x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Descoperire importantă pentru piața de reciclare. Anumite tipuri de mucegai descompun plasticul rapid

Descoperire importantă pentru piața de reciclare. Anumite tipuri de mucegai descompun plasticul rapid

de Redacția Jurnalul    |    16 Apr 2023   •   23:40
Descoperire importantă pentru piața de reciclare. Anumite tipuri de mucegai descompun plasticul rapid

Anumite tipuri de mucegai pot descompune plasticul în doar 140 de zile, arată un studiu al cercetătorilor de la Univestitatea din Sydeny.

Astfel că două tipuri de mucegai care se găsesc în plante și în pământ, respectiv Aspergillus terreus și Engyodontium album, descompun rapid plasticul, arată o cercetare publicată în revista științifică NPJ Materials Degradation, scrie Business Insider.

A fost nevoie de numai 140 de zile pentru ca mucegaiul să descompună complet materialele plastice.

"Este cea mai mare rată de degradare raportată în literatura de specialitate pe care o cunoaștem în lume", a spus Ali Abbas, profesor de inginerie chimică.

Vestea aduce mari schimbări pe piața reciclării materialelor plastice, după ce un raport din 2022 al Greenpeace a constatat că majoritatea plasticului ajunge în oceane sau în depozitele de deșeuri, care emit poluanți periculoși în aer. Doar 5% din materialele plastice au fost, de fapt, reciclate.

Lisa Ramsden, activist Greenpeace SUA, spunea că industriile ar putea tripla producția de plastic până în 2050, ceea ce ar agrava problema.

Potrivit Columbia Climate School, reciclarea plasticului rămâne o provocare majoră în industria deșeurilor, deoarece acesta este adesea contaminat de alimente și alte produse.

SUA au generat 292,4 milioane de tone de deșeuri municipale solide în 2018 și doar 94 de milioane de tone - circa 32% - au fost reciclate sau compostate, potrivit Agenției americane pentru Protecția Mediului. Între timp, aproximativ 146 de milioane de tone, adică 50%, de deșeuri au fost depozitate la groapa de gunoi, iar 35 de milioane de tone, respectiv 12%, de deșeuri au fost arse.

 

×
Subiecte în articol: reciclare plastic mucegai