x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Creierul, cel mai bun prezicător

Creierul, cel mai bun prezicător

de Sînziana Stancu    |    28 Aug 2011   •   21:00
Creierul, cel mai bun prezicător

Subconstientul fiecaruia dintre noi poate face in fiecare zi mici predictii cat mai exacte despre ceea ce ar urma sa se intample pe termen scurt, o zi-doua, de pilda. Astfel putem intui cine ar putea suna la usa cand nu asteptam pe nimeni sau cand vine tramvaiul sau daca un pahar aflat in cadere libera spre podea are sanse sa se sparga sau sa ramana intreg.

Cercetatorii americani de la Universitatea Washington din St Louis au "decriptat" modul in care functioneaza creierul uman in pri­vinta predictiilor, intocmai ca un ocultist versat. Studiind sistemul dopaminei (MDS) din creierul mijlociu – partea creierului numita mezencefal, zona cerebrala ce transmite semnale in tot creierul cand se produc evenimente neasteptate, pentru a pregati organismul de reactie la stimul – specialistii au observat ca aceasta zona codifica inclusiv ero­rile de predictie, care vor folosi subiectului ca experienta in situatii similare. Studiul lor a fost publicat in Journal Of Cognitive Neuroscience. Subiectilor li s-a cerut sa anticipeze ce se va intampla in anumite cazuri prezentate intr-o inregistrare video. Intre 80 si 90% dintre predictiile facute de subiectii studiati au fost corecte. Coordonatorul studiului, Jeffrey Zacks, sustine ca prezicerea viitorului apropiat este vitala in orientarea comportamentului uman, fiind si unul dintre componentele-cheie ale teoriilor perceptiei, procesarii limbajului si ale invatarii si nu in ultimul rand, al adaptarii si raspunsului la situatia respectiva. "Este foarte important sa poti fugi cand un leu vine inspre tine, dar este esential sa fii in stare sa gasesti calea de a scapa inainte ca leul sa sara pe tine. A vedea putin mai departe de linia orizontului este un enorm avantaj pentru procesul de adaptare la situatie", a explicat Zacks.

"Predictiile de succes sunt asociate si cu experienta subiectiva a unui flux lin al constiintei", continua Zacks. "Fluxul constiintei" este un instrument psihologic prin care se cultiva gandirea superioara si chiar genialitatea si prin care se poate explica de ce creierul uman poate face predictii cat mai exacte asupra unui eveniment in curs de desfasurare, decat asupra a ceea ce s-ar putea intampla dupa.

O alta echipa de cercetatori ame­ricani, de la Universitatea Cornell, a studiat fenomenul "psi", care se refera la precunoastere sau premonitie. Coordonatorul studiului, Daryl Bem, defineste "psi" prin procese anormale de informatii sau de transfer de energie ce nu se pot explica prin mecanisme fizice sau biologice cunoscute. "Psi" are doua laturi : precunoasterea (latura cognitiva) si premonitia (latura afectiva) unui eveniment.

Pe langa stiinta, omul modern a ramas tributar semnelor ce prevestesc viitorul, cum ar fi mesajele viselor, semnele trupului sau, pur si simplu, superstitiile. Este de fapt o tendinta fireasca a omului, din cele mai vechi timpuri. Desi mult socializata astazi, dorinta de anticipare a viitorului subzista in fiecare, chiar si in cei mai inversunati atei sau dusmani ai superstitiilor, supranaturalului sau altor convingeri lipsite de baze stiintifice. Putini dintre noi sunt insa dispusi sa recunoasca ca tin cont, mai mult sau mai putin, de "intamplari" de neexplicat. Mediul e plin de semne la tot pasul, iar cum le asociem cu ceea ce ni se intampla dupa ce "ni s-au aratat" si frecventa cu care "intamplarile" se repeta, ne fac sa tinem seama de ele vrand-nevrand. S-a dezvoltat si asa-numita "palmomantica", un fel de "stiinta" populara de interpretare a semnelor trupului, cum ar fi tiuiturile urechilor, zbaterea ochiului si multe altele.

Dar in toate acestea, chiar daca nu s-a dovedit stiintific pana acum, la mijloc ar putea fi tot de puterea creierului nostru, din ale carui taine am descifrat doar o "catime". Si poate ca nici nu ne trebuie mai mult deocamdata.

Pisica neagra, oglinda sparta, ochiul care se zbate
Te-au luat frisoanele, ti se zbate ochiul, ai rasturnat sarea, simti fiori reci pe sira spinarii si ti se face frica din senin? Ei bine, poate fi vorba despre niste semne, bune sau rele, de la caz la caz. Tine cont de ele daca s-au adeverit si devin "regula" si fa-ti un "cod personalizat" cu ceea ce ti-au prevestit. Iata cateva dintre cele frecvente : Daca ti se zbate bu­za superioara, e de bine, iti infrangi dusmanul, iar daca e vorba despre buza inferioara, e de rau. Daca te ma­nanca buzele, asteapta-te la un sarut. Daca ti se zbate un ochi, stan­gul sau dreptul, e de bine sau de rau, dupa cum se "adeve­res­te" la fie­care individ. La fel si cu tiui­tul urechii, stanga sau dreapta, care te avertizeaza ca ai sa auzi o veste buna sau una rea. Nasul daca te mananca pe dinafara, te bucuri, iar pe dinauntru, te superi. Daca versi sarea sau piperul, e rost de cearta. Pisica neagra e bine sa o vezi noap­tea, iar cea alba, ziua. Oglinda sparta aduce 7 ani de ghinion. Ia cioburile si arunca-le intr-o apa curgatoare, iar pentru alte semne prevestitoare, consulta folclorul!

×
Subiecte în articol: predicţie subconstient