x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Emiratele Arabe Unite vor să aducă un iceberg din Antarctica

Emiratele Arabe Unite vor să aducă un iceberg din Antarctica

05 Mai 2017   •   13:41
Emiratele Arabe Unite vor să aducă un iceberg din Antarctica

Emiratele Arabe Unite vor să remorcheze un iceberg din Antarctica până la Fujairah, una dintre cele 7 emirate.

Icebergul care va călători 8.800 km ar trebui să asigure apă pentru peste 1 imion de oameni pentru următorii 5 ani.

Specialiștii din Abu Dhabi apreciază că țara ce va confrunta cu o secetă severă în următorii 25 de ani iar aducerea unui iceberg ar putea revolva în parte problema apei.

Proiectul ar urma să demareze cel mai devreme în anul 2018.

Specialiștii deja au testat trapeul pe care ar urma să fie adus uriasul bloc de gheață și au simulat mai multe situații pentru a testa fezabilitatea acestei idei iar rezultatele au fost încurajatoare.

Drumul din Antarctica până în Emirate va dura aproximativ un an.

Inițiatorii proiectului spun că pe lângă apă, icebergul va fi benefic și pentru turism cât și pentru vreme, scrie Gulf News.

Emiratele sunt una dintre cele mai aride țări și este în top 10 cu cele mai reduse resurse de apă.

×