului” născut în Lake Itasca, undeva în partea de nord a statului Minnesota, un viitor puternic şi afluenţi pe măsura caracterului său din ce în ce mai puternic o dată cu apropierea de vărsare.
Tatăl Apelor
În periplul său de la izvoare şi până la Ocean, îşi extrage vigoarea din râurile de legendă Missouri, Meremac şi Ohio. Până a se împlini în dulcele curs al deltei îi trebuie aproape 3.800 de kilometri de galop nebun. Zece state şi regiunea Marilor Lacuri se lasă dezmierdate, dar şi alimentate de surplusul său de apă învolburată şi de energie. După parcursul când domol, când vijelios, contopirea cu imensitatea de apă din Golful Mexic aduce mai mult cu o izbăvire decât cu un sfârşit de drum.
Poate de aceea ultimele cercetări au arătat că, în pofida creării celei mai mari guri de vărsare din lume (28.600 km2) şi a efectelor sale năbădăioase – darul de peste un miliard de tone de peşte anual, dar şi scufundarea treptată a uscatului –, viaţa râului nu se termină aici, drumul lui continuându-se ascuns, încă 2.000 de kilometri, sub forma unui curent submarin care atinge coasta bronzată a Cubei.
Citește pe Antena3.ro
Ca unul care a încercat, preţ de câteva zile într-o expediţie de rafting de neuitat, dojenirile agitate, dar şi gesturile sale calme şi protectoare, pot spune fără a greşi că traducerea numelui său, “Tatăl Apelor”, este cea mai inspirată denumire pe care o putea căpăta.
Renăscut din propria cenuşă
“Audubon Aquarium of the Americas”, altfel spus Muzeul Ştiinţelor Naturii din New Orleans, este cu siguranţă una dintre nestematele râului Mississippi. Cu peste trei sferturi de milion de vizitatori pe an, aproape la concurenţă cu plăcerile... “lumeşti” de pe Bourbon Street, strada aflată la o aruncătură de băţ mai încolo şi care atrage ca un magnet turişti din toată lumea, instituţia şi-a câştigat pe parcursul anilor un binemeritat renume. Şi nu numai printre puşti, “copii” de toate vârstele, de la 5 la 85 de ani, venind aici an de an ca la o Mecca a naturii, bucurându-se cu toate simţurile de binecuvântarea muzeului cu mii de specii de animale. Dar viaţa instituţiei nu a fost întotdeauna atât de liniştită ca acum. Marea cumpănă s-a numit “Katrina”, uraganul care a devastat New Orleans în septembrie 2005. Atunci se spune că infernul declanşat peste noapte a omorât nu mai puţin de 10.000 de peşti reprezentând 350 de specii, adică aproape întreaga faună existentă acolo. Ziarele se întrebau, cu titlu de curiozitate, cum se face că firavii pinguini au supravieţuit, şi temuţii rechini – nu. Printre animalele care au reuşit să fie salvate, deşi întreruperea curentului timp de mai multe ore a dus temperatura interioară până spre punctul de fierbere, se numără vedetele Spots, aligatorul alb, Regele Midas, uriaşa broască ţestoasă în vârstă de peste 120 de ani, şi Patience, decanul coloniei de pinguini.
După opt luni de muncă neîntreruptă şi milioane de dolari provenite din surse guvernamentale, dar şi din donaţii investite, muzeul şi-a redeschis porţile în mai 2006. Cele mai multe dintre animale sunt abia aduse de la alte muzee din Florida şi, după o scurtă perioadă de aclimatizare, au reuşit să facă uitată tragedia prin care s-a trecut. Sau măcar au încercat!
În prezent, Aquarium are peste 15.000 de animale – majoritatea marine – reprezentând cel puţin 600 de specii diferite. Aici, vizitatorii vor putea realmente să se întâlnească “ochi în ochi” cu vieţuitoarele adâncului, să cunoască fauna marină străbătând Tunelul Caraibian şi (aşa ceva mai rar!) să... smotocească puiul de rechin mutat special într-un fel de “copaie” special pentru deliciul copiilor.
Spots, minunea albă din New Orleans
Sudul Statelor Unite este un loc care se mândreşte, de regulă, cu vedete de culoare în sport, cultură sau politică.
De curând, alături de VIP-ul Britney Spears sau personajul Forest Gump, Louisiana are încă un “alb” pe care să-l poată pune oricând pe emblema statului. Este vorba despre Spots, aligatorul de culoarea imaculată a zăpezii, una dintre piesele de rezistenţă ale Aquariumului de pe malul Mississippiului.
Să fim bine înţeleşi, ciudatul aligator este alb (printr-o mutaţie genetică rară care i-a colorat pielea în alb şi ochii în albastru), nu albinos, şi face parte dintr-o specie pe cale de dispariţie chiar şi în mlaştinile din Louisiana. De altfel, acolo au mai fost găsite în decursul vremii încă 17 exemplare (cu toţii masculi!) de acest fel.
Anul acesta, aligatorul alb va deveni “major” după legea americană, la vară urmând să-i fie sărbătorită cea de-a 21-a zi de naştere. Dar îngrijitoarea spune că arată mai tânăr de atât!
Poate datorită culorii de un alb fără cusur, poate ochilor de un albastru incredibil, ca de nou-născut, pe moment uiţi că ai de-a face cu unul dintre cele mai feroce animale de pe pământ. Chiar îţi vine să-l mângâi pe cap şi să-l prezinţi familiei fără nici o reticenţă cu formula “Let me introduce you my old friend, Spots”. Probabil că doar relaţionarea teoretică dintre propria mână, colţii impecabil de ascuţiţi şi cuvântul “introduce” te fac s-o laşi mai moale cu politeţurile, păstrând distanţa şi aparenţele constante.
Datorită dimensiunilor impresionante şi a obişnuinţei căpătate de-a lungul vieţii în captivitate de a primi mâncarea în faţă fără a face nici cel mai mic efort, aligatorul alb stă nemişcat zile întregi, ca o ciudată maşinărie amfibie, uitată de stăpâni pe fundul piscinei. Doar maxilarele puternice care se mişcă parcă împotriva voinţei lui atunci când trebuie să se hrănească, precum şi pleoapele coborâte alene într-o înşelătoare mişcare de apatie îţi confirmă senzaţia că “monstrul” simpatic din faţa ta nu este o păpuşă gonflabilă, ci un animal viu despre care până şi CNN a relatat în mai multe emisiuni.
Şi deoarece dacă marketing nu e nimic nu e, ridicarea lui Spots la rangul de ambasador voluntar al Louisianei, precum şi transformarea sa în simbolul norocului (un fel de… mielul Vasilică de la noi) au venit firesc într-o perioadă când atragerea de cât mai mulţi turişti a devenit o problemă de viaţă şi de moarte.
Audubon Aquarium este locul unde aridele lecţii de ştiinţele naturii ţinute în clase, printre planşe prăfuite şi animale împăiate, par doar nişte experimente din secolul trecut. Cine a trecut chiar şi numai o dată pragul muzeului şi s-a întâlnit la propriu ochi în ochi cu animalele pe care le-a văzut doar la televizor va reveni cu siguranţă, data următoare aducându-şi şi colegii, prietenii, familia. Totodată nu trebuie neglijată nici atracţia pe care magazinele cu suveniruri şi restaurantele speciale pentru copii, locuri de unde poţi pleca acasă cu un portofel în formă de ţestoasă, o poză trucată cu plodul “înotând” printre dragonii de mare sau cu replica din “gumă” a fioroşilor rechini, o exercită asupra micuţilor viitori scormonitori după comori în adâncul întunecat al oceanelor
Pinguinii-surpriză
În afară de senzaţia stranie pe care o ai atunci când păşeşti în Audubon Nature Institute, aceea că de fapt ieşi într-un spaţiu deschis ca o pădure tropicală, şi nu că intri într-o incintă, al doilea lucru care te frapează este numărul extrem de mare de pinguini pe care îi întâlneşti la tot pasul, deşi habitatul de aici aduce a orice, numai a ocean îngheţat, viscol şi nămeţi – nu! De fapt, este doar un reflex inoculat de bunici şi de scenariile desenelor animate, acela că pinguinii trăiesc numai printre troiene de zăpadă, se dau pe uriaşe tobogane tăiate în aisberguri şi se hârjonesc în ape ce nu depăşesc limita îngheţului mai bine de jumătate de an.
În realitate, din cele 17 specii de pinguini cunoscute, doar două trăiesc în Antarctica. Restul speciilor – este greu de crezut – trăieşte în zone calde de pe întregul glob, tolănindu-se la soare cât e ziua de lungă.
În ceea ce priveşte povestea pinguinilor africani cu picioare negre şi cei numiţi ”Rockhopper” (simpaticii cu picioarele pictate în portocaliu şi care se numără printre exemplarele găzduite de muzeul din New Orleans), ei bine, cu toţii au fost evacuaţi în Florida imediat după uraganul Katrina ce a răvăşit oraşul în 2005 şi au fost aduşi înapoi pe calea aerului câteva luni mai târziu, profitând de oferta specială a uneia dintre cele mai cunoscute firme de curierat din lume.
Cavaleria... gestantă!
Galeria Acvariului, ce se ocupă de caii de mare, este cu adevărat spectaculoasă, prima senzaţie fiind că tocmai ai păşit într-o lume a dragonilor în miniatură. În lume există nu mai puţin de 32 de specii de căluţi de mare, denumiţi astfel datorită formei capului şi a poziţiei verticale în care înoată. Priviţi în uriaşul bazin care le este dedicat, par stingheri – le-ar ajunge şi câţiva centimetri pătraţi pentru a supravieţui – şi, aşa cum observă un puşti care e convins că rechinii nu mai au nici un secret faţă de el, parcă seamănă mai mult cu un cangur decât cu un cal, deşi sunt cu siguranţă... peşti, chiar dacă nu au solzi!
Altă ciudăţenie legată de căluţul de mare şi pe care ghidul ştie să o explice copiilor pe înţelesul lor este aceea că masculul este cel care poartă ouălele fertilizate, ceea ce îl face să fie probabil singura specie de mascul din lume care este însărcinat.
Căluţul de mare nu are duşmani în adâncul mărilor şi oceanelor, ci pe malurile lor. Omul este cel care îi vânează fără milă, câte 20 de milioane căzând anual în plasele pescarilor. Din porturi, căluţii de mare ajung în atelierele unde se produc leacuri tradiţionale, în special în Asia. În Acquarium, echipa de administraţie nu numai că face tot ce se poate pentru a le crea un habitat perfect, dar şi participă activ la diverse programe de cercetare menite să salveze de la dispariţie o specie atât de fragilă precum este cea a căluţilor de mare.
Dragostea trece prin stomac
Singura poveste oficială de dragoste care se derulează la Audubon Aquarium este cea a vidrelor de mare Buck şi Emma. Găsite cu ani în urmă într-un golf californian, nu au mai fost în stare sau nu au mai vrut să se reintegreze în mediul natural după o scurtă perioadă de captivitate. Ajunse în acvariul din New Orleans, au devenit în scurt timp vedete locale, primind un loc numai al lor, antrenor, program de exerciţii specializat.
Sunt singurele animale din Aquarium care “fac frumos” la vizitatori, aşa cum v-aţi obişnuit să vedeţi şi la noi, la Delfinariumul din Mamaia. În afară de avantajul de a fi în permanenţă numai ei doi în bazin, statutul de ”circari amorezi” le-a adus pe lângă faimă şi un meniu alimentar deosebit, cunoscându-se pofta lor deosebită de mâncare în timpul idilelor. Şi cum dragostea este şi mare, şi aproape fără pauze pe tot parcursul anului, cantităţile de crevete, crabi şi moluşte îngurgitate au uimit vizitatorii şi îngrijitorii în egală măsură. În plus, faptul că mănâncă aproape numai vieţuitoare apărate de carapace le-a dezvoltat simţul de a se ajuta de “unelte” (pietre ascuţite şi chiar cochilii) întocmai ca păsările, oamenii şi doar câteva primate, astfel că pregătirea mesei “în familie” a devenit şi ea parte a spectacolului pe care cuplul “Buck & Emma” îl oferă zilnic vizitatorilor.
Audubon Aquarium nu este doar o lecţie de ştiinţele naturii, este şi o fantastică lecţie de viaţă. Revenirea în prim planul muzeelor de profil după ce uraganul din 2005 l-a pus la pământ, după ce “Lista priorităţilor” s-a dovedit prea scurtă pentru un dezastru atât de mare şi fondurile guvernamentale au început să curgă abia după ce contribuţiile individuale au înduioşat America, toate acestea constituie dovezi că Pasărea Phoenix nu este un mit, ea şi-a făcut cuibul la New Orleans, pe malul râului Mississippi.
Ziua în care l-am cunoscut pe Spots, aligatorul alb, a fost una specială şi pentru îngrijitorii care au grijă de uriaşul cu ochi de copil. După mai multe săptămâni în care a stat practic nemişcat, aşteptând să-i pice mâncarea conform obişnuinţei gen “muieţi-s posmagii?” de zi cu zi, Spots s-a trezit parcă dintr-o ciudată letargie şi a făcut câteva ture de bazin, în uralele norocoşilor spectatori prezenţi la eveniment. După o jumătate de oră de “înviorare” a revenit exact la poziţia iniţială, aşteptând întocmai ca în ultimii… 21 de ani mâncarea oferită cu harponul
