Luna a avut un trecut extrem de violent, mai violent decât se credea, iar mărturie stă interiorul extrem de fragmentat şi neomogen al satelitului natural al Pământului, conform unui material ştiinţific publicat miercuri, transmite Associated Press.
Aceste informaţii despre trecutul selenar provin de la cele două sonde gemene care gravitează de la începutul acestui an în jurul Lunii şi au realizat o hartă gravitaţională detaliată a acestui corp cosmic.
Potrivit realitatea.net, dovezile cu privire la interiorul selenar extrem de fragmentat îi determină pe oamenii de ştiinţă să considere că şi Pământul, la fel ca şi celelalte planete telurice din sistemul nostru solar, au trecut prin episoade violente similare în perioada lor de tinereţe, când au fost bombardate de numeroşi meteoriţi.
Măsurătorile realizate de cele două sonde spaţiale ale NASA, denumite Ebb şi Flow, au evidenţiat şi faptul că scoarţa selenară este mult mai subţire decât se credea - având o grosime de doar aproximativ 40 de kilometri. Cele două sonde se află pe o orbită joasă, la doar 56 de kilometri distanţă de solul selenar, orbită favorizată de slaba atracţie gravitaţională exercitată de Lună, care este doar de 1/6 din cea terestră.
Misiunea sondelor Ebb şi Flow se va încheia în cea de-a doua jumătate a acestei luni, când cele două sonde vor fi prăbuşite pe Lună. Aceste concluzii au fost publicate în ultimul număr al revistei Science.