Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
(... continuare din numărul trecut...)"Alergă direct acasă fără măcar să se uite dacă mai e sau nu urmărit de poliţist. Luă cartea în mână. “7 septembrie. Nu ştiu ce să mă mai fac..."
... continuare din numărul trecut...
Alergă direct acasă fără măcar să se uite dacă mai e sau nu urmărit de poliţist. Luă cartea în mână. “7 septembrie. Nu ştiu ce să mă mai fac. Maria a rupt-o cu mine. M-a făcut neserios!” Aruncă fără vlagă volumul pe covor. Dar o idee interesantă îl făcu să-l ridice aproape imediat. Luă o lamă de ras şi răzui literele tipărite una câte una. Adăugă apoi cu grijă în spaţiul gol textul pe care şi-l dorea: “7 septembrie. Sunt fericit. Maria a înţeles tot şi m-a iertat!”. Sigur pe sine, luă receptorul în mână şi sună. Aceeaşi voce răspunse, dar mătuşa părea de data asta mult mai veselă şi i-o dădu imediat la telefon pe Maria. “Semn bun!”, gândi.
– Ştiu că sunt un neserios!, o întâmpină deîndată ce-i auzi glasul. Dar te iubesc!, urmă. Şi te asigur că totul a fost doar o neînţelegere. Îţi povestesc când ne vedem!
– Îmi pare bine că recunoşti că eşti neserios! Şi răceala vorbelor ei îl şocă. Dar eu am nevoie de cineva care să fie lângă mine atunci când am nevoie. Cineva pe care să mă pot baza…
– Dar, Maria..., bâigui.
– Nu, Alex, nu cred că noi doi mai avem ce să ne spunem!
Citește pe Antena3.ro
– Maria...
– Nu insista! Nu-ţi stă bine.
– Dar…
– Alexandru!, i-o tăie răspicat. M-am săturat! Numărul ăsta de telefon nu mai există pentru tine!
Tonul ascuţit din receptor îl trezi din amorţeală. Luă cartea, dar tot ce scrisese cu câteva minute înainte dispăruse fără urmă, iar literele ordonate ale vechiul text punctau din nou foaia albă.
– Dumnezeule mare!, făcu aproape deznădăjduit. La ce foloseşte să-ţi cunoşti viitorul dacă tot nu poţi trage vreun folos din asta! Şi aruncă cu furie volumul în şemineu. Dar stinse iute micile flăcări. “Cartea e într-un fel însăşi viaţa mea”, cugetă. “Dacă o distrug, s-ar putea să fie sfârşitul pentru mine!” Stătu o clipă pe gânduri. Cu mişcări încete se îmbrăcă şi ieşi în stradă, aşteptând parcă un glas care să-l oprească din drumul lui. Dar glasul nu veni.
Urcă cu inima îndoită treptele bibliotecii. Întinse nehotărât cartea femeii de la recepţie. Funcţionara aplică ştampila rotundă pe pagina de gardă a volumului, adresându-se următorului la rând.
Tânărul ieşi cu mâinile în buzunare. Se simţea uşor, liber să trăiască. Deodată se opri ca trăsnit. Realiză că acum oricine ar putea să-i cunoască viaţa. Era complet descoperit. Alergă într-un suflet înapoi. Scotoci precipitat printre rafturi şi pe mesele de lectură, atrăgându-şi câteva proteste. Le ignoră. Evită să atragă atenţia întrebând-o pe bibliotecară, dar, într-un moment de neatenţie, aruncă o privire în cutia cu cărţi returnate. În zadar.
După vreo oră de efort, plecă nemaiînţelegând nimic din ce i se întâmpla. Nu că ar fi înţeles vreodată...
*
Victor tresări. Scoase volumul din raftul cu biografii. Nu ştiuse că avea un tiz celebru. Rămase însă uimit când, după primele pagini, realiză pe deplin despre ce era vorba. Înregistră cartea şi, cu înfrigurare, începu a citi...
... sfârşit...
