Cercetătorii din cadrul unei universităţi din Australia au descoperit că alcoolul în combinaţie cu băuturile energizante îi determină pe consumatori să bea şi mai mult în comparaţie cu cei care consumă doar băuturi alcoolice, fără să le combine cu energizantele.
Conform sondajelor efectuate de CDC (Centers for Disease Control and Prevention) aproximativ unul din şase adulţi americani consumă băuturi alcoolice în jur de patru ori pe săptămână. Cei care au participat la studiu şi au combinat alcoolul cu energizantele, au simţit nevoia să bea în continuare, faţă de cei care au băut numai alcool.
La această cercetare au luat parte 75 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, selectate la întâmplare.
Cercetătorii se declară îngrijoraţi de efectele pe care le are combinaţia de alcool cu băuturi energizante şi recomandă pe cât posibil evitarea acestei combinaţii. Contrar credinţei populare, oamenii de ştiinţă au precizat că această combinaţie are ca rezultat creşterea rapidă a nivelului de alcool din sânge, nicidecum diluarea băuturii alcoolice, deci scăderea tăriei băuturii.
Descoperirile studiului vor fi publicate online în august 2014 în jurnalul ştiinţific "Alcoholism: Clinical&Experimental Research.