Bila albă, Bila neagră...

Fie că este vorba despre biliard carom, 8 bile sau snooker, toate acestea au un strămoş comun, a cărui origine constituie o dilemă în istoria acestui joc. Sînt însă de apreciat transformările prin care a trecut jocul de biliard de-a lungul secolelor.

Fie că este vorba despre biliard carom, 8 bile sau snooker, toate acestea au un strămoş comun, a cărui origine constituie o dilemă în istoria acestui joc. Sînt însă de apreciat transformările prin care a trecut jocul de biliard de-a lungul secolelor.

Dacă ar fi să luăm în considerare unele teorii, biliardul pare să fi evoluat dintr-un vechi joc chinezesc. Cele mai vechi mărturii istorice atestă practicarea acestui joc în Franţa secolului al XIV-lea, ele neputînd însă să demonstreze că acest popor l-ar fi şi inventat. Unul dintre amănuntele care susţine existenţa acestui joc în acele vremuri este chiar numele biliardului, acest termen provenind din francezul “bille”, care înseamnă, evident, bilă, căruia i s-a ataşat cuvîntul “art”. Noul termen – billiart - definea arta de a practica acest joc, care implica lovirea bilelor cu ajutorul unor beţe. Nu vă închipuiţi însă că forma în care se joacă astăzi biliardul este cea originală. La început, acest joc era foarte asemănător cu crichetul sau cu golful.

TRECERE. Istoricii spun că biliardul a evoluat treptat, ca formă de joc în interiorul casei, datorită dorinţei jucătorilor de a-şi petrece timpul liber într-un mod plăcut în orice anotimp. Astfel se explică şi culoarea verde a postavului cu care este acoperită masa contemporană de biliard, acesta fiind un mod de a imita culoarea peluzei pe care se practica odinioară acest joc. Cea mai veche dovadă a unei mese de biliard datează din anul 1470, fiind descoperită în inventarul Regelui Ludovic al XI-lea. Timp de trei secole, biliardul e fost practicat pe o masă de lemn cu şase orificii destinate introducerii bilelor care erau, mai degrabă, împinse, decît lovite, cu ajutorul unui baston. Ulterior, jucătorii au descoperit că lovirea bilelor este mult mai eficientă, în special pentru îndepărtarea lor de lîngă marginea mesei, mai ales atunci cînd acţiunea era efectuată cu coada bastonului. Astfel, în secolul al XVIII-lea, a apărut un instrument nou, care a primit denumirea de “tac”, urmat de inovaţia acoperirii vîrfului acestuia cu o bucată de piele, pentru a oferi precizie loviturilor.

EVOLUŢIE. Acesta a fost începutul jocului de biliard modern, în acea perioadă fiind introduse şi primele reguli care s-au păstrat pînă în zilele noastre. În secolul al XIX-lea, englezul John Thurstion a înlocuit masa de biliard confecţionată din lemn cu cea din gresie, după ce a descoperit eficacitatea postavului pentru acoperirea suprafeţei de joc, material care conferea o alunecare mai eficientă a bilelor, în detrimentul pînzei din bumbac.

De la apariţia biliardului, bilele au avut şi ele parte de modificări evidente. Dacă la început ele erau confecţionate din piatră, treptat bilele au fost construite din lemn şi, în cele din urmă, din fildeş, încă din secolul al XVII-lea. Cel din urmă material oferea atît un aspect atractiv, cît şi eficient, deoarece permitea o mai bună glisare a bilelor pe spaţiul de joc. Exista însă o problemă legată de costurile şi durata manufacturării bilelor din fildeş. Dintr-un singur colţ de fildeş, importat din Africa sau din Asia, se puteau realiza maximum cinci bile, care trebuia să stea la “îmbătrînit” doi sau trei ani, pentru a nu se deforma sau sparge în momentul lovirii. Însă dacă bilele din fildeş făceau parte doar din setul de joc aparţinînd aristocraţilor, bilele din lemn rămăseseră încă o opţiune accesibilă pentru oamenii de rînd. La începutul secolului al XX-lea, John Wesley Hyatt a creat primul plastic industrial, nitratul de celuloză, cunoscut sub numele comercial de celuloid, acesta devenind principalul material utilizat pentru confecţionarea bilelor de biliard.

Variante

Jocul de biliard avea, de la bun început, mai multe moduri de a fi practicat. În Marea Britanie, cel mai răspîndit era “biliardul englez”, asemănător jocului contemporan de snooker, fiind jucat cu trei bile pe o masă cu şase “buzunare”. Francezii, în schimb, preferau “biliardul carom”, care era jucat cu trei sau patru bile pe o masă fără “buzunare”. În SUA, jocul de biliard a ajuns abia în secolul al XIX-lea, unde a trecut printr-o perioadă lungă de popularizare. Aici a primit denumirea, cu conotaţie negativă, de “pool”, din cauza faptului că era, cel mai adesea, practicat în camerele de jocuri de noroc şi de pariuri, în limba engleză “poolrooms”.